Admiterea studenților străini la UMF s-ar putea face online

Academia de gardă Niciun comentariu la Admiterea studenților străini la UMF s-ar putea face online 21
Admiterea studenților străini la UMF s-ar putea face online

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) a propus un nou regulament pentru admiterea studenţilor străini pe lo­cu­ri­le cu taxa în valută, care nu a fost însă fi­nalizat. Această iniţiativă, la care încă se lucrează, doreşte să transforme procesul admiterii în unul online, acesta des­fă­şurîndu-se pe o nouă platformă creată special pentru studenţii străini. Ei vor fi obligaţi să depună online dosarele îm­preună cu toate actele doveditoare şi vor putea chiar să le completeze ulterior cu copii scanate, făcute după documen­te­le originale. La rîndul lor, evaluatorii vor avea propriile lor conturi pe care le vor accesa atunci cînd vor evalua, exis­tînd, astfel, o ierarhie a tuturor opera­ţiu­ni­lor făcute pe platformă. „Platforma online este un instrument pentru formarea procesului de admitere a studenţilor străini. Este doar o componentă. Pentru recrutarea studenţilor, cei din mediul in­ternaţional, european şi din restul lu­nii, ce am vrea să facem este să avem un proces de recrutare activă şi să avem birouri ale universităţii de recrutare ca­re să fie bazate pe foşti absolvenţi şi, împreună cu ei, să facem un proces de selecţie activă a celor mai buni absol­ven­ţi ai învăţămîntului preuniversitar de acolo şi acesta să se desfăşoare în lo­cu­rile de unde provin ei. Platforma online este o soluţie, în acest moment, pentru anul acesta, pentru că înfiin­ţa­rea birourilor se va face, probabil, anul acesta şi va deveni funcţională abia anul viitor. Aşa văd eu prioritizarea. Noi formăm medici, farmacişti, bioin­gi­neri, asistenţi medicali europeni. Nu sîn­tem un furnizor român de educaţie, sîntem un furnizor european şi trebu­ie să fim competitivi pe piaţa asta”, a decla­rat prof. univ. dr. Radu Iliescu, pro­rec­tor responsabil cu activitatea de stratergie instituţională şi evaluare academică.

La acest regulament destinat stu­den­ţilor străini se lucra încă din peri­oada în care prof. univ. dr. Dragoş Pieptu era rector al UMF, însă modificarea regulilor admiterii cu şase luni înainte de începerea acesteia, lucru interzis prin lege, a împiedicat o punere în aplicare imediată a noii metode. „Este importantă platforma, deoarece orice mecanism corect, transparent şi controlabil generează încredere, voci­le critice nu mă sperie. Paradoxal, cei care fac şi au făcut cea mai mare gă­lăgie pe tema admiterii sînt tocmai cei cărora mecanismul descoperit de mi­ne le convenea. Cu cît mecanismul făcut de universitate va fi mai bun, cu atît agresivitatea lor va creşte. Am încredere că următoarea conducere va şti să fie fermă. Important este să aibă abilitatea de a distinge cine ne cere să respectăm legea din onestitate sinceră şi cine face presiuni cu aparenţa le­ga­lă pentru a-şi rezolva o problemă care nu are nimic în comun cu principiile morale sau legale”, a declarat prof. univ. dr. Dragoş Pieptu.

După ce regulamentul va fi, în mod oficial, finalizat, va fi supus unei dezbateri în cadrul comunităţii acade­mice din UMF.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top