Florile din fustele vechi ale tradiției

Cînd Loredana vorbește despre săr­bători, comunitate și familie, un zîm­bet i se-ntinde pe toată fața și lu­minițele care i se-aprind în ochi par să îi împrăștie sclipici în tot părul blond care-i înconjoară chipul. Ea e studentă-n Iași la Facultatea de Me­dicină și-a venit aici din Târgu Frumos, o localitate la vreo 45 de kilometri distanță. Ce-o face pe Lo­re­da­na puțin specială, e grupul său, așa cum spune cu naturalețe cînd vor­beș­te, e Comunitatea. Comunitatea as­ta ascunde, de fapt, în spusele Lo­­re­­danei și restul cuvintelor care o des­criu – Comunitatea Rușilor Li­po­veni din România, în cazul ei, local, din Târgu Frumos.

În România există două co­mu­ni­tăți mari de ruși lipoveni; una se gă­seș­te în Dobrogea și una în Mol­do­va. Deși tradițiile, porturile și obice­iu­ri­le lor diferă puțin, ele promovează va­lorile aceleiași culturi și se stră­du­iesc să ducă mai departe, prin ti­ne­ri, toată înțelepciunea populară a­du­na­tă în timp. În Târgu Frumos și în sa­tele din împrejurimi, spune Lo­re­da­na, există cîteva mii de ruși li­po­ve­ni. Dacă în oraș tradiția își continuă dru­mul mai greu, în sate, bătrînii în­că mai vorbesc în limba rusă-li­po­venească și poartă costumele tra­di­ți­o­nale, din care cu siguranță-ți atrag a­tenția fustele lungi, pline de flori co­lorate, mînecile bufante și baticele cu care femeile se-mbrobodesc.

La Biserica lipovenească din o­raş, Crăciunul se sărbătorește pe rit ve­chi. „Sărbătorile noastre sînt la un interval de 14 zile după cele din calendarul nou”, îmi explică Loredana. Sluj­bele sînt ţinute de către preot în lim­ba slavonă, limbă pe care doar bătrînii Comunităţii o mai înţeleg as­tăzi, iar ordinea firească, postul, mer­sul la biserică – acestea sînt a­se­mănătoare întru totul. „Ce avem noi diferit, sînt colindele. Voi colindaţi în seara de Ajun şi aveţi o varietate foar­te mare de colinde. Ruşii lipoveni au un singur colind rusesc, pe care îl în­vaţă şi cu care, în prima zi de Cră­ciun, după încheierea slujbei, merg în grupuri de 15-20 de tineri să colin­de preotul acasă. Dacă-i place felul în ca­re grupul colindă, preotul dă voie ti­nerilor să meargă, mai apoi, şi la alte case din împrejurimi”, povesteşte Lo­redana.

Tînăra conştientizează că astăzi tra­diţia a devenit din ce în ce mai greu de păstrat, dar vorbeşte cu mîn­drie despre tot ce-nseamnă Comunitatea pentru ea şi despre activităţile pe care întregul grup le desfăşoară în oraşul ei. Chiar dacă nu stăpîneşte lim­ba la perfecţie, nu petrece tot tim­pul cu bătrînii sau nu e pre­zen­tă mereu în mijlocul evenimentelor or­ganizate, fata poartă cu bucurie cos­tumul tradiţional pe scene mari, îm­preună cu alte trei fete şi alţi patru bă­ieţi, făcînd parte din ansamblul de dansuri ruseşti Radauga din Iaşi. „Grupul ăsta a fost format dintr-un fel de dorinţă a membrilor mai ve­chi care au vrut să iasă din cotidian şi să răspundă unei provocări”. De trei ani, Loredana numără atent paşi, zîmbeşte şi îşi priveşte fusta în­florată zîmbind, cu încrederea pre­luării unei tradiţii şi, prin muncă, cu dăruirea acesteia mai departe.