Ți-ai recunoaște viața în filme?

„Song one” o readuce pe marile ecrane pe Anne Hathaway în rolul lui Franny, o fată rătăcitoare prin Africa, care se întoarce acasă, în SUA, fiindcă fratele ei a intrat în co­mă. Luptînd cu depresia, ea se îndră­gos­teș­te de James Forester, interpretat de Joh­nny Flynn. Dincolo de realismul relației de iubire dintre protagoniști, acțiunea filmului poate fi re­zu­mată într-o frază nu foarte am­plă, ceea ce nu e tocmai bine pentru o pro­duc­ție ci­ne­ma­to­grafică de calibrul Hollywood.

O dramă romantică, în care sînt inserate cîteva momente muzicale, poate prea me­lan­colice, în care predomină genul folk. Sce­nele în care muzica este adusă în atenția spec­tatorilor sînt bine introduse, fie că au loc în­tr-un club, pe un acoperiș sau în casă. Cur­si­vitatea cu care se desfășoară acțiunea face ca totul să pară natural, iar faptul că lu­cru­rile nu sînt forțate este un punct în plus. Cele mai intense scene sînt cele în care Franny încearcă să îl trezească din comă pe fratele ei. Îi aduce clătite cu sirop, care erau desertul lui preferat, îi cîntă, îi sărbătorește ziua de naștere și îi stă alături, lîngă pat, zi de zi. Toate aceste eforturi le depune în spe­ranța că el va simți ceva și va trăi din nou.

Interpretarea lui Hathaway este fără reproș și de această dată. Actrița, cîști­gă­toa­re a premiului Oscar, oscilează între stări depresive și o bucurie efemeră indusă de clipele pe care le petrece cu prietenul ei. Cu toate acestea, cuplul nu are acea scînteie ca­re te face să suspini după ce se termină filmul și iubirea lor nu vibrează așa cum este de așteptat la producțiile romantice.

O iubire simplă, care deși e construită după un scenariu, nu pare ruptă din filme, ci din realitate. Povestea de dragoste nu es­te încărcată cu situații penibile, scene prea siropoase ori prea multe lucruri neprevă­zu­te, așa cum se întîmplă în cazul celor mai mul­te filme romantice. Dar aceasta este singura pri­vință în care „Song one” vine cu ceva nou. În rest, se poate vorbi despre o poveste de iubire cu multe clișee. De la fata care se simte pierdută și se regăsește în dragoste, pînă la o dramă de familie cu un tată mort și un frate cu un picior pe pămînt și altul în lumea de dincolo, toate au fost concentrate în acest film.

Cadrele frumoase nu au păcălit ochii spec­tatorilor, însă clișeele ies prea tare în evi­den­ță. Compoziția filmului este ire­pro­șa­bi­lă, dar acest aspect este umbrit de faptul că scenariul e uneori lipsit de dinamismul omni­prezent în viețile noastre cotidiene.