În Orașul Luminilor a început războiul
Lumea pe jar, Subiectele săptămînii 15 noiembrie 2015 Niciun comentariu la În Orașul Luminilor a început războiul 55Cel puțin 132 de persoane au murit, 349 sînt rănite, aproape o sută dintre acestea în stare gravă. Bilanțul intermediar nopții de vineri spre sîmbătă din Paris, cînd trei echipe de teroriști, opt indivizi în total, revendicați post-mortem de către gruparea ISIS, au declanșat șase atacuri teroriste simultan, este unul sumbru. Aceștia au intrat în cafenele și alte locuri publice din Paris purtînd veste ticsite cu explozibil, înarmați cu puști automate de tip Kalashnikov, și au început să atace oameni la întîmplare, detonîndu-și bomba din vestă atunci cînd au ajuns încolțiți de poliție. Atacatorii au încercat să intre și pe Stade de France, unde se juca un meci amical de fotbal între Franța și Germania, iar cel mai violent atac s-a petrecut în sala de concerte Bataclan, unde cînta trupa Eagles of Death Metal și unde peste 80 de oameni au fost uciși. În timp ce toată lumea plînge alături de poporul francez, o rețea internațională de poliție și servicii secrete încearcă să destructureze celula de teroriști care a coordonat atacurile. Franța a pornit războiul împotriva Statului Islamic.
Marți, după ce se vor încheia oficial cele trei zile de doliu decretate de către președintele François Hollande, francezii încă se vor afla sub șocul sunetelor de arme automate, care au răsunat pentru prima oară de la al Doilea Război Mondial încoace în centrul Parisului. Imaginile care au fost surprinse de persoanele aflate în zone apropiate focarelor de violență par a fi suprarealiste – în inima Parisului, pe locurile bătute de milioane de turiști în fiecare zi, în epicentrul luptei pentru libertate și al Uniunii Europene, oameni cu sîngele șiroind pe fețe, înroșindu-le hainele, tîrîie pe caldarîmul parizian de mîini și de picioare alte persoane, rănite, inconștiente sau moarte, și fug. Fug, nu în urma unui accident sau a unei calamități, ci din calea grupurilor de teroriști care au luat cu asalt capitala Franței.
Filmul evenimentelor
Din primele declarații ale anchetatorilor, atacurile au fost foarte bine închegate și coordonate. Prima țintă vizată de către teroriști a fost meciul de fotbal amical dintre Franța și Germania care se desfășura pe Stade de France și la care asista și președintele Hexagonului, François Hollande. Spectatorii dinăuntrul stadionului au auzit două explozii la diferență de zece minute una față de cealaltă, în jurul orei 22.30, fiind confundate inițial cu răfuieli între diferite facțiuni ale unor galerii. Pînă la finalul meciului, cînd echipa Germaniei și-a petrecut noaptea în vestiarele de la stadion și oamenii au fost încurajați să vină pe gazon și să rămînă acolo tîrziu în noapte, cei peste 50.000 de suporteri prezenți la meci nu au sesizat amploarea atacului.
Din primele informații, unul dintre cei trei teroriști care au vizat Stade de France avea un bilet la meci și a încercat să treacă de securitatea de la intrare pentru a detona bomba în tribune, însă vesta cu explozibil a fost identificată de către agenți la percheziția de la intrarea în stadion și a fost detonată tot acolo. Nu există încă date cu privire la felul în care cel de-al doilea atacator sau al treilea atacator au ajuns să se arunce în aer.
Cel mai sîngeros atac a avut loc însă în sala de concerte Bataclan, unde formația Eagles of Death Metal ținea un concert în fața a aproximativ 1.500 de persoane. Veniți într-un Volkswagen negru cu numere de Belgia, teroriștii au intrat în sala plină cu persoane și au început să tragă pînă cînd au rămas fără gloanțe, mărturiile celor care au supraviețuit spunînd că aceștia aveau bagaje mari în care țineau încărcătoarele de AK-47.
