Coridorul în care timpul stă pe loc

Cînd intri în spitalul clinic „Dr. C. I. Parhon” ai nevoie de cîteva secunde înainte de a-i trece pragul pentru a mai trage o gură de aer proaspăt în piept. În sala de așteptare de la par­te­rul clădirii miroase a medicamente și a soluții de curățare. Zi de zi, aici găsești aceeași imagine: de-a lungul unui coridor lung stau pacienți pe scaune, în timp ce alții se plimbă agitați pe lîn­gă ușile cabinetelor sau ies din cînd în cînd afară să fumeze. Pe chipurile lor se citește deopotrivă îngrijorarea, tristețea, nostalgia și neputința în fața bolii. Din această mulțime de oa­meni, doar un copil care se joacă cu telefonul mamei este vesel. Chi­cotele lui parcă însuflețesc sala de așteptare și mai smulg cîte un zîmbet de la adulții pierduți în gînduri.

Asistentele responsabile cu trierea cheamă pe rînd pa­cien­ții în cabinete, iar aceștia se îndreaptă cu pași greoi către ele. La polul opus sînt medicii care merg în grabă prin mulțime și cei de la unitatea de primire urgențe unde nu zăbovește nimeni. În sala de așteptare o femeie se plînge că e bolnavă și chiar dacă pen­tru afecțiunea ei nu se mai fac internări, ea refuză să plece aca­să deoarece se simte rău.

Pensia din buzunarul medicului

În grabă, pe lîngă ușile cabinetelor trec frînturi din conversațiile celor care așteaptă la rînd. Vorbesc des­pre alegeri, bani, medicamente, politică și familie, adică tot ceea ce le ocupă mintea atunci cînd nu le e întunecată de boală. „Dă-te mai încolo!”, îmi zice răspicat un bătrîn ursuz. Vor­bele lui tăioase se izbesc de pereții albi formînd un ecou puternic care mă face să tresar. Îi fac loc să se așeze lîngă mine, de­și în sala de așteptare aglomerată a spitalului mai sînt cîteva scaune libere. Cu miș­cări greoaie cauzate de anii care i-au brăz­dat chipul aspru, scoa­te din buzunar o batistă moto­to­lită, în care-și păstra simbria ultimei săptămîni de muncă. Numărînd banii, înjura șop­tit pe sub mustață fiindcă atunci cînd va ieși din cabinetul doc­torului, îi va lăsa acolo aproape pe toți, după cum spu­ne el. Iar pînă îi vine pensia mai e mult și deja are datorii mari adunate în caietul barului din sat.

Cînd i-a venit rîndul, a băgat mîna în buzunar să scoată bi­letul de trimitere. S-a ridicat cu aceleași mișcări greoaie și a plecat de-a lungul coridorului, pierzîndu-se în mulțimea ca­re nici nu l-a observat. Un bătrîn ursuz care ar fi trecut neobservat de oricine nu i-ar fi ascultat povestea.