Holograf a adus la Iași dragostea în stil sportiv

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Holograf a adus la Iași dragostea în stil sportiv 24
Holograf Iași 2015

Deși nu ne aflăm nici în preajma zilei de 8 martie, nici a Zilei Îndrăgostiților, prezența trupei Holograf la Iași a fost o mostră de dragoste împărtășită femeilor prin versurile scrise parcă doar pentru ele. Miercuri, 13 mai, începînd cu ora 19.30, Sala Polivalentă a lăsat deoparte hainele sportive și s-a lăsat acoperită de inimioare și iubiri care durează cît o viață. Măcar prin versuri.

Luminile telefoanelor care se cla­tină în mîinile celor din primele rîn­duri sînt semnalul că pe scenă au urcat toți membrii formației Holograf și că deja au început să cînte. Astfel că, în cîteva minute, selfie-uri făcute cu spa­tele la scenă sau poze cu trupa în spatele căreia stă un ecran pe care scri­e mare „Holograf Live” sînt de­ja pos­tate pe re­țe­lele de socializare. Pe ecranul din spatele scenei ru­lea­ză imagini pli­ne de inimioare roz sau ro­șii, iar fiecare melodie conține, da­că nu în titlu, măcar o dată în ver­suri cuvinte pline de dragoste.

Ceea ce le face pe femei, încă di­na­in­te să înceapă concertul, să vor­beas­că cu o voce pițigăiată de emo­ție și să-și cuprindă partenerii de braț. „Iar fra­te, alta lacrimogenă”, spune ironic un băiat din spatele scenei atunci cînd începe melodia „N-am știut”. Însă își schimbă repede părerea atunci cînd chitaristul își agață de gît un acordeon cu ca­re, la în­ceput, pare doar să distreze lumea din sala imitînd mișcările unui a­cor­deonist. Abia la refren începe să cîn­te efectiv, făcînd melodia să ca­pe­te un ritm mai vioi, iar pe băiatul ne­mulțumit să rîdă zgomotos, a­mu­zat de învîrtelile de pe scenă.

La stînga femei, la dreapta femei

Deși de obicei Sala Polivalentă este mai mult un loc preferat de băr­bați, în seara aceasta, mai mult de ju­mătate dintre spectatori sînt femei. Băr­bați singuri nu vezi, ci doar în­so­țitori, care parcă au fost puși cu mî­na pe scaune și cărora li s-au dat in­stru­cțiuni clare: vii cu mine, a­pla­uzi și mă ții în brațe cînd e o melodie de dragoste. Asta observă și Dan Bitt­man, așa că pentru a se convinge, pre­feră să facă și un test după ce ter­mină de cîntat melodia „Întoarce-te acasă” și să vadă cine țipă mai tare. „În mod normal, cîntăm melodia asta împreună cu Antonia, așa cum știți, însă pentru că nu este aici în sea­ra asta, am cîntat și partea ei”, se sim­te dator solistul să explice de ce versurile, în mod normal un dialog între două persoane, pare de fapt un mo­nolog.

Pentru că spectatorii aplaudă în­că timid de pe scaune, solistul le spu­ne doamnelor din sală că melodia următoare cu siguranță o să le fa­că să danseze. „Și băieții plîng cî­teo­dată” le ridică pe doamne într-a­de­văr de pe scaune și să țipe. „Iar a­cum, haideți să vedem cîți băr­bați și cîte femei sînt.” Și deși vo­cile femeilor sînt cu mult mai suave de­cît ale bărbaților, se pare că sînt mai pu­ternice, bărbații părînd într-a­devăr niște plîngăcioși. Pînă în spa­te, sunetul de pe scenă se aude înfundat și slab, pentru cei care nu știu ver­su­rile fiind greu de înțeles ce a­nu­me se cîntă. Însă atunci cînd vine rîn­dul pu­blicului să cînte, sunetul se răs­pîn­dește în toată sala și sună a­proa­pe la fel de melodios ca originalul.

Publicul știe toate versurile me­lo­diilor, și dacă tot se aud atît de fru­mos, piesa „Cît de departe” se cîn­tă la început pocnind din degete și apoi cu bătînd din palme. Același gest în­cear­că să îl imite și copiii din fața sce­nei, care se joacă nestingherit cu cî­teva baloane albe, care reușesc pe par­cursul serii să ajungă pînă în la ie­șirea din sală. „Se pare că între timp ne-am deschis și o grădiniță cu pro­gram redus, așa că dacă nu aveți ce fa­ce cu copiii dumneavoastră, îi pu­teți aduce aici cu încredere”, spu­ne rîzînd Dan Bittman și arătînd că­tre copiii care își dau capul pe spa­te uitîndu-se după baloane.

Cu piesa „Să nu-mi iei ni­cio­da­tă dragostea” a crescut majoritatea tinerilor, iar cei care deja erau pă­rin­ți o știu și ei. Un cuplu trecut de 50 de ani, venit împreună cu fiica lor, nu și-a mișcat privirea de la scenă de cînd au intrat. Însă cînd începe me­lo­­dia, bărbatul ia mîna soției sale, o sărută și o apropie de fa­ța sa, ca o mîngîiere. Deși ea la înce­put nu pare impresionată de gest, ho­tărăște să umple locul liber dintre ei cu pre­zen­ța sa, apropiindu-se de u­măr, ase­menea unor tineri în­dră­gos­tiți.

Ti­neri care atunci cînd vine rîndul me­lodiei „Ți-am dat un inel”, nu se sin­chisesc să facă cu ajutorul mîi­nilor, o inimă „mare cît inima mea”.

Autor:

Mădălina OLARIU

Secretar general de redacție Opinia studențească, student în anul I master la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top