În piață, matematica te face zarzavagiu

„-Nu dai și tu cafeaua aia Nelule, că-i plecată nevastă-ta?”
„-Ți-aș da-o eu, dar bărbatul tău e taximetrist și mă calcă ăla cu ma­și­na”.
Un bărbat cu mustața căruntă, cu o cămașă în dungi, des­che­ia­tă la vreo trei nasturi, cît să se vadă lanțul din aur și o fem­eie tî­nă­ră, cu o vestă albastră și gluga unui hanorac trasă pe cap se hîrjo­nesc și rîd ca niște liceeni. Sînt la tarabele cu fructe din piața Ni­co­lina și, atunci cînd nu se înghiontesc sau gîdilă, îmbie cum­pă­ră­torii, mai dau cîte un luciu merelor expuse, ori mai așază cîteva portocale. Însă cei care trec prin fața lor nu par a vrea să cumpere ceva, așa că cei doi își continuă seria de șotii și glume.

Dacă la fructe rar se mai oprește cineva, cît să se uite la pre­țuri, să strîmbe din nas și să plece mai departe, vînzătorii de la le­gu­me par a avea mai mult noroc. Costel, un bărbat la vreo 40 de ani, cu o salopetă albastră peste puloverul cu pătrățele și cu fesul ridicat pînă pe vîrful capului, alege două kilograme de roșii pentru femeia din fața lui. A lucrat aproape douăzeci de ani pe șan­ti­er, la turnat asfalt, la lopată. „Cînd am început eu să lucrez, la 18 sau 19 ani, totul se făcea manual. Dădeai la tîrnăcop și la mă­tu­ră de-ți ieșea sîngele pe nas”, îmi povestește bărbatul în timp ce mai așază cîțiva castraveți și ascunde lăzile sub masa de metal.

Însă nu munca grea și faptul că era mereu plecat de acasă l-au făcut să își schimbe ocupația. În urmă cu cîțiva ani a fost operat de hernie de disc și a trebuit să își găsească serviciu mai puțin so­li­citant. „Îmi mergea gura, matematică știam, așa că m-am făcut zarzavagiu”, glumește acesta, ridicîndu-și fesul și mai pe vîrful ca­pului.
Maricica însă vinde în piață de cînd se știe. E o femeie micuță de statură, cu o bundiță vișinie, împletită, din lînă, iar părinții ei tră­iau din grădinărit. „Eram cinci frați acasă, iar eu eram cea mai mică. Ceilalți rămîneau să muncească la cîmp, iar pe mine mă lu­au cu ei la tîrg.” Atunci se trezea la patru și, cu căruța, veneau de la Golăiești ba cu roșii, ba cu castraveți, ceapă, păstăi sau ce mai reu­șeau să cultive pe cîmp. Acum însă femeia îmi spune că a renunțat să mai producă singură marfa. „Nu mai rentează”, îmi spune aceasta ridicînd din umeri. De aceea își cumpără marfa, de la producători atunci cînd este sezonul, ori de la angrosiști. „Aici este banul, la piață. Trebuie să-l învîrți și iar să-l învîrți. Altfel nu face pui.” Cu toate astea afacerea îi merge din ce în ce mai greu. „Nu mai vine lumea prin piață. Toți se duc cu cărucioarele pe la market-uri. Încă un pic și mă duc și eu să-mi caut un loc de muncă tot acolo”, spune cu năduf femeia mărunțică, ascunzîndu-se după tarabă, printre lăzile și sacii cu legume.