Un strigăt răgușit pentru Europa

Afară, frigul lui Brumar ți se fu­rișeză sub geacă, iar în secția de vo­tare amenajată în blocul Acade­miei de Studii Economice din Moldova căldura te lovește de la intrare în nasul înghețat precum buzduganul unui haiduc. Întreb o femeie tre­cu­tă de vîrsta a doua pentru cine a vo­tat. Are fața albă și pudrată, ochii ei mici accentuați cu un creion și pierduți printre riduri mă analizează, iar gu­ra o ține strînsă nod. Buzele-i de un roz neon dezleagă totuși repulsia ei în cîteva cuvinte în limba rusă. „Am votat pentru ordine”, îmi spu­ne. O întreb ce crede că s-ar putea întîmpla în cazul în care câștigă cei ce nu-i sînt pe plac. Îndepărtîndu-se, femeia întoarce capul spre mi­ne și îmi scuipă cum face șarpele veni­nul: „ce-o să fie…bandiții la guver­na­re în continuare!”

Răutatea și dezgustul citit pe fa­ța acesteia mi-a amintit de o ceată numeroasă de astfel de femei pe care am avut nenorocul să le întîlnesc într-o țară atît de mică. Toate arată la fel. Fețele sînt săpate-n ri­duri, buzele și ochii vopsite în cu­lori stridente, sprîncenele desenate cu creionul. Poartă bonete, că­ciu­li­țe și pălării cu personalitate și toa­te vorbesc o rusă în care consoanele sînt apăsate și ascuțite, iar vocalele pe care se pune accentul sînt lungite exagerat. Alături de soții lor, sînt acea parte a electoratului din Re­pu­blica Moldova care detestă gu­ver­narea și noile generații. Am fost convinsă că ei sînt cei ce ne țin în loc fiind motivați de nostalgiile după vremurile lor de glorie și comoditate create de iluziile sistemului so­vietic. Credeam că noi, tinerii, sîntem altfel decît ei, însă nepoții lor le îmbibă credințele ca niște bureți.

Trei culori în tricolor, trei direcții în popor

Un exemplu bun ar fi un tînăr care era mîndru de el că a votat îm­potriva tuturor. E blond, vor­beș­te rusă și nu are mai mult de 25 de ani. Să-i zicem Leoșa. Mi-a spus că buletinul lui de vot e un semn de protest pentru nedreptatea fă­cu­tă partidului lui Renato. Renato Usatîi, un tînăr moldovean și businessman în Rusia, este o personali­tate care a apărut în peisaj pri­mă­va­ra trecută. Acesta a cucerit o bu­nă parte de tineri dezamăgiți de gu­vernarea actuală pro-europeană or­ganizînd concerte cu vedete din Ru­sia și donînd pentru oameni bolnavi și nevoiași. Leoșa e supărat. Îi plăcea de Renato pentru că acesta a promis regulă în țară și dictatura legii. A promis că o să decidă pe par­­curs cu cine se va alia, cu rușii sau cu europenii. Leoșa îmi zice că nu este adevărat că Usatîi e marioneta lui Putin și că e singurul politician de încredere. „Dacă cîștigă euro­pe­nii o să fie război în țară”, îmi spu­ne tînărul trăgînd dintr-o țigară. „O să atace grupările extremiste, ele sînt pregătite”, mă convinge el ducîndu-ți iarăși țigara la gură. Îl întreb dacă i se pare legitimă și accep­ta­bi­lă activitatea grupărilor extremis­te, la care el rostește un „evident” în jumătate de voce și scoate țigara din dinți lăsîndu-și buza cărnoasă de jos să se bălăngăne în frig.

Din tabăra pro-europenilor vine Leonid, un bărbat cărunt, îngrijit și deschis la discuții. În 1980 a venit în Chișinăul rusificat dintr-un sat de pe malul Prutului. Un sat care a ră­mas rupt în două după ce rușii și-au reinstaurat puterea în Basa­ra­bia.

Cu două facultăți în spate, Leonid îmi spune privindu-mă în ochi că a votat pentru Europa și că „trebuie să ieșim odată din impasul ăsta, țara noastră e ca o jucărie din copilăria mea care se nume tia­ni-tolkai (n.r.: trage-împinge), avea un lemn la mijloc și două cîte un cap la fiecare capăt”.

Este sigur că dacă nu cîștigă pro-europenii în ța­ră o să persiste un haos „ăștia care se trag la ruși sînt în stare de orice, pînă și să a­nu­leze acordul de aso­ciere cu U­niunea Europeană. Pro­ble­ma e că moldovenilor noștri le e frică de ordine, ei nu vor ordine ca în Eu­ro­pa, ei vor să stea în mocirlă și să primească plăcere din asta ca rușii. Nu avem un spirit de națiune, nu ne propunem să rea­li­zăm lucruri, așteptăm să vină ci­ne­va și să facă lucrul nostru pentru noi. E edu­ca­ția sovietică – statul face totul, iar moldovenii au uitat ca sînt un neam de gospodari care nu așteap­tă să trăiască din mila cui­va, ne-au zăpăcit rușii decenii la rînd”.

de Daniela VORTOLOMEI