Frasinei, manastirea unde te blestema sfintii

La biserica “din deal” nu s-a mai rugat la Dumnezeu nici o femeie de aproape 150 de ani. Sfintul Calinic a lasat blestem greu asupra femeilor care indraznesc sa tulbure viata calugarilor de acolo. Despre cele care si-au luat chip de calugar in miezul noptii si s-au furisat acolo, vorbesc patimas cu totii. Din auzite, fiindca din manastirea “de sus” nu se aud decit vocile parintilor cu har, care cred ca pot “scoate orice diavol din om”. Dar de vorba cu tine nu stau decit sa-ti dea povete si canoane. Acolo, la manastirea “de jos”, unde cocboara din “turnul” care vegheaza asupra satului, sa vindece femeile la Sfintul Maslu.

Dintre toate femeile din pronaosul manastirii preotul priveste tintit spre una singura. Ea sta, pe scaun, in timpul citirii. “E bolnava nu poate nici sa vorbeasca, parinte”, aude preotul din gura bunicii. Se apropie sa-i citeasca o binecuvintare. E slujba de vineri. Si fata incepe a-si dezlega cuvintele de cum se asaza in genunchi pentru spovedanie, soptindu-i incet la ureche parintelui ca ea vrea doar sa mearga la scoala. Au venit tocmai la Frasinei pentru Sfintul Maslu pentru ca “cineva ne-a zis ca preotii fac minuni”.

Crucea “indracitilor”

Cei de aici au darul de a te linisti, orice ai cauta, fie mintuire, fie povesti.  “Nu sint rai, cum ar zice lumea. Sint mai aspri, dar sint oamenii lui Dumnezeu”. Dar ca sa se roage pentru tine trebuie sa intri smerit, cu capul acoperit si plecat. Atunci cind intilnesti un calugar il saluti cu “Doamne ajuta!”, cit mai in soapta. Linistea de aici e zguduita doar de o cascada micuta care curge in spatele manastirii. Asta daca nu e zi de Sfintul Maslu.

In diminetile de vineri, curtea se umple de femei, iar calugarii se retrag in bucatarie, asteptindu-i pe preotii de sus. Coboara dupa ce termina de slujit acolo. E singura zi cind ei, cei de sus, coboara aici, la manastirea “din vale”, unde credinciosii se pot amesteca sa primeasca lumina, barbati si femei. Sfintul Maslu de aici are alta putere. Se citeste Molifta Sfintului Vasile. Numai preotii de sus o pot rosti, iar in zori, cind slujba se termina, pornesc deindata inapoi, spre manastirea “din deal”. Acum vin oamenii cu “indracitii” sa-i mintuiasca. Preotii “cu har”  iti vorbesc apasat, convinsi ca prin puterea Domnului ei pot vindeca orice. Boala sau diavol. Sa vezi un “indracit cum spurca cele sfinte, e ceva ce nu uiti usor”, imi spune o femeie venita la slujba. Isi gaseste linistea aici, pentru ca parintele ei este un “om cu har, asa cum n-are altul”. Vine de patru ani, doar ca sa se spovedeasca, si atunci are de asteptat zile intregi ca parintele sa coboare pentru o slujba la manastirea din vale.

A vazut cum a venit o mama cu fetita ei, “care nu parea sa aiba nimic, doar ca se uita asa, intr-un fel”. Cind preotul i-a pus crucea pe frunte si a inceput sa-i cinte, copila a urlat de trei ori si l-a zgiriat ca sa o lase in pace. “O vad si acum. Mai vine. S-a mai linistit, dar tot mai scuipa citeodata cind sta la Maslu. Trei draci avea in ea”. Dar cind ii intreb pe monahi de asa ceva, imi spun doar “Doamne fereste-ne” si isi fac o cruce pina in pamint. Sa stea de vorba cu strainii nu le place. Le saluta pe putinele femei pe care le cunosc si le ingaduie sa le sarute miinile, dar pentru mine nu au ochi buni. Nu am ce cauta acolo.

Femeia imi povesteste cum odata venea mai multa lume la Maslu. “De cu noaptea, ca dumneavoastra, si stateau pina se spovedeau toate. Acum pe unele nici nu le-am mai vazut”, spune oftind. Privind, s-a convins pina la urma ca femeile de azi nu mai au Dumnezeu.

