Călare pe motoarele chirurgiei
1001 de chipuri 27 octombrie 2014 Niciun comentariu la Călare pe motoarele chirurgiei 19Atunci cînd îl întîlnești pe stradă, nu crezi că e chirurg. Îmbrăcat în costum de motociclist, cu geacă de piele, pe o motocicletă impunătoare ca mărime și cu o cască neagră mată. Așa apare în fața Spitalului Republican din Chișinău, Ion Cucu, cel care își petrece aici mai bine de opt ore pe zi. Abia dacă îl mai recunoști după ce-și îmbracă halatul verde și boneta albă chirurgicală. E înalt și zdravăn, cu umerii lați și tot timpul stă încovoiat pentru că ceilalți din jurul lui sînt mult mai scunzi. Atunci cînd povestește ceva, ține să adauge în fiecare istorioară o doză de umor pentru ca lumea să se simtă mai degajată și să nu îl vadă doar ca un medic.
Ziua lui e împărțită pe minute, dimineața e chirurg, iar după amiază e ginecolog la o clinică privată. A terminat Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” , însă atunci nu-și imagina că va ajunge în postura unui salvator de vieți umane, mai ales cînd își amintește care era îndeletnicirea lui din timpul studenției. „Pe vremea cînd eram student, îmbălsămam cadavre pentru a face niște bani în plus. Eram bine plătit, mai ales că nu prea se găseau doritori pentru un asemenea job”, povestește el zîmbind sincer.
În fiecare zi salvează viața cuiva fără să aștepte mulțumiri. „Cînd abia începeam cariera de chirurg, nu credeam că e atît de complicat la nivel psihologic. Există pacienți, pentru care chiar dacă lupți din răsputeri să-i salvezi, ei oricum mor și e greu să treci peste”, spune el în timp ce privirea îi coboară lin pe foile din fața sa, ca și cum ar căuta ceva important pe masă. Chirurgul mai mărturisește că simte întotdeauna o presiune atunci cînd iese din sala de operație și trebuie să le comunice rudelor pacientului că persoana dragă lor nu mai trăiește.
Garajul, hrană pentru suflet
Atunci cînd timpul îi permite, se refugiază în garaj la colecția sa de motociclete, de care are grijă ca de propriul copil. Iar cînd este chemat la vreun congres medical în altă țară, ține neapărat să meargă cu vehiculul său pe două roți, pentru că de fiecare dată are parte de emoții și aventuri care-l marchează. Spune el că alinarea sufletului o găsește în garaj unde poate să stea ore în șir, să mai strîngă un șurub, să mai umfle roțile. Toate acestea pe ritm de rock ‘n’ roll. Cînd vine vorba despre viața personală e reținut, însă despre fiica sa povestește cu drag și cu ochii blînzi. „Am o fată de opt ani pe care o duc în fiecare dimineață la școală cu motocicleta. Încerc să o învăț să nu-i fie frică de nimic”, adaugă el. Acum la 40 de ani își dorește să-și îndeplinească un vis pe care îl are încă din copilărie, să primească licență de pilot privat. „Nu fac prea des planuri de viitor, totul merge de la sine. Dacă-mi iau licența o să fie o întîmplare, poate mă las de bisturiu ”, spune zîmbind retras ca și cum deja se gîndește să fugă din cabinet, să urce în cabina avionului și să se îndepărteze cît mai tare de oboseală.
de Daniela VLAS
Adaugă un comentariu