Un absolvent al UMF, singurul medic român premiat de Academia franceză
Povești fără timbru, Subiectele săptămînii 11 ianuarie 2016 Niciun comentariu la Un absolvent al UMF, singurul medic român premiat de Academia franceză 5429În contextul în care între România și Franța există o situație tensionată cu privire la problema tinerilor respinși de universitățile din Hexagon dar care vin să își continue studiile la universitățile din țara noastră, Constantin Tuleașcă, neurochirurg ieșean care lucrează în Lausanne, Elveția, este un caz care iese în evidență. Acesta a devenit, pentru cercetarea dezvoltată în domeniul radiochirurgiei, primul român premiat de Academia Națională de Medicină a Franței, fiindu-i acordată distincția s pentru „o contribuție deosebită adusă în tratamentul durerii”. Nici înainte, nici după primirea acestei distincții, Constantin Tuleașcă nu a pierdut legăturile și nu a uitat de unde a plecat, fiind absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. A păstrat legătura cu prietenii și familia din Iași și Vaslui, pe care se întoarce să-i revadă ori de cîte ori are posibilitatea, iar cînd i s-a cerut o descriere pentru pagina de Internet a Academiei, cu cîteva luni înainte de decernare, „am început chiar cu faptul că sînt român și absolvent al Universității «Gr.T. Popa». Am considerat că este o datorie de onoare să pun înainte și țara și universitatea unde am făcut primii pași în medicină”.
Radiochirurgia minim invazivă
Pe lîngă distincția pe care a primit-o neurochirurgul ieșean, acesta a mai ridicat și un premiu în bani, de aproape 5.000 de euro, însă Constantin Tuleașcă spune că cel mai mult a contat faptul că juriul s-a îndreptat asupra cercetării sale, componenta financiară fiind una „mai puțin importantă”. „Criteriile de acordare ale premiului fiind foarte restrictive, acesta nu a fost oferit în 2014, ceea ce este un motiv în plus de recunoștință față de cei care au considerat aportul meu ca fiind unul important. Acesta este al doilea premiu de la secțiunea medicală ca importanță. Bucuria mea a venit și din faptul că este o instituție externă prestigioasă, nelegată de spitalul unde lucrez sau de alte instituții cu care am colaborat”, a spus Constantin Tuleașcă.
Cercetarea pe care a desfășurat-o acesta s-a realizat într-o nișă care se dezvoltă din ce în ce mai mult în domeniul neurochirurgiei – radiochirurgia cu Gamma Knife. Timp de cinci ani de zile, acesta a continuat sa trateze sute de pacienți și a analizat rolul radiochirurgiei Gamma Knife în tratamentul nevralgiei clasice de trigemen. „Ea reprezintă una dintre cele mai profunde dureri faciale, similară unui electroșoc, considerată de mulți ca fiind una dintre cele mai dureroase condiții. Radiochirurgia în general se referă la un procedeu de iradiere țintită, minim invazivă, ghidată prin imagistică (RMN, computer tomograf și arteriografie, singure sau asociate) a unor patologii intracerebrale, fără a fi nevoie de deschiderea clasică chirurgicală, în boli bine specificate și selecționate”, a spus medicul. În cazul aparatului Gamma Knife, dedicat exclusiv craniului, iradierea de care vorbește Constantin Tuleașcă se realizează prin focalizarea în același timp a 192 de raze Gamma într-un punct fix, identificat prin procedurile de imagistică si stereotaxie (precizie tridimensională), care iradiază foarte puternic ținta dorită fără a afecta țesutul sănătos din vecinătate.
„Radiochirurgia, prima mea pasiune (a doua e chirurgia oncologică), mă atrage prin caracterul ei minim-invaziv. Mi se pare extraordinar că există oameni care nu trebuie operați în maniera clasică, ce vin doar în spitalizare de o zi, care pleacă acasa pe picioare și fără complicații majore. E și un domeniu de cercetare unde se pot face lucruri extraordinare, mai sînt atîtea lucruri de descoperit și e superb că avem posibilitatea să le abordăm”, a spus Constantin Tuleașcă.
El a precizat că simte că premiul vine ca încununare a cinci ani de muncă, atît în plan personal cît și profesional. Medicul a fost susținut de doi dintre mentorii și profesorii săi, cercetători și medici reputați în domeniu, Marc Levivier din Lausanne și Jean Régis din Marsilia. „Proiectul în sine este rodul unei colaborări între spitalele din Lausanne (unde mă formez ca rezident neurochirurg din 2007) și din Marsilia (un centru de referință mondială în Gamma Knife, unde am avut posibilitatea să fiu în stagiu de perfecționare 18 luni, aprilie 2010- octombrie 2011)”.