Rinduiala calugarilor

La fel cred si calugarii care stau sa vegheze manastirea. Traiesc aici de mici si tin cu strictete legile lasate de Sfintul Calinic. Parc-ar pazi linistea “celor de sus”, unde femeile n-au voie. Altfel sint pedepsite cu moartea. Si cind bat in poarta “manastirii din vale” sa le cer sa innoptez acolo, nu ma intreaba decit daca am vreun barbat cu mine. Dupa asta aproape-mi intorc spatele. La Frasinei o femeie nu e niciodata privita cu ochi buni. Nicaieri, de frica. Au fost destule care au plecat ochii si-au jurat ca vor ramine la manastirea “din vale”, iar noaptea s-au strecurat sa vada ce-i sus. Cind sa apuc drumul inapoi spre sat, un calugar vine sa-mi spuna ca pot ramine o noapte, pina la Sfintul Maslu. De vorbit, doar cu ochii in pamint si la distanta. Aici, jos, ei nu sint ca preotii de sus, “cei cu har”, care-si stau aproape incit sa le simti inima si-ti cauta privirea, numai ca sa te faca s-o pleci pe-a ta. Ei, cei din vale, trebuie sa vegheze linistea si taina. Sa nu cumva sa vina in gind vreunei femei ca ar putea urca.

Cind se incuie bisericuta, calugarii se aduna-n bucatarie. Sa termine treburile “femeiesti”: sa taie ceapa pentru sarmalele de post pe care le coc noaptea. “La noi vine multa lume, mai ales la sarbatorile mari. E vestita manastirea”, imi spune unul din calugari. Vorbeste apasat, dar calm. Din cind in cind glumeste, zimbind: “Avem aici comuna Muereasca si riul Muerita. Ce femei ne mai trebuie?!”. Aici nu se gateste cu ulei, nu exista telefoane mobile sau televizor si ziua, cit e de lunga, se petrece in biserica, in genunchi in fata icoanelor. “Degeaba te rogi, daca nu te gindesti la ce spui”, ma sfatuieste calugarul. De fiecare data cind te intilnesti cu un preot de sus trebuie sa-ti pleci trupul, asteptind sa-ti dea binecuvintarea de a merge mai departe.

In bucatarie cu ei o gasesc pe singura femeie din manastire la ceas de seara. E tinara, numai 22 de ani si vine aici de doi ani de zile. La Frasinei si-a gasit duhovnicul. Ii ajuta pe calugari pentru ca viata aspra de aici ii place cel mai mult, dintre toate manastirile in cite a stat. Iese rar din cuvintul calugarului, dar cind o mustra isi pleaca incet capul si cere “iertare, parinte”. Atunci cind toata lumea doarme, fata inca mai face metanii si citeste din carti in fata unei icoane cu Maica. Preotul ei, care o spovedeste, i-a spus ca doar asa poate ajunge la ce cauta: mintuire.

Fata care sta printre monahi respecta si ea cu strictete rinduiala lasata de Sfintul Calinic. Dar mai ales una din legi: in biserica de sus nu are ce cauta. Despre asta calugarul nu vrea sa-mi spuna mai mult decit “nu cumva sa va duceti, Dumnezeu pedepseste aspru femeile care-i ies din cuvint”.

Patimile razvratitelor

La Manastirea Frasinei “din deal” nu a mai pus picior de femeie de cind se stiu taranii din Muereasca. Ce au auzit ei e ca “atuncea de mult, veneau, aveau dezlegare. Dar s-a intimplat ceva si a interzis”. Se feresc sa vorbeasca daca nu esti de-al locului. Un singur barbat, care ma priveste lung cind trec pe drum, de teama ca nu cumva sa ma ispiteasca vreun diavol, imi povesteste “cum a fost”. “Se zice ca intr-o noapte Sfintul Calinic a venit sa vada cum se rinduiesc calugarii la manastire si i-a gasit in post si rugaciune. A plecat, dar pe drum s-a gindit sa se intoarca sa vada daca nu cumva erau inchipuiti. A intrat pe poarta manastirii si i-a gasit la masa, cu muzica si pe fiecare cu cite o femeie in brate”. Oamenilor din Muereasca nu le plac strainii. Le tulbura linistea raspindita de manastire. Cind trec pe drum, intrebind de Frasinei, imi striga din poarta “Sa te blesteme Dumnezeu daca te duci sus acolo”. Un taran care imi iese in cale, aratindu-mi cu mina drumul pe care trebuie sa-l fac pe jos, imi spune incruntindu-se la mine, de ce stie el ca femeile nu mai au voie sa urce “Femeile sint pacatoase, o sa intorci si matale un credincios. Iti spun eu”.

