Voluntarii Sfintei Parascheva, copiii de suflet ai pelerinilor

În preajma hramului Sf. Parascheva, credincioșii caută să ajungă la căpătîiul Cuvioasei pentru a cere îndurare sau răspuns la rugăciunile lor. Tinerii care vor să devină voluntari în aceste zile sînt cei care înțeleg efortul pe care îl depun pelerinii și preoții, orele de așteptare în frig și ploaie și nevoia aces­tora de a primi un strop de alinare. În ture de patru ore sau chiar mai mult indi­ferent de vreme, aceș­tia stau permanent lîngă racla Cuvioasei Parascheva, oferind un pahar de ceai, o ico­niță sau un fir de busuioc.

Marți seară, pe data de 13 oc­tom­brie, în ajunul sărbătorii dedicate Cuvioasei Parascheva, curtea Mitropoliei era neîncăpătoare. Gar­duri metalice despart coada for­mată la racla Sfintei de restul cre­din­cioșilor, iar cîțiva jandarmi îi țin la distanță pe cei care încearcă să ajungă în față. Sînt deja înscris pe listele cu voluntari, însă nu am ecuson. După cîteva întrebări sînt îndrumat să intru în Mitropolie, să traversez holul și să intru pe ușa de lîngă magazinul cu lumînări și alte obiecte religioase. Aici, un mic rînd de preoți și călugări așteptau să intre, cîte patru sau cinci, direct la racla cu moaște, evitînd aștep­ta­rea de cîteva ore. „Mai așteptați un pic că mi se urcă lumea în cap da­că tot vede că se bagă oameni în fa­ță”, le liniștește un bărbat cu pălărie pe cele cîteva femei în negru care aș­tep­tau de vreo cinci minute, cu bra­țele încărcate de flori, să se închine la racla Cuvioasei.

Îi explic aceluiași bărbat că sînt voluntar și sînt lăsat să trec. De cum ajung lîngă scena micuță din lemn sînt luat la întrebari de Elena, o fa­tă micuță care aleargă necontenit, care trimite voluntari în toate direc­țiile și are grijă să nu lipsească ico­ni­țele pentru credincioși, florile sau vata care au atins moaștele. După o scurtă verificare a identității și du­pă asigurarea că sînt student la Teo­logie mi se dă un braț de flori și sînt trimis să le împart oamenilor care tocmai s-au închinat.

Busuioc și flori

Cînd ajung cu brațul de bu­su­ioc și flori sînt asaltat de oameni. „Hai, mai dă cîteva fire că duc și la vecina de bloc”, zice o femeie luîndu-mi din mînă plantele, „da dă-mi și vreo două flori, mîncați-aș”, zice alt bărbat trăgîndu-mă de mî­necă și în nici două minute mi se ia, ap­roape cu forța, mormanul de flori. Doamna Florica aștepta și ea să pri­mească cîteva fire de busuioc, dar nu a mai apucat din cauza mulțimii care se împingea și se băga în față. A venit din Brăila îndemnată mai mult de fata ei din Anglia. E mă­ri­tată cu un absolvent de seminar teo­logic care a renunțat însă la visul său de a deveni preot. Acum luc­rea­ză la o fermă de ciuperci, mani­pu­lator de marfă pe un motostivui­tor, iar soția sa este profesoară de franceză la o școală generală.

Îmi povestește, în timp ce aș­tep­tăm ca alți voluntari să mai adu­că un braț de flori, că a lucrat toată viața într-o fabrică de mobilă, iar acum a ieșit la pensie. „Nu mă pot plînge, am pensie mare pentru că sînt încadrată ca lucrătoare în me­diu toxic, dar îmi e dor de nepo­ți­că și de copii”, se plînge femeia micuță mutîndu-și scaunul pes­că­resc și sacoșa de haine în mîna cealaltă. Și-a văzut nepoțica de trei ani doar de două ori, cîte două săp­tămîni. S-a născut în Anglia, dar a învățat și limba română de la pă­rinți și mai vorbește cu bunicii pe Skype.

Într-un final sosește alt braț de flori, iar doamna Florica își alege cîteva fire de busuioc și o crizan­te­mă mare și albă, pentru „cea mi­că”, grăbindu-se să ajungă din ur­mă prietena care s-a dus înainte să ia aghiazmă.

Un tîrg în curtea Mitropoliei

Atunci cînd mă văd cre­din­cio­șii începe din nou cearta. Unul din­tre cei care se ocupă de organizarea voluntarilor mă roagă să îm­part mai puține fire pentru fie­care, iar ner­vii se întind la ma­xim. Cei mai vo­cali cu rugămințile sînt însă tot cei care au buchete întregi de flori și busuioc sau chiar ghivece și fie­căruia trebuie să îi explici că și ce­le pe care le împart sînt tot flori atinse de raclă. „Dă-ne, mă, și no­uă”, strigă alții de partea cealaltă de gard, deși încă nu s-au închinat moaștelor și începe altă muncă de convingere că vor primi după ce vor trece pe la Sfîntă.

