Patru femei și o tequila
Mai plați ca ecranul 3 noiembrie 2014 Niciun comentariu la Patru femei și o tequila 12După succesul repurtat în urma filmului „The notebook” (Jurnalul) în 2004, regizorul Nick Cassavetes (pe numele real Nicholas David Rowland Cassavetes), a decis zece ani mai tîrziu să schimbe atît genul filmului, cît și povestea.
Astfel, dacă primul s-a dovedit a fi o frumoasă poveste de dragoste, comedia din 2014 aduce în prim plan povestea a trei femei (o nevastă și două amante) care împart același bărbat, iar din dorința de a se răzbuna pe acesta, ajung din rivale, aliate.
În urma plecării urgente a iubitului său, Mark, amanta numărul unu, Carly (Cameron Diaz), hotărăște să îi pregătească amorezului o surpriză și merge la reședința acestuia deghizată într-o ținută sexy de instalator. Însă lucrurile nu ies așa cum și-ar fi dorit, căci la ușă este întîmpinată de soția bărbatului, Kate. Deși în primă fază Carly crede că femeia care i-a deschis ușa este menajera, în cele din urmă constată că cea din pragul ușii e însăși nevasta iubitului său. Încercînd să evite situația jenantă pe care o provocase involuntar, amanta încearcă să întoarcă pe dos povestea și susține că a greșit destinația și că bărbatul pe care îl caută locuiește două străzi mai încolo. Însă totul devine și mai penibil atunci cînd Kate îi spune că strada menționată de ea, de fapt, nu există, iar Carly se impacientează, încearcă să plece, își rupe tocul pantofului în prag și cade peste vaza de la intrarea casei. După ce se cunosc mai bine, în urma unei lungi nopți scăldată în tequila, cele două suferinde ajung din rivale, cele mai bune prietene și asta doar datorită numitorului comun: Mark.
Încercînd să pună la cale răzbunarea perfectă pentru ibovnic, Kate și Carly descoperă că inculpatul mai are și o a doua amantă, Amanda, femeia cu numărul trei pe lista iubirii. După ce au stat jumătate de zi să o lingușească pe Amanda pentru a o convinge să li se alieze, cele trei hotărăsc să pună la cale un nou plan de atac astfel încît să îi devină de hac amorezului. Deși planul pare să meargă strună, căci atunci „cînd pui avocata (Carly), soția (Kate) și sînii (Amanda) împreună, te alegi cu mașina de ucis perfectă”, în peisaj apare și o a treia amantă.
Comedia „Cealaltă femeie” satirizează pînă la penibil povestea unui bărbat încurcat cu patru femei, care însă primește o lecție dură doar din partea celor trei aliate. Am putea spune că pelicula împrumută stilul lui Caragiale de a manevra personajele într-o manieră penibilă decentă, evidențiindu-le, astfel, defectele: bărbatul – slabiciunea pentru femeie; femeia – obsesia de a fi unică în ochii iubitului.
de Simona POPA
Adaugă un comentariu