În același timp cu atacurile de din zona stadionului, o altă echipă de teroriști au ajuns într-o Seat negru la restaurantul Le Petit Cambodge de pe Rue Bichat și apoi în Le Carillon cafe bar, de pe cealaltă parte a străzii. Cel puțin 15 oameni au fost uciși și mulți alți răniți, printre care anchetatorii spun că s-ar afla și un grup semnificativ de doctori de la Hôpital Lariboisière, aflat în zonă. Teroriștii s-au întors apoi la mașină și au condus aproximativ un kilometru, oprindu-se pe Rue de la Fontaine au Roi, unde au deschis focul asupra pizzeriei Casa Nostra, omorînd cel puțin 20 de persoane. Atacul asupra acestei pizzerii a avut loc la aproximativ zece minute de la primele crime de pe Rue Bichat. De acolo, atacatorii au mers, cu aceeași mașină la barul Bell Equipe, de pe Rue de Charonne, unde au început să tragă asupra oamenilor aflați pe terasă, 19 dintre aceștia pierzându-și viața. Din relatările martorilor, aceștia au atacat peste tot cu sînge rece, fiind remarcat în special calmul cu care se urcau în mașină și viteza înceată de deplasare după fiecare oprire în parte.
Cel mai sîngeros atac a avut loc însă în sala de concerte Bataclan, unde formația Eagles of Death Metal ținea un concert în fața a aproximativ 1.500 de persoane. Veniți într-un Volkswagen negru cu numere de Belgia, teroriștii au intrat în sala plină cu persoane și au început să tragă pînă cînd au rămas fără gloanțe, mărturiile celor care au supraviețuit spunînd că aceștia aveau bagaje mari în care țineau încărcătoarele de AK-47. Un filmuleț realizat cu telefonul mobil de către un jurnalist de la Le Monde arată cum oamenii ieșeau cu zecile pe ușile sălii de concert în pauzele în care atacatorii în reîncărcau armele, răniți, șchiopătînd, cărînd alți răniți sau morți împreună cu ei. Unii dintre ei au ieșit pe geamurile de la etajele unu sau doi, atîrnînd de balustradă pentru a nu fi văzuți. După o luare de ostateci a căror număr era subțiat întruna de teroriști, ce a durat peste două ore și jumătate, o intervenție în forță a forțelor de ordine pariziene i-au făcut pe doi dintre atacatori să-și arunce în aer vestele, iar al treilea a fost împușcat. Incidentele din noaptea de sîmbătă au fost primele atacuri sinucigașe de pe teritoriul Franței.
Solidaritate națională
Evenimentele desfășurate weekend-ul trecut la Paris reprezintă cel mai mare atac terorist din Europa după cel din metroul de la Madrid, 2004, cînd 191 de persoane au murit în urma exploziei unor bombe. Președintele Franței, François Hollande, a decretat stare de urgență după ce toate cele atacuri au fost oprite, forțele de ordine, inclusiv militare, împînzind teritoriul Franței în căutarea complicilor și a celor care au făcut parte din celula ce a coordonat atacurile. El a spus că este un act de război și că Franța va riposta pe măsură. „Vom fi nemiloși cu barbarii din gruparea numită Statul Islamic. În fața războiului, țara trebuie să ia toate măsurile necesare. […] A fost un atac împotriva Franței, a valorilor pe care le apărăm peste tot în lume și împotriva a ceea ce sîntem: o țară liberă“, a spus Hollande într-un cuvînt adresat națiunii.
Liderii de stat din întreaga lume s-au raliat cu Franța și au declarat o poziție fermă împotriva terorismului, mulți dintre aceștia, printre care și Angela Merkel și Barack Obama au anunțat măsuri imediate împotriva ISIS. În prezent, autoritățile franceze au început să identifice atacatorii și sînt în căutarea lor, alături de cele belgiene, de unde s-a identificat că ar proveni unul dintre teroriști. Pînă la închiderea ediției, informațiile cu privire la identitatea acestora au fost oferit de presă în majoritatea lor pe surse, fără a fi confirmate oficial. Se știe doar că la atentate a participat și un tînăr de origine franceză Omar Mostefai, 29 de ani, ale cărui rude au fost reținute pentru audieri. Acesta era marcat de autorități ca o țintă de mare risc pentru radicalizare în 2010, dar nu a fost implicat niciodată într-o investigație și nu a fost niciodată asociat cu teroriștii. A mai fost identificat încă un subiect, iar o persoană bănuită că a luat parte la atac, Abdeslam Salah, este dată în urmărire națională.
Evenimentele de vineri, 13 noiembrie, sînt al treilea atac de amploare al Statului Islamic din ultimele două săptămîni, după ce aceștia au revendicat doborîrea unui avion de călători rusesc în peninsula Sinai, în urma căruia 224 de persoane au murit, cît și un atac recent din Beirut, Liban, care s-a soldat cu moartea a 43 de persoane.
Adaugă un comentariu