Jandarmii sînt și ei nemul­țu­miți, credincioșii la fel. Se pare că între timp s-a mărit coada, iar ritmul s-a întețit. „E bătaie de joc, domnule! Am așteptat în frig pa­tru ore și nici nu ne-au lăsat să ne închinăm cum trebuie”, strigă o fe­meie tînără. De partea cealaltă jandarmii încearcă să convingă oa­me­nii care au trecut pe la Sfîntă deja să coboare și să-și aștepte cunos­cu­ții acolo. Alții vor iconițe de la voluntari și se tîrguiesc pentru una în plus pentru vecini sau nepoți. O femeie cu fuste largi și salbă la gît smulge aproape jumătate de pun­gă cu vată și se scuză că „are copii acasă”. Jandarmii intervin într-un final, iar grupul format lîngă raclă este convins, mai mult cu forța, să coboare spre butoaiele cu aghiaz­mă din fața Mitropoliei, iar agitația se potolește.

În golul rămas acum după sce­na din lemn tanti Maria înaintează încet. Trece pe la racla Cuvioasei pen­tru a treia oară astăzi. Este o femeie micuță și uscățivă din Iași și de vreo cinci toamne, de cînd a murit soțul ei, se îmbrobodește bine cu baticul, își pune haine căldu­roa­se și stă toată ziua la rîndul de credincioși. „În alți ani, cînd se stă­tea cîte șapte sau opt ore parcă simțeai altfel bucuria așteptării. Cînd ajungeai aici, la Mitropolie, după o zi de așteptat chiar simțeai că ești pelerin, că te nevoiești pentru cre­din­ța ta”, îmi explică femeia mi­cu­ță. Privirea îi arde ca doi cărbuni, iar calmul de dinainte se trans­for­mă în exaltare. Are două fete și amîn­două s-au mutat de cîțiva ani în Da­nemarca. Nu are nepoți, dar are grijă de doi copii ai unei vecine și îi duce în fiecare duminică sau săr­bă­toare la biserică. „Sînt necăjiți sărăcuții de ei, iar eu mă bucur că mai stau cu mine. Îmi mai alungă din singurătate. Au ajuns la fel ca și cum ar fi ai mei”. Glasul îi tre­mură, iar privirea i se umple de lacrimi. Duce capul în jos și în­ce­pe, cu pași mici, să coboare dealul Mitropoliei, așezînd firele de bu­suioc într-o batistă.

Curtea Catedralei Mitropolitane a fost neîncăpătoare în cele șase zile de pelerinaj.

Voluntar 12 ore pe zi

De la împărțit flori sînt în scurt timp retrogradat la pregătit bu­che­tele pentru cei care le împart. Motivul ar fi că nu m-a lăsat inima să dau cîte puține și am lăsat pe toa­tă lumea să-și aleagă ce își do­rește. Sînt dus chiar lîngă scena mi­cuță din lemn pe care este așe­za­tă racla. Aici buchetele de busu­ioc sau de flori aduse de oameni sînt tăiate din ambalajul lor și li se scurtează cozile pentru a avea aceeași dimensiune. Abia ai timp să respiri, iar treaba nu pare să con­tenească.

O fată care a terminat teologia în urmă cu cîțiva ani, își mișcă mîi­nile cu agerime, sortînd plantele pri­mite de la credincioși. E muncă grea. Masa este prea mică, iar spa­tele îți este greu încercat. Picio­a­rele ajungi să nu le mai simți, mai ales că frigul de afară mușcă fără milă.

În scurt timp, Elena, cea care se ocupă de voluntari, mă bate încet pe umăr. „Îmi pare rău dacă vrei să mai stai, dar a venit următoarea serie de voluntari”. Exact la timp, mai ales că oboseala ar doborî pe oricine după patru ore ca voluntar la raclă. Ceasul stă să bată spre mie­zul nopții, iar coada nu con­te­nește să înainteze.

Un acatist se aude din boxele așezate în curte, iar rugăciunile se înalță încet, împreună cu fumul de tămîie ce îngroașă aerul. Se citește oboseala de pe fața voluntarilor, dar e o oboseală plăcută și caldă în ciuda frigului de afară. Acum în­cep să-i înțeleg pe cei care aleg să pe­treacă sărbătoarea Cuvioasei aici.

***

Voluntar în jurul raclei

Pentru a ajunge voluntar la racla Sfintei Cuvioase Parascheva nu este atît de complicat pe cît se crede. Deși au întîietate preoții, studenții de la Facultatea de Teo­lo­gie sau membrii Asociației Stu­den­ților Creștini Ortodocși din Ro­mânia (ASCOR), oricine își poate oferi ajutorul. Trebuie doar să ia legătura, cu o săptămînă înainte de zilele Cuvioasei, cu unul dintre preoții profesori care se ocupă de organizarea voluntarilor.

Anul acesta părintele Cojo­ca­ru Constantin sau protosinghelul Nath­anael Neacşu s-au ocupat de listele cu cei care și-au oferit aju­to­rul. Cu toate acestea, puțini știu modul în care poți ajunge voluntar, iar cei aflați în jurul raclei, îm­părțind flori sau iconițe sau aju­tînd pelerinii veniți din alte col­țuri ale țării oferindu-le acestora sandvișuri, apă sau ceai sînt de cele mai multe ori tinerii de la Fa­cultatea de Teologie.