Mai puține abonamente RATP pentru studenți

Academia de gardă, Subiectele săptămînii Niciun comentariu la Mai puține abonamente RATP pentru studenți 103
Abonamente RATP

Universitățile din Iași au primit mai puțini bani de la Ministerul Edu­cației pentru abonamentele stu­­den­ţeşti. Astfel, Universitatea „Alex­an­dru Ioan Cuza” (UAIC) a primit 1.505.205 de lei, bani care revin unui număr de 15.758 de studenţi, fi­nan­­ţaţi şi înscrişi la zi. Potrivit calcu­le­lor, unui student, în perioada ia­nua­rie – iulie, îi revin cîte 96 de lei. Lunar un abonament studenţesc cos­tă 65 de lei, dintre care 50% este achitat de către universitate, 30% de către pri­mă­rie, iar 20% de către studenţi. Cele 50 de procente pe care le plăteşte universitatea în­seam­nă 32,5 de lei. Astfel, din cei 96 de lei care revin anual unui student pot acoperi doar trei adeverinţe. Po­trivit directorului ge­neral ad­mi­nis­trativ al UAIC, ing. Bogdan-Eduard Pleșcan, nu toți stu­denţii cer ade­ve­rinţe de reducere RATP. Acesta estimează că numărul lor este de aproape 8.000 mii. Astfel, din bu­ge­tul alocat pentru abonamentele studenţeşti mai rămîne o sumă de bani care poate acoperi exact încă o adeverinţă de reducere. Din acest motiv în perioada primului se­mes­­tru studenţii de la UAIC vor be­ne­ficia doar de o adeverinţă de trans­port. În acest moment, UAIC a sem­nat cu reprezentanții RATP contrac­tul pen­tru eliberarea adeverințelor pe luna noiembrie.

În schimb, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) a semnat con­tractul de eliberare a abonamen­te­lor RATP pentru următoa­re­le trei luni. Astfel, între 20-24 octombrie, studenții pot beneficia de permi­sul de călătorie pe toate liniile la pre­țul de 13 lei. „Criteriul de bază este me­dia. Avem un mic concurs între ei și în interesul lor ca să aibă o me­die mai mare și să se poziționeze în clasamentul celor care iau abo­namente”, a declarat ec. Mihaela Timofte, șeful Serviciul Facilități Studenți de la UMF. Potrivit re­pre­zentantului UMF, instituția de în­vă­țămînt superior oferă circa 1800 de abonamente lunar. Repartiția pe baza numărului de studenți buge­tanți de la fiecare facultate o fac re­pre­zentanții studenților din Senat, societățile studenților și membrii consiliului facultăților. Astfel, procedura de eliberare durează mai mult uneori, întrucît fiecare șef de serie trebuie să se programeze la Seviciul Facilități Studenți, apoi să meargă cu clasamentul și îm­preu­nă cu angajații din acest departament să scrie abonamentele pentru seria pe care o reprezintă.

Cele mai multe abonamente se eliberează pen­tru Facultatea de Medicină Gene­ra­lă, aproximativ 145 de abonamen­te pe fiecare an în parte. „Am încercat să facem abonamente măcar pe trei linii pentru toți, dar nu a mers, dat fiind fapul că avem un număr mare de studenți. Nego­ciem cu Direcția Generală Adminis­tra­ti­vă, cu primăria, și cu RATP-ul, dar mai toate instituțiile au probleme, lipsă de fonduri, insolvență, ale­geri”, a declarat Mihai Chelariu, coordonatorul departamentului de PR și Marketing al Societății Studenților Mediciniști. Acesta a mai precizat că studenții străini, de la secțiile în limba franceză și engleză, nu pri­mesc abonamente, ci doar cei în­scriși la cursuri în limba română.

Studenții de la Universitatea de Agro­no­mie și Medicină Vete­ri­na­ră „Ion Ionescu de la Brad” be­ne­ficiază de abonamente reduse pe toate liniile. Cei care sînt la bu­get plătesc 13 lei pentru un abonament pe o lună, iar cei de la taxă 45,5 de lei. Însă prioritate au studenții care nu sînt cazați în că­mi­nele universității, care au do­mi­ciliul la distanță și cei care sînt în­scriși în diverse activități. „Nu au existat probleme în privința eli­be­ră­rii abonamentelor deoarece s-a lu­crat pe bază de solicitări în colaborare cu secretariatele facultăților și cu Liga Studenților. Noi eliberăm direct legitimațiile, le luăm de la RATP, iar mai departe se ocupă de ele serviciul social și încasează res­tul de bani pe care trebuie să îl dea studenții”, a declarat prof.univ. dr. Gheorghe Săvuță, prorector probleme studențești. Pentru luna octombrie s-au dat 950 de abonamente, dar în fiecare lună se schimbă numărul de abonamente eliberate în funcție de bugetul alocat. Pentru luna octombrie, USAMV a avut la dispoziție 30.875 de lei. Nici la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi” (TUIAȘI) nu există pro­bleme cu eliberarea abonamen­te­lor RATP. „Studentului de anul I îi trebuie o dovadă că este înscris la facultate cu care se duce la toneta RATP și își face un abonament. Ră­mîne cu un cartonaș de care are ne­voie pentru a face decontarea. Apoi își reînoiește acel cartonaș ca­re costă pe lună 13 lei și e valabil pe tot anul”, a declarat Bogdan Bu­deanu, directorul Departamen­tu­lui de Servicii Studențești. Pe da­ta de 22 octombrie, universitatea a achiziționat 3.000 de abonamente pentru studenți.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top