Comedie în trei cîntată printre nebuni
Șoc-șoc-groază! 5 iunie 2016 Niciun comentariu la Comedie în trei cîntată printre nebuni 26Ieșirea de miercuri seara în „La Bază”, unde Ada Milea, Bobo Burlăceanu și Anca Hanu și-au adus fiecare desaga de versuri, nu a semănat deloc cu o seară liniștită la un concert folk cu povești cîntate. „Concert`n IAȘI” a fost mai degrabă un spectacol de teatru și muzică pusă în scenă de cei trei artiști. Plini de umor și carismă, cîntăreții și-au adus „jucăriile, au dansat, au strigat, au grohăit și au cîntat melodii de pe toate albumele, furînd publicului aplauze prelungite și hohote de rîs care umpleau tot pub-ul de la un colț la altul.
Chiar de la ora 21.00, Baza era neîncăpătoare, iar chelnerii cu greu făceau față mulțimii de oameni adunate la bar pentru a comanda, care mai de care, cele mai sofisticate cocktailuri și cele mai nebunești amestecuri de shoturi. În decorul verde al localului, pe scena improvizată, cei trei artiști par niște copii care se joacă cu instrumentele și cîntă maimuțărindu-se după fiecare vers. „E o muscă pe perete, nu vreau să o omor/ Fiindcă și eu sînt ca ea, doar că nu știu să zbor”, cîntă Bobo și lovește aerul cu o lingură de lemn, în timp ce imită cu un intrument micuț zumzăitul perfect al unei muște. „Urmează niște piese de sezon”, ne anunță Ada Milea, iar spre amuzamentul publicului ea ne mărturisește că are „o sanie în pod, dar n-o dau jos că nu-i comod”.
„Văd că vă plac doar melodiile pe care nu le știm”, constată Ada și continuă mărturisind că „piesa care urmează o știm atît de puțin că trebuie să ne uităm pe versuri” și ia din spate două foi și le împarte rîzînd colegilor.
Grimasele amuzante pe care le fac aceștia la fiecare vers, fac deliciul oamenilor care stau la masă și privesc spectacolul nemișcați. După ce cîntăreții ne spun povestea porcilor care taie oameni la Ignat, aceștia urmează să ne mărturisească dorințele pe care vor să i le spună lui Moș Crăciun, dar și ce urmează dacă nu li se îndeplinesc – „Moș Crăciun dacă nu faci ce îți spun/ Mă răzbun”.
La jumătatea piesei, o femeie brunetă se ridică și, cu mîinile în aer, strigă că ea vrea ca cineva să-i explice melodia, dar nebăgată în seamă de nimeni se așază resemnată jos, la insistențele partenerului. „Vreau ca toată lumea să danseze din buric/ Vreau să fac un cîntec fără să îl explic”, cîntă Ada înlocuind ultimul vers pentru ai răspunde femeii care, mustrată de cei de la masă, stă acum liniștită pe scaun continuînd să bea din paharul cu vin.
Balada unui cuțit
Pentru că instrumentele pe care aceștia le folosesc sînt efectiv jucării, întreg concertul este ca o joacă, iar cei trei se comportă ca niște copii care se dezlănțuie pe scenă. Urmează ca Ada Milea să ne prezinte o melodie despre vecinul său, iar dacă la început aceasta pare că șoptește versurile ca pe un secret, cînd vine refrenul, aceștia aruncă cu intrumentele pe jos și dau din cap exact ca niște rockeri. Văzînd că publicul fredonează piesa, Ada complotează cu Bobo și Anca pentru a-i păcăli pe cei prezenți, iar cînd trebuie să cînte refrenul a doua oară, ea revine la prima strofă lăsîndu-i pe oameni să cînte jumate de vers singuri.
Pentru piesa „de dragoste” ce urmează, Anca pune instrumentele deoparte și începe, cu greu, să își scoată papucii maro care sînt legați cu două rînduri de șireturi. Cei doi se uită la colega lor și zîmbesc cînd aceasta își pune în loc niște zornăitoare colorate, „moment regizoral” ce stîrnește hohote de rîs printre cei prezenți. Fixînd cu privirea cîțiva băieți din primele rînduri, Ada ne mărturisește foarte serioasă cum își rezolvă ea problemele de zi cu zi „arătînd un cuțit”. Dar ce pare a fi la început un cîntec vesel pe care toată lumea îl fredonează, ea ne relatează spre final că nu toate au rezolvare dacă folosești cuțitul. „Dar m-am îndrăgostit, el era simpatic și mi-a zîmbit. Eu i-am arătat un cuțit, iar el a fugit”, cîntă ea cu zîmbetul pe buze. „Din lipsă de distribuție, Anca va interpreta sirena, dar și marinarii”, ne anunță Ada introducînd următorul cîntec și atrăgînd atenția că cel de-al patrulea membru al trupei, Cristi Rigman, lipsește în această seară.
Cu o pungă de pînză desenată cu doi ochi și o gură zîmbitoare cu dinți pe cap, Bobo se deghizează într-un om de zăpadă a cărui poveste începe din frigider și continuă într-o căsuță unde totul este făcut din zăpadă. Din păcate, descoperim spre final că totul a fost doar un „vis tîmpit”. Aceștia completeză fiecare piesă cu bucăți de operă sau cîntă precum cei din triburile africane dînd în același timp din mîini, picioare sau zornăitoare. „Baila , hulahoo”, „ailalala hulalae”, îngînă aceștia după aproape fiecare cîntec, dar și noi după ei legănînd mîinile în aer.
Cînd aceștia anunță încheierea concertului, publicul, ridicat în picioare, nu se oprește din aplaudat pînă cînd cei trei nu își aduc din nou intrumentele și își reiau locurile înapoi pe scenă. „Ei bine sîntem obosiți, dar atîta o să cîntăm pînă o să începeți să plecați singuri”. Energia pe care o transmit, naturalețea și carisma pe care o au cînd interpretează fiecare vers îi fac să fie atît de îndrăgiți încît ne lasă impresia că pe scenă sînt, de fapt, niște copii care au îmbrăcat pentru o seară costumele de adulți.
Adaugă un comentariu