Trecutul fix la țintă

1001 de măști Niciun comentariu la Trecutul fix la țintă 12
Trecutul fix la țintă

La etajul cinci al corpului R al u­niversității toată lumea s-a umplut cu sclipici. Pe jos, pe-un nailon negru în­tins, stau măști, ochelari, buze și alte decupaje pe care David s-a trezit dis-de-dimineață să le vopsească cu un spray auriu. Pe una dintre mese sînt împrăștiate culori, pensoane, dan­telării și paiete, în jurul cărora se tot învîrt patru fete, fredonînd me­lo­diile care sparg liniștea, ale celor de la Red Hot Chili Peppers.

Cînd ci­ne­va se plictisește sau, după caz, se um­ple de lipici sau se murdărește de a­cuarelă, realizează că i se face foa­me și dă o fugă la masa de lîngă. Fi­e­ca­re a adus ceva de mîncare și îm­bu­că ceva printre hohote de rîs, murmur de voci și sclipici care tot plu­teș­te prin aer, fugind din borcănașele ca­re ar trebui, în mod normal, să-l ți­nă ostatic.

Așa s-a-ntîmplat cam toată lu­na martie, cînd voluntarii s-au zbă­tut să termine cu pregătirile pentru bal. Acum, terenul de golf, panoul pen­tru fotografii de la intrare, cercurile pline cu ațe care vor să fie a­run­cate drept la țintă și roata no­ro­cu­lui așteaptă curioase, prin sală, să va­dă cine-o să le-ncerce. Pe masa din stîn­ga, cum intri în Sala Pașilor Pier­duți, dai de toate mărunțișurile la care-au muncit de cînd a dat pri­mă­vara – măști, peruci, pălărioare, pă­hărele din carton, toate aș­tep­tînd să fie cumpărate de cine-o să calce pragul de cum se lasă seara.
Anii nebuni n-au sperat de la început s-adune atîția oameni.

Toți ne aruncăm priviri admirative în­tre noi și ne mirăm că-n sală sînt pînă și părinți costumați, însoțiți de copii, profesori care au vrut să-și în­tîlnească studenții și-n afara orelor de curs și grămezi de fotografi, pro­fesioniști sau amatori, care-au vrut să vadă ce-o să ne iasă și de data asta. Perle, pene, ținute bărbătești și berete – asta întîlnești oriunde-ți în­torci privirea. Dacă ai destulă răb­dare încît s-aduni puncte, ajungi să-l întîlnești și pe Bogdan, care-n seara asta a vrut să fie diferit, și-a tot în­cer­cat să fure de la fete, în timp ce se machiau, un creion sau ceva cu ca­re să-și mai păteze cămașa. Vrea să fie un om al străzii din anii `20, ca­re, totuși, îți dă cărți, vouchere și îm­bră­țișări, dacă asta-i spune roata care se învîrte cînd unul dintre in­vi­tați îi aruncă în pălărie un jeton gri și rotund.

Aranjate pedant, melodiile lui Cle­mentine, într-un laptop mic, sar de la una la cealaltă și aduc anii ne­buni printre studenții și copiii ve­niți să-i trăiască. Izbucnește-n rîs cînd oa­menii se-nghesuie să vadă cine cîn­tă acum și e mîndră c-a reușit să-i pă­călească pe toți cu muzica adusă cu ea, chiar din inima Franței, de la Paris.
Hainele stau îngrămădite pe cui­erele care-au devenit ne­în­că­pă­toa­re. Etichetele cu numere rătăcesc pe jos și parcă fix atunci cînd pui mîna pe haina potrivită, cineva ni­me­reș­te ținta, aruncînd o săgeată din arc, și un țipăt de fericire se-aude, pentru cî­teva secunde, mai tare decît mu­zica.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top