Legături strînse cu Iașul
Deși neurochirurgul e plecat de mai bine de opt ani din țară, acesta spune că păstrează în permanență legăturile cu cei rămași aici, familia și prietenii din Iași și din Vaslui, și vine în vizită de cîte ori are posibilitatea. Aceleași sentimente le are și față de Universitatea de Medicină din orașul său de baștină, spunînd că are un respect pentru școala românească de medicină, în special cea de la Iași, de care este legat sufletește.
Spre acest domeniu Constantin Tuleașcă a vrut să se îndrepte încă de cînd avea cinci ani, cînd bunicul său a suferit o complicație postoperatorie după o operație de colon și a murit, în urmă cu aproape 30 de ani. „Atunci am avut prima dată contacte cu chirurgia și m-am gîndit că mi-ar plăcea să fac asta, deși contextul poate ar fi indicat contrariul.” Mama sa a fost inginer, însă avea doi unchi îndepărtați care erau chirurgi, unul dintre ei la Spitalul de Copii „Sfînta Maria” din Iași, iar celălalt era șef de secție pe chirurgie viscerală la Câmpulung Moldovenesc. „Toate discuțiile cu ei au cristalizat în mine această dorință (n.r. de a urma medicina), pe care am asociat-o mereu cu posibilitatea de a face un bine sau a vindeca pe cineva”, povestește Constantin Tuleașcă.
Despre plecarea din țară și stabilirea în Elveția medicul vorbește fără urme de regret, pentru că, în viziunea sa, neurochirurgia este o profesie care nu ține cont de granițe. Încă din vremea în care era student a petrecut șase luni în Salamanca, alte două în Strasbourg, încă două săptămîni în Freiburg-im-Breisgau, unde a urmat cursuri de medicină internă, neurochirurgie sau oncologie.
Pentru munca sa în tratarea nevralgiei de trigemen cu ajutorul radiochirurgiei Gamma Knife a mai fost premiat cu Young Professional Award al Societății Internaționale de Radiochirurgie în 2013, la Toronto. În total, în proiectul la care a lucrat de peste cinci ani, a existat o bază de date cu 737 de pacienți, numărul acestora depășind acum 1.300. „Am contactat telefonic sau văzut în consultație aproximativ 500 de pacienți pentru a putea avea informații la zi despre starea lor medicală, cu un timp de urmărire după tratament ce a durat de la un an pînă la 15 ani. Noi am avut posibilitatea să arătăm că pe termen lung radiochirurgia este comparabilă cu alte tehnici chirurgicale deschise, avînd o eficacitate similară, cu un risc foarte scăzut de efecte secundare, mult mai redus comparativ cu chirurgia deschisă”, a specificat Constantin Tuleașcă, care are în prezent o experiență de aproape 2.000 de proceduri radiochirurgicale efectuate.
Petrecînd atît de mult timp în studiu și fiind plecat de acasă, medicul spune că au fost momente în care și familia a ajuns pe plan secund. „În plan personal, în perioada în care am stat la Marsilia, soția mea Ana (chirurg pediatru) a rămas la Geneva, ceea ce nu a fost simplu pentru niciunul dintre noi. I-am mulțumit și îi mulțumesc pentru dragostea și înțelegerea ei și pentru tot sprijinul pe care mi l-a oferit”, a spus acesta. Însă familia și gîndurile care-l leagă de România îl împing, după cum povestește chiar el, să se gîndească cu recunoștință mereu la țară și să vrea să aibă un contact permanent cu mediul academic și medical românesc, „chiar dacă fizic nu voi fi în România. Momentan doresc să îmi finalizez doctoratul pe care il fac în colaborare cu Institutul Politehnic Federal din Lausanne în următorii doi ani și să urmez apoi și un stagiu de perfecționare operatorie, pe care îl organizăm acum, pentru încă un an sau doi. Chiar dacă viața mea se desfășoară în Elveția și în general în afara țării de peste opt ani, pot să vă spun cu certitudine că, indiferent unde voi fi, voi fi disponibil pentru o colaborare cu țara mea, pentru acțiuni și proiecte punctuale”.
Adaugă un comentariu