Metamorfoza sau dezumanizarea societății prin ochii unui gîndac
De pe scena Iașului 5 aprilie 2015 , de Ioan STOLERU Niciun comentariu la Metamorfoza sau dezumanizarea societății prin ochii unui gîndac 115„Cînd Gregor Samsa s-a trezit în patul său, după o noapte de vise zbuciumate, s-a trezit metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare”. După ce a citit dintr-o răsuflare, acum mai bine de 30 de ani, „Metamorfoza” lui Kafka, Ion Sapdaru s-a speriat îngrozitor, „pentru că eu chiar mi-am imaginat că se poate ca un om să se transforme într-un gîndac”. Era în camera de cămin și, de frică, s-a învelit cu pătura peste cap. De-atunci l-a tot întîlnit pe Gregor, la colț de stradă și în trenuri, dar mai ales în oglindă. Iar acum, la 100 de ani de la prima apariție a nuvelei, a pus în scenă la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași o piesă de teatru demnă de toate aplauzele. Crudă și curajoasă, ca textul care i-a servit drept inspirație.
Fereastra se deschide și lasă sunetul ploii să umple sala de teatru. În timp ce Gregor (Cosmin Panaite) – un comis-voiajor care-și disprețuiește șeful și slujba, dar pe care le îndură pentru a-și întreține familia – se întoarce acasă cu trenul, mama (Annemarie Chertic), tatăl (Daniel Busuioc) și sora (Alexandra Bandac) trăiesc în confortul plătit cu nopțile dormite de tînăr în camere de hotel înghesuite și murdare. Cu obișnuința gestului făcut de cîteva ori pe zi, tatăl omoară cu ziarul un gîndac, subtilă trimitere la ce va urma.
Ca să facă trecerea de la nuvelă la piesă de teatru, pe scenă apare și autorul, Kafka (Radu Ghilaș), bătînd calm dar pătrunzător la mașina de scris, cu fiecare literă, parcă tot mai apăsătoare, pecetluindu-i soarta măruntului comis-voiajor, pe care nu poate decît să-l privească cu compasiune neputincioasă.
Visele unui comis-voiajor
Mi-a plăcut cum regizorul, Ion Sapdaru, a ales să pună accent și pe planul viselor, componentă neexploatată în nuvelă. Suprarealismul viselor lui Gregor accentuează haosul lumii lui Kafka, cu un procurist (Dumitru Năstrușnicu), transformat la rîndul lui în gîndac, care-și privește neputincios soarta, în timp ce e învîrtit obsesiv de către membrii familiei Samsa în patul tînărului comis-voiajor. Tot aici este subliniată și relația tată-fiu, esențială pentru zbuciumul intern ulterior al lui Gregor și într-un final metamorfoza sa.
Ușa dintre cele două camere, cea de zi, unde-și petrec timpul părinții și sora lui Gregor, și camera sa, care ni se transformă din ce în ce mai mult în minte într-o vizuină, joacă un rol important. Este portalul dintre haos și normal, dintre uman și inuman, însă pe măsură ce povestea se desfășoară, începi să te întrebi care din cele două părți este, de fapt, cea inumană. La aceeași ușă, sora lui Gregor ascultă atentă, cu urechea lipită, încercînd să-și dea seama ce se petrece dincolo, în timp ce fratele ei încearcă neputincios clanța.
Tînărul actor Cosmin Panaite e magistral în „Metamorfoza”. Gesturile, mimica, sunetele, felul în care-și dozează fin umanul și gîndacul, ca un șofer care apasă atent pe accelerație în timp ce lasă ambreiajul, sînt combinația perfectă pentru a portretiza spectatorului neputința, descoperirea noului trup, micile speranțe la atențiile surorii și resemnarea, acceptarea condiției de gîndac al familiei. Am fost curios încă de cînd am auzit că Sapdaru va pune această piesă în scenă cum va reuși actorul principal să joace un gîndac, pentru că e un rol greu de abordat și de jucat.
Gîndacul e în ceilalți
Cosmin se cațără pe ușa de la camera lui Gregor, încearcă să mănînce cu mîinile de proaspăt-gîndac, care încă nu-l ascultă și se mișcă cum vor ele, apoi cu picioarele, ca într-un final să se resemneze și să bage capul în farfurie sau să rumege o coajă de măr dintr-o singură, lungă mișcare, după care cade plin și satisfăcut pe spate.
Dezumanizarea lui Gregor e dezumanizarea familiei lui, care-l privește tot mai mult, pe măsură ce omul se pierde în gîndac, ca pe o povară de care trebuie să se descotorosească. Nevoile și mofturile străinilor, pe care soții Samsa îi primesc în gazdă în casa lor, ca să-și poată duce mai departe traiul cu care s-au obișnuit, devin mai importante decît căutarea de afecțiune și înțelegere a lui Gregor și chiar decît suflarea sa. Pe măsură ce acesta își pierde și puținele trăsături omenești care i-au mai rămas, tatăl devine parcă tot mai puternic. Își poartă cu mîndrie uniforma de la noua slujbă și umblă prin casă ca un căpitan de vas care nu va tolera gîndaci pe punte.
Transformarea lui Gregor se produce treptat și pare să izvorască în primul rînd din atitudinea familiei față de el. Dacă la început sora mai mică îi aduce zilnic mîncare, încercînd să dibuiască ce-i place și ce nu, iar soții Samsa deplîng soarta fiului lor, pe măsură ce trece timpul cei trei privesc camera în care stă Gregor încuiat ca pe ceva ce-ar prefera să nu mai existe. Și cînd în final viața celui care pînă recent îi întreținea se sfîrșește, familia de descotorosește de cadavrul lui ca de încă unul din sutele de gîndaci de bucătărie striviți de mînia tatălui.
Autor:
Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.
Adaugă un comentariu