Unde-și ascund sufletul mamele bătute
Povești fără timbru, Subiectele săptămînii 7 decembrie 2015 Niciun comentariu la Unde-și ascund sufletul mamele bătute 67Mamele care se luptă în propria casă cu violenţa domestică nu plîng la fel ca celelalte femei care se confruntă cu abuzul fizic şi emoţional. Teama şi grija că micuţul lor ar putea înţelege şi ar fi afectat de ceea ce vede şi aude le face să pară mai puternice măcar de dragul lor. Pentru a scăpa de chinul de acasă, cele mai curajoase aleg să plece chiar şi în miez de noapte. O bucăţică de linişte o găsesc la Centrul pentru ocrotirea femeilor victime ale violenţei domestice, unde sînt cazate aproximativ zece mame. Timp de şase luni pot sta într-un loc unde să le fie asigurate liniştea şi grija de care au nevoie pînă îşi revin financiar şi moral. Printre mamele care au căutat ocrotire într-un loc sigur se numără şi o mamă care a fugit cu cei doi copii de concubinul agresiv din Italia.
Centrul pentru ocrotirea femeilor victime ale violenţei domestice din subordinea Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi este ca o nouă casă pentru mamele abuzate din Iaşi şi din judeţ. O casă liniştită şi curată, în care fiecare mamă găseşte intimitatea şi grija de care o familie are nevoie şi pe care nu o găsesc acasă, din cauza soţilor violenţi. „E ca o casă, una pornită de la zero, în care încercăm să facem cîte puţin în fiecare an”, spun reprezentanţii centrului, adăugînd că se au în vedere îmbunătăţiri ce pot face şederea mamelor cu copii mai plăcută. Încă un parc de joacă pentru cei mici şi centrul s-ar transforma într-o grădiniţă, la care educatoare sînt propriile mame.
Relaţie construită din ameninţări şi bătăi
În braţele mamei este copilul cel mai mare, de patru anişori, care stă mereu cu capul sub bărbia ei, ca un semn al nevoii de protecţie. Primele cuvinte ale mamei referitoare la povestea sa sînt scurte şi cuprinzătoare: „Mi-e frică de el”. În timp ce femeia povesteşte prin ce a trecut timp de opt ani alături de tatăl copiilor, un italian cu care se află în relaţie de concubinaj, cel mic se joacă nestingherit, frămîntînd cînd o bomboană între degete, cînd un pahar de plastic din care bea apă. Nu pricepe foarte mult din ce aude, deoarece este născut şi crescut în Italia, ştiind foarte puţine cuvinte în română, de aceea mama povesteşte totul fără nicio reţinere. Venirea lui pe lume a fost momentul care a declanşat violenţa fizică şi emoţională, primii patru ani de relaţie fiind aproape perfecţi. În aşa măsură încît la cel de-al doilea copil sarcina a fost presărată doar cu ameninţări şi bătăi.
„Cînd a aflat că sînt însărcinată cu cel mic m-a strîns de gît şi a zis că dacă nu avortez mă aruncă de la etajul doi şi o să aibă el grijă să pară o sinucidere. Toată sarcina a fost un calvar, încît m-am gîndit că n-am să reuşesc să îl nasc”, spune mama, în timp ce îşi sărută copilul cel mare pe frunte, încercînd să nu se lase la iveală lacrimile din ochi. Timp de opt ani a stat alături de el, sperînd că se va schimba ceva în bine, însă relaţia dintre ei s-a transformat într-un cîmp de luptă cu bătăi, ţipete şi ameninţări. Acestea se lăsau cu repercusiuni asupra copilului cel mare, care începea să perceapă totul. „Cînd intra el pe uşă, copilul lăsa furculiţa sau jucăriile din mînă şi începea să clipească de teamă. Ştia că vor urma doar ţipete de ambele părţi, că o să îmi zică iar că nu sînt bună de nimic şi că eu am să încep să ţip sau să plîng”, spune mama, adăugînd că toate abuzurile aveau loc doar în momente cînd ştia sigur că nu poate fi înregistrat şi că nu există nicio probă împotriva sa. „Atunci cînd aveam vînătăi vizibile mă ţinea închisă în casă, ca să nu pot să spun poliţiştilor ce îmi face. Au fost situaţii cînd am reuşit şi m-a obligat să merg să anulez toate declaraţiile”, a adăugat aceasta.
Dincolo de violenţă, gelozie şi ameninţări, acesta a început treptat să îi interzică mamei copiilor să mai vină acasă, în țară, fiind deranjat şi de faptul că micuţii au dublă cetăţenie, spunîndu-le tot timpul că fac parte dintr-un „popor de ţigani şi de săraci”. De o lună, mama e venită acasă cu cei doi copii, dar ştie că el nu va renunţa atît de uşor şi că, deşi nu şi-a dorit niciodată copii, va face tot posibilul să obţină custodia lor.
Locul în care liniştea e acasă
În momentul de faţă, centrul adăposteşte opt mame cu 17 copii, reprezentanţii centrului spunînd că în timpul iernii numărul se dublează de fiecare dată. Vreme de maximum şase luni, acestea pot locui împreună cu copiii, perioadă în care vor fi consiliate şi îşi vor putea reface viaţa căutîndu-şi de muncă şi o altă casă. De cele mai multe ori, mamele trec pragul centrului strîngînd copiii la piept, îmbrăcate doar cu hainele de pe ele şi desculţe.
