Descărcare: aplicație pentru citit

Stăteam de vorbă cu cineva cînd, dintr-o dată, pe ușă a intrat un amic pe care nu-l cunoscusem de foarte mult timp. Avea, pesemne, o pasiune pentru tot felul de gadgeturi și dispozitive de ultimă generație, pe care eu, pe-atunci (aș spune naivă, dar faptul c-am rămas tot așa nu mă lasă) nu prea o pricepeam. N-am hulit oamenii care pun ban pe ban și-apoi îi aruncă dintr-o dată pe o mașinuță mai mult sau mai puțin capabilă, dar nici nu i-am respectat prea mult. Recunosc, am privit fetițe pasionate de păpuși, gurmanzi indeciși printre rafturile unor supermarketuri sau precupețe care-au mers să-și aleagă produsele pentru tarabe cu mai multă admirație.

În camera cu pricina, dintr-o dată, dinspre un amic s-a auzit un zgomot ciudat, un fel de apă aruncată într-un pahar dintr-o găleată sau un soi de plescăit asemănător cu cel al unei pisici care mănîncă lapte. Ne-am uitat la el întrebător, a ridicat din sprînceană și, fără să lase să treacă prea mult timp, a apucat o sticlă cu apă și-a băut. „A, am o aplicație care-mi amintește să beau apă, la intervale regulate de timp”. Ar fi putut foarte bine să-nceapă să ningă în mijlocul verii și cred c-aș fi fost mai puțin uimită. N-am lăsat să se vadă că m-am zăpăcit sau m-am uitat chiorîș, c-aș fi părut, poate, puțin deplasată și total înafara normalității deja inaugurate. Ne-am amuzat toți puțin, ca o formalitate, și-am trecut peste.

De la aplicații care zumzăie cînd ți-e lumea mai dragă să-ți amintească să te hidratezi, la binecunoscutul ceas care-a fugit de pe mînă și-a ajuns pe ecran sau la calendarul din peretele peste care, între timp, probabil s-a mai zidit unul, azi nu mă mai miră așa mult nicio născocire. Singura parte bună pe care-am reușit s-o găsesc a fost, în timp, că nimeni nu mai pare supărat cînd întîrzii – 5 minute sau 20 nu par să mai deranjeze pe nimeni cînd se joacă. Cînd m-apuc de căutat alt beneficiu, îmi încîlcesc mintea cîteva minute și las tehnologia-n plata Domnului – sau a oamenilor înnebuniți după ea.