Campusul „Titu Maiorescu” va deveni sat acvatic pentru o săptămînă
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 23 mai 2016 Niciun comentariu la Campusul „Titu Maiorescu” va deveni sat acvatic pentru o săptămînă 18Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) organizează în perioada 23 – 29 mai, cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Zilele Studentului Francofon” (ZSF). Acesta se va desfășura în Campusul „Titu Maiorescu”, unde timp de o săptămînă voluntarii își vor instala corturile pentru activități.
Proiectul va începe luni, 23 mai, de la 16.00, cu o bătaie cu baloane cu apă în parcul „La Balenă”, urmată de patru ore dedicate jocurilor, precum catan, șah sau remi. De la ora 18.00 va avea loc un spectacol de „Teatru pe butoaie”, la care vor performa trupele Les Apos, Muse și Teatrul „Luceafărul”, iar de la 20.30, concertul trupei „Aproape Unplugged”, alături de alte trupe din Iași și împrejurimi. A doua zi, de la ora 10.00 studenții vor putea participa la un meci de fotbal, pe terenul de sport al Corpului D, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sau la o „Dezbatere la cafea”, în două runde, de la 9.00 – 11.30 și de la 13.30 – 15.00.
Cea de-a treia zi de festival va fi constituită din ateliere de creație, un meci de baschet, runda finală de dezbateri, o proiecție de film, precum și de evenimentul „La Taifas”, care îl va avea ca invitat pe Constantin Brehnescu, actor păpușar, regizor și scenarist ieșean. Ultimele patru zile vor fi dedicate activităților sportive, prin organizarea unei competiții cu probe, activităților educative, avînd loc o altă proiecție de film, o altă parte a activității „Povești vii”, ateliere de creație și momente de teatru.
La finalul săptămînii vor fi organizate „Trocul de vechituri” și „Trocul muzical”, în cadrul cărora participanții vor putea să facă schimb de obiecte, cît și de sfaturi în materie de muzică. „Pe lîngă promovarea culturii și a francofoniei, dorim să recondiționăm zona campusului prin lipirea de stickere pe coșurile de gunoi, care să fie rezistente la apă, prin vopsirea băncilor și a părții exterioare a balenei, precum și recondiționarea interioară a acesteia cu mozaic. Și în cămine ne propunem să finalizăm picturile de pe tavanele holurilor, care au fost începute încă de acum doi ani și să punem la balcoane panouri cu personaje din literatura românească”, a declarat Andrei Mircea, coordonatorul ZSF.
Festivalul ZSF este unul dintre cele patru proiecte de tradiție ale ASFI, alături de „Arată că-ți pasă!”, „Bal Mascat” și „Echos Francophones”, fiind organizat pentru prima dată în anul 2009.
Adaugă un comentariu