Sînt aduse în miez de noapte de către poliţişti, după ce apelează la numărul de la Protecţia Copilului, 0232 983, ştiind că aici se pot ascunde şi că se pot linişti, măcar temporar. Conform specialiştilor, primele trei săptămîni sînt cele mai grele, femeile aflîndu-se într-o stare psihică greu de imaginat. „Sînt agitate, speriate, nu pot să doarmă sau să mănînce, iar după această perioadă încep să îşi facă un plan. Dacă trec de acest interval, înseamnă că rămîn la noi. Pentru că sînt şi acele cazuri cînd se întorc acasă, pentru că soţii înceapă să facă gesturi copleşitoare, gesturi unice, promiţînd că se vor schimba. În 99.9% dintre cazuri acestea sînt minciuni, însă decizia le aparţine lor”, subliniază reprezentanţii centrului. Aceştia mai spun că există numeroase cazuri de femei care ajung şi la a doua sau a treia internare, întorcîndu-se mereu acasă şi reluînd relaţia care le-a făcut atît de mult rău. Motivul – pentru că legăturile nu pot fi rupte prea uşor.
În teorie, ordinul pentru protecţie ar trebui să fie arma cu care se pot apăra femeile care se confruntă cu abuzuri. Prin intermediul acestuia, agresorul nu se poate apropia de victimă, avînd un perimetru impus de instanţă pentru o perioadă de timp în care mama îşi poate reface viaţa. În practică, legea se aplică extrem de rar, doar în anumite cazuri.
„Aici intervine şi problema, că mama nu poate rupe complet legăturile cu agresorul, fiind cumva obligată să îi spună despre copii. Dar şi faptul că, atunci cînd agresorul vede că nu mai primeşte răspuns de la ea, încearcă să lovească acolo unde o doare cel mai tare, să-i ameninţe familia. Din aceste motive, legătura nu poate fi ruptă din prima, ci se ia totul treptat”, au adăugat reprezentanţii centrului. De asemenea, este vorba şi despre o dependenţă emoţională, care face ca femeia să se supună oricărui tip de comportament şi să renunţe la propria viaţă din cauza posesivităţii bărbatului. „Durează destul de mult, uneori, pînă îşi dau seama femeile că plătesc exagerat de scump pentru o astfel de iubire. De aceea, atunci cînd ele vin la noi, spun că nu vor să divorţeze sau să plece, ci vor doar să înceteze violenţa”, a precizat psihoterapeutului centrului. Acesta a mai subliniat că se ajunge la violenţă din cauza faptului că nu se găseşte nicio metodă pentru a rezolva problemele financiare sau alte probleme care macină o familie.
Ordinul de protecţie, o iluzie
În teorie, ordinul pentru protecţie ar trebui să fie arma cu care se pot apăra femeile care se confruntă cu abuzuri. Prin intermediul acestuia, agresorul nu se poate apropia de victimă, avînd un perimetru impus de instanţă pentru o perioadă de timp în care mama îşi poate reface viaţa. În practică, legea se aplică extrem de rar, doar în anumite cazuri. Prima problemă este că sînt puţine femei care ştiu că există o astfel de lege, însă cea mai mare este că se pune foarte rar în aplicare. „E un proces de lungă durată, unul anevoios, timp în care victima trebuie să facă în continuare faţă atacurilor soţului, mai ales că mulţi nu acceptă încetarea relaţiei şi recurg la diferite intimidări, ajung să stea la pîndă, să urmărească unde se duc copiii la şcoală”, au adăugat reprezentanţii centrului.
Teoretic, acesta ar trebui eliberat în 48 de ore, dar durează uneori şi mai mult de jumătate de an, timp în care mama deja pleacă din adăpost şi trebuie să se repună pe picioare. Pentru eliberarea ordinului, femeia abuzată trebuie să aibă certificat medico-legal care să demonstreze gravitatea abuzului, bilete de ieşire din spital şi martori care să o susţină. „Am avut foarte multe respingeri din partea instanţei, considerînd că nu există motive suficient de serioase, că dacă nu a omorît-o, încă se poate aşa. E frustrant şi pentru noi, ca specialişti, care vedem zi de zi cu ce fel de cazuri ne confruntăm”, mai arată reprezentanţii centrului de ocrotire.
Aceştia susţin că în astfel de cazuri femeile se văd obligate să plece din ţară pentru a li se pierde urma, indiferent dacă obţin sau nu ordinul, acesta fiind valabil doar pentru şase luni, timp în care trebuie să pregătească alte dovezi. „Noi le sfătuim ca întotdeauna să aibă bagajul cu cîteva haine pregătit şi să fie gata să plece. De asemenea, să aibă copii legalizate la toate actele, inclusiv actele de studii, deoarece, de cele mai multe ori, agresorii obişnuiesc să le rupă toate actele, ca să nu se poată angaja sau să plece. Trebuie să fie pregătite şi să înveţe să prevină orice abuz”.
Adaugă un comentariu