Moldoveanul care a împletit America Latină
Povești fără timbru 14 martie 2016 Niciun comentariu la Moldoveanul care a împletit America Latină 44„Frizerul lumii”, sau cum este denumit în spaniolă „Peluquero del Mundo”, a străbătut teritoriul Americii de Sud culegînd tehnici noi de tunsoare de la saloanele de frumusețe. Ba chiar a învățat și pe alții meseria de frizer după ce a participat în cîteva proiecte sociale. Basarabeanul Dumitru Micușa înarmat cu un foarfece, un scaun și un cort le-a oferit celor din Chile, Brazilia, Peru și Argentina servicii de stilist chiar în stradă.Timp de doi ani, tînărul a reușit să călătorească, să-și facă noi prieteni, să capete experiență în domeniu și să ajute oamenii care au avut de suferit în urma unor cataclisme naturale precum erupția unui vulcan, un cutremur cu intensitatea de 8,4 grade și tsunami.
Dumitru Micușa, un tînăr cu părul lung pînă la umeri de culoare castanie, a moștenit de la tatăl său profesia de stilist, iar după un an de studii la Facultatea de Psihologie din Moldova a decis să-și îmbunătățească experiența de frizer pe continentul american. A ajuns în SUA cu programul „Work and Travel” unde a lucrat într-un hotel de pe o insulă din Carolina de Nord. După ce a primit actele care îi permiteau să lucreze legal pe teritoriul Americii, Dumitru s-a angajat la un salon de frumusețe din New York care aparținea unei familii de evrei, iar ulterior a ajuns să lucreze și în Miami.
Cele cinci luni de vis american s-au scurs rapid, iar tînărul a decis să-și încerce norocul în America Latină. Dumitru a început să-și caute de lucru în Chile, și fiindcă primise o recomandare din partea L’oreal România, a reușit să se angajeze la un salon de frumusețe din Santiago, capitala chiliană. A învățat spaniola din mers vorbind cu clienții săi. De la ei a înțeles că limba română nu se aseamănă așa de mult cu limba lor nativă, iar terminațiile diferite adăugate la niște cuvinte românești nu le spun nimic băștinașilor.
Cînd s-a reîntors în Chile a decis, împreună cu un amic de al său, Alvaro Naudy, să înceapă un proiect personal. Și-a luat ghiozdanul cu ustensile în spate și a început să călătorească din oraș în oraș propunîndu-le localnicilor servicii de stilist în stradă. „Am improvizat un logo cu stema Moldovei unde vulturul ținea în gheare un foarfece și o lamă”, îmi povestește Dumitru zîmbind. Ochii căprui i se luminează în încăperea întunecată unde nu există nicio fereastră, doar cîteva luminițe ale lămpilor de pe tavan și intrarea ce duce la etajul întîi al salonului Micușa Style.
Autoritățile erau interesate de ideea proiectul „Peluquero del Mundo” și îi direcționau pe tineri încotro să o apuce. În unele orașe aceștia aveau parte de „o întîlnire cu pîine și sare” unde cei de la primărie le ofereau scaune, oglinzi și muzică pentru a atrage cît mai mulți oameni.
Băieții au ajuns prima dată în Valdivia, un oraș situat lîngă port, și au înșirat toate ustensilele pe trotuarul unei piețe de artizanat unde de obicei se îngrămădesc turiștii. După ce a aflat cu ce se ocupă și de unde vine Dumitru, un bărbat a decis să se tundă. Între timp, salonul improvizat în aer liber a strîns mulți oameni care așteptau să ajungă pe mîinele unui stilist. „Nu aveam stabilit un preț fix, dar percepeam o donație voluntară pentru proiect”, îmi explică tînărul frizer sorbind dintr-o cană cu ceai. Unii plăteau mai mult, alții mai puțin sau îi mulțumeau scriindu-i niște versuri.
Alvaro și Dumitru reușeau să viziteze mai multe orașe de-a lungul unei săptămîni, iar primul lucru pe care îl făceau era să caute un loc în care să-și pună cortul, criteriul de bază fiind un peisaj frumos. Serile și le petreceau în fața rugului unde își pregăteau cina și micul dejun. Dacă la început cei doi își aranjau foarfecile la întîmplare într-un loc cu mulți turiști, ulterior, sfătuiți de localnici, au început să ceară autorizație de la primărie. Autoritățile erau interesate de ideea proiectul „Peluquero del Mundo” și îi direcționau pe tineri încotro să o apuce. În unele orașe aceștia aveau parte de „o întîlnire cu pîine și sare” unde cei de la primărie le ofereau scaune, oglinzi și muzică pentru a atrage cît mai mulți oameni. În alte cazuri, locurile alese de autorități erau pustii, ba chiar periculoase.
