Singurătatea, o aventură nebună

Își ia de pe umeraș cămașa albă pe care a călcat-o cu multă grijă cu o oră în urmă, înainte să își mănînce om­leta cu ceapă, și ia fiecare nasture la gîdilat pînă fie­care este în poziția care trebuie. Se uită în oglindă și își așa­ză gulerul, a renunțat de mult la cravată, de cînd și-a dat seama că menirea lui de bibliotecar este mult mai im­portantă decît credea. Întinde mîna dreaptă pentru a lua sacoul subțire din cuier și se oprește pentru a atinge linia făcută cu fierul de călcat și îi urmează traseul de la încheietură pînă la umăr. Se uită la degetul cu care a efec­tuat operațiunea și spera să vadă un semn pe piele. Sa­coul se așează perfect și nu are nicio cută.

Merge apoi în camera unde este așezat calculato­rul, sute de imagini minuscule, îl arată uitîndu-se la PC. „Te spionezi singur”, zîmbește la acest gînd și își mai aranjează o dată nasturii de la cămașă, dar și cei de la sacou. A cheltuit mii de euro, economiile lui de-o via­ță, pe camerele acestea în formă de nasture. Să fii biblio­tecar înseamnă mai mult decît împrumut și returnare sau o sală de lectură, înseamnă responsabilitatea de a păstra imagini cu cei care împrumută și cu cei care re­tur­nează, și mai ales cu cei care nu fac asta.

Nimeni nu l-a făcut responsabil de găsirea uituci­lor sau a hoților, nu este plătit în plus pentru că are zeci de ochi la el, mai ceva decît un păianjen. Dar așa simte că face ceva nebunesc și că fiecare zi din viața lui este o aventură, altfel cum ar supraviețui în biblioteca asta care nu are mai mult de 100 de cărți și care este vi­zi­tată de cîteva foste profesoare care mai aduc cîte o car­te pe care s-au plictisit să o șteargă de praf? Pozi­țio­nează camera din pixul pe care îl ia de pe birou către el. „Ce carte vrei să citești astăzi?” se întreabă cu voce ta­re. „Vreau, de fapt să mă uit la un episod din serialul Sher­lock Holmes” își răspunde, iar vocea hotărîtă se lo­veș­te de cărțile prăfuite.