Mai multe vorbesc cele citeva femei iesite din case, sa care apa de la fintini. “Una a mers ca sa le arate parintilor ca e minciuna. Am auzit ca a picat din picioare asa secerata cind a dat cu ochii de parintele”. Alteori, cele care ramineau sa innopteze jos se ascundeau si se deghizau in barbati. O fata s-a deghizat chiar in calugar, a ajuns pina in manastire si cind a coborit “au luat-o caldurile si a murit in fata manastirii pentru femei”. Femeile vorbesc infricosate despre “strainele” care nu tin legea. Nici calugarului nu-i place sa povesteasca, dar de una dintre femeile acelea isi aminteste si-acum. I-au zis preotii “de sus”: “trebuia sa-l astepte pe tatal ei. Auzise ca n-are voie si de acum era curioasa ce e acolo. Si a intrat sa vada ce face parintele ei. Pe drumul de la intoarcere masina cu care erau amindoi s-a rasturnat deodata si fata a murit. Tatal ei nu avea nimic, nici macar o vinataie”. Dar calugarul isi face cruce si pleaca repede sa se inchine in biserica. Din ochi nu ma pierde, insa. Ma urmaresc toti, nu cumva sa ies pe poarta manastirii. Cele care au iesit, au pornit direct spre manastirea de sus. De acolo “Dumnezeu stie cum s-au mai intors”.

Despre “razvratite” a auzit si fata care are grija de manastire. Nu a indraznit niciodata sa se gindeasca sa urce, sa vada ce se intimpla. “Stiu de o fata, a plecat cind s-a inserat sa vada ce e acolo. A murit. S-a imbolnavit si n-au avut ce-i face”. Dar din lumea de sus, a parintilor care fac minuni nu se aude nimic. Barbatii care coboara nu stiu, sau nu vor sa spuna, iar glasurile celor care au indraznit sa urce nu se mai aud, ca sa poata spune ce au vazut. Povestirile se nasc aici, in lumea de jos. Taranii se uita la drumul care duce inspre Frasinei cind imi povestesc cele auzite. Pe ei nu ii intereseaza sa stie mai multe, doar le pling de mila fetelor care au iesit din cuvint.

Dupa ce treci de o troita dai cu ochii de pancarta pe care scrie “Interzis femeilor”. In locul ei fusese odata o piatra pe care, in furie, Sfintul Calinic scrijelise legea care imbraca manastirea in legenda: “orice femeie indrazneste sa cutremure viata calugarilor care isi duc viata aici sa fie aspru pedepsita, cu boala, saracie, girbovie”.  Din drumul blestemat se vede doar putin, din manastirea de sus, nimic. Trece pe linga mine un tiganas care cistiga din mila credincioaselor. “Nu ai in tine credinta si lucrezi pentru Satana. Se vede dupa cum privesti”, striga de cum ii raspund cu un “n-am” raspicat la “pentru Dumnezeu si slava Lui, dati-mi un ban”. Imi spune ca “sus e ca Raiul. Manastirea e asa mare, alba. Are un rind de flori, care miros de-ti vine rau. Parintii merg de parca plutesc si vorbesc asa de frumos. E Raiul, iti zic. Dar tu nu poti sa-l vezi”, si-ncepe sa rida tiganasul.

In mijlocul rascrucii, “Ispita” iti spune de pe umarul sting sa o apuci inspre Frasineiul de sus. Ma trezeste din gindurile “pacatoase” un barbat care pare sa-mi tina urma. “Noi la alea care merg pe drumul drept, le zicem femei. La alea care se incumeta sa urce, sarutul dracului”.

Adriana ZAVOI