Odată, Dumitru s-a trezit singur lîngă un Muzeu feroviar în fața căruia erau două vagoane, culcuș pentru boschetari. Unul cîte unul, aceștia ieșeau din casele improvizate și îl întrebau cine e și cu ce se ocupă. În acea zi, băiatul a întîlnit un pictor care stătea la volanul unei mașini din anii ‘50 pictată cu degetul. Bărbatul l-a sfătuit să-și strîngă lucrurile și să plece deoarece localnicii nu par a fi ospitalieri. „Mi-a spus că dacă mai rămîneam încă jumate de oră nu știa ce se alegea din ghiozdanul meu sau din mine”, povestește Dumitru în timp ce cuprinde cu ochii camera și ia de pe masă o cană cu ceai din care încă mai ies aburi. Familia pictorului s-a arătat binevoitoare față de el și l-a găzduit trei săptămîni în casa lor săpată în pămînt, din care numai acoperișul se vedea.
„Mulți oameni nu se încumetau să se așeze în stradă. Ei vedeau că mă străduiesc să lucrez ca într-un salon de frumusețe, adică calitatea serviciilor în stradă nu era diferită față de cele ale unui salon. Dedicam fiecărei persoane cîte 40 de minute pentru a o tunde, iar după asta le făceam aranjarea”, îmi povestește tînărul, iar cuvintele lui răsună în ecou.Treptat, proiectul lui s-a transformat și într-un mic business ambulant deoarece unii clienți îl chemau acasă să le tundă toți membri familiei.
Iarna l-a prins în Argentina, iar salonul de frumusețe în aer liber s-a transferat în hostelurile dornice de publicitate. În același anotimp a făcut cunoștință cu vecinul său de cort dintr-un camping din Chile. Era un bărbat îngrijit și cu maniere bune după cum mi-l descrie tînărul frizer. Cînd avea 40 de ani, acesta a lăsat totul, și-a vîndut casa și a început să trăiască pe o barcă cu care străbătea malurile din Chile pînă în Argentina și invers. Bărbatul s-a făcut artizan confecționînd lucruri din sîrmă și lemn, iar în același timp era profesor la o școală din oraș.
Conceptul stiliștilor salvatori
Guvernul din Chile i-a propus stilistului să lucreze în cadrul unor proiecte sociale care urmăreau integrarea în societate a narcomanilor, ajutorul femeilor care au fost agresate în familie sau recalificarea unor frizeri din pături social vulnerabile. Astfel, el a ajutat 60 de femei care lucrau la niște saloane din ghetouri să învețe modele de tunsori și coafuri europene. Ele tundeau în condiții dificile cu foarfece de hîrtie, iar Dumitru a fost văzut ca un salvator din Europa care le-a învățat cum să-și ridice businessul. „Am văzut cum un vulcan a erupt provocînd în Nepal un cutremur care s-a soldat cu 2.000 de victime. Atunci norocul depindea doar de vînt, dacă vîntul era să sufle în partea orașului în care te afli puteai muri pe loc din cauza aerului cu cenușă vulcanică”, îmi povestește stilistul pe fața căruia se citesc note de tristețe. După ce a erupt vulcanul, oamenii au fost aduși într-o școală care a devenit pentru cîteva săptămîni un azil pentru cei ale căror case erau „înzăpezite” cu cenușă și trebuiau curățate de pompieri și voluntari.
El a ajutat 60 de femei care lucrau la niște saloane din ghetouri să învețe modele de tunsori și coafuri europene. Ele tundeau în condiții dificile cu foarfece de hîrtie, iar Dumitru a fost văzut ca un salvator din Europa care le-a învățat cum să-și ridice businessul.
Pe lîngă această catastrofă naturală, el a simțit pe propria piele ce înseamnă cum să îți alunece pămîntul de sub picioare fiind în epicentrul unui cutremur cu intensitatea de 8,4 grade. S-a format o gaură în pămînt, iar semafoarele, mașinile și casele au început să tremure. Oamenii erau panicați și toți încercau să se ascundă. La nici o oră distanță, cutremurul a cauzat un tsunami, iar valurile celui din urmă au înghițit mai multe case aflate lîngă mal. „Oamenii se simțeau vinovați pentru că știau că trăiesc într-o țară seismică și că în orice moment poate veni un val să le ia casele”, îmi explică Dumitru. El a fost voluntar în campanii de reabilitare a victimelor și spune că încerca să-i facă să uite pentru cîteva minute de cele întîmplate cu ei. Acesta îmi povestește că statul era receptiv și își ajuta cetățenii cu bani, voluntari, iar companiile de construcție îi ajutau să-și reconstruiască casele.
După experiența din America Latină, Dumitru pregătește un proiect adresat femeilor din Republica Moldova care au avut de suferit în urma violenței domestice. Prin intermediul acestuia „Uniunea Frizerilor le va învăța să se machieze și să se aranjeze, ceea ce le va ajuta să capete încrederea în sine și, mai apoi, o profesie”, spune tînărul care are deja un bagaj de experiență în spate lucrînd peste ocean, iar acum dorește să-i ajute și pe cei de acasă. Dumitru îmi explică gesticulînd că proiectul nu presupune doar lecții de stil și îngrijire personală, ci și colaborarea cu centrele de reabilitare, cu psihologi, medici și avocați.
Adaugă un comentariu