Taxele căminelor de la „Cuza” s-au micșorat pentru trei luni
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 16 decembrie 2014 Niciun comentariu la Taxele căminelor de la „Cuza” s-au micșorat pentru trei luni 42arifele de cazare de la căminele din complexurile studențești „Titu Maiorescu”, „Codrescu” și „Tîrgușor Copou” vor reveni la cuantumul din anul universitar 2013 – 2014, începând cu 1 ianuarie 2015. Însă scăderea tarifelor este valabilă doar pentru lunile ianuarie, februarie și martie. La sfîrșitul celor trei luni vor fi aplicate noi tarife de cazare numai în urma recalculării cheltuielilor din campusurile universității și stabilirii acestora de către Biroul Executiv al Consiliului de Administratie (BECA) în colaborare cu studenții din Comisia Administrativă pentru Servicii Social – Studenţeşti (CAPS).
„Tarifele ulterioare vor depinde de cheltuielile pe care le vor avea căminele. Asta înseamnă că prețurile pot scădea sau pot crește, dar odată cu venirea iernii și cu prețurile crescute pe care le implică, nu știu sigur dacă vor rămîne la fel”, a declarat ec. Gheorghe Amarandei , directorul Direcției pentru Probleme Social-Studențești (DPSS). Această decizie a fost luată de conducerea executivă a universității pe data de 27 noiembrie 2014.
Majorarea taxelor de cazare a fost anunțată de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”cu două săptămîni înainte de începerea anului universitar. „Decizia de mărire a texelor a fost luată în vară, fară a fi consultați studenții care fac parte din comisiile de implementare a taxelor. S-a luat în discuție acest lucru în Senat și ni s-a dat dreptate. În cele trei luni se vor face recalculări și dacă se dovedește că sînt normale cheltuielile, tarifele vor rămîne la fel, dacă se consideră că acestea au crescut, vor crește automat și prețurile”, a declarat Corina Balaban, reprezentanta în Senat a studenților de la Facultatea de Litere.
Majorări de vară
Față de anul universitar trecut, la începutul acestui an taxele de cazare au crescut în complexul „Codrescu” (căminele 10, 12 și 13) de la 120 la 135 de lei pe lună, căminul 11 de la 150 la 165 de lei pe lună, iar în complexul „Tîrgușor-Copou” (căminele 1, 2 și 3) de la 250 la 275 de lei, pentru camerele cu trei locuri, respectiv de la 275 la 300 de lei, pentru cele cu două locuri.
Cea mai mică creștere s-a înregistrat în Complexul studențesc „Titu Maiorescu”, prețul crescînd de la 120 de lei la 125.
Adaugă un comentariu