Rătăciți în amintirile lui Florin Piersic

Vocea actorului Florin Piersic, „cel mai îndrăgit actor român al tu­turor timpurilor” cum a fost pre­zen­tat de afiș, a răsunat sîmbătă seară în Ateneul Tătărași. După ver­nisajul expoziției „Emoții din Iași” a foto­gra­fului Andrei Cucu, care a avut loc în holul ateneului și dez­ve­lirea plă­cii comemorative în memoria acto­rului Radu Beligan, sala de spectacole proaspăt renovată a fost inau­gu­rată de Florin Piersic cu spectacolul „Flo­rin Piersic… Pur și simplu!”. Specta­co­lul a fost unul în care muzica, amintirile și glumele s-au împletit ca o pînză de păian­jen menită să prin­dă strîns publicul și să-l țină țintuit de scau­ne. Atît pe cel din sală, cît și pe cel aflat pe es­pla­nada Ateneului, care a putut ur­mări reprezentația pe do­uă proiec­ții de pe fațada clădirii. „Am colindat pe cărările vieții, cu pasul rar sau mai grăbit”. Așa și-a în­ceput ac­to­rul drumul printre a­min­tiri și povești. Și cum seara a fost dedicată maes­tru­lui Radu Be­li­gan, Florin Piersic a povestit ce­lor pre­zenți prima sa întîlnire cu re­gretatul actor. Momen­te de pe sce­nă, întîm­plări din spa­tele cortinei sau de la repetiții, ori din călăto­rii­le sale ală­turi de Radu Beligan, au stîrnit rîsete sau au smuls lacrimi, purtînd spectatorii într-un carusel de emoții.

„Mă ciocoflendere, ți-a căzut tabla de pe casă, iar tu puștiule, știi cine sînt eu?” glumește actorul cu un tată din primul rînd, în timp ce-l mîngîie pe creștet pe copilul din bra­țele părintelui. „Cine are părin­ţi, pe pămînt nu în gînd/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plîngînd”, con­ti­nuă Florin Piersic, recitînd poe­zia lui Adrian Păunescu. „Am iubit-o mult pe mama mea”, continuă apoi acesta, povestind una din întîlnirile cu IPS Daniel, Patriarhul Româ­niei, destăinuindu-se că, atunci cînd acesta l-a întrebat cui se roagă, ac­to­rul i-a răspuns că lui Dumnezeu și mamei sale.

În sală nimeni nu scoate niciun sunet, iar cei prezenți parcă se tem și să respire. Doar glumele fac să răsune hohote. Un căpitan în re­zer­vă, îmbrăcat în haina verde de gală a militarilor, mai răspunde, din sală, întrebărilor actorului. Prinde mai mult curaj însă atunci cînd Flo­rin Piersic amintește de Ștefan cel Mare. Căpitanul ajunge în fața sce­nei, îi cere microfonul artistului și începe să-i prezinte tot felul de po­ze, spre deliciul publicului. Acto­rul intră în joc, iar după aproape cinci minute de prezentări ale unor fo­to­grafii descărcate de pe Internet reușește cu greu să-și recupereze microfonul și să-l trimită la locul său pe fanul înfocat.

Spectacolul se reia, după ace­lași tipar în care ban­curile, poveș­ti­le și versurile se îm­ple­tesc cu ro­man­țele cîntate de ar­tist, terminîndu-se abia cînd focuri­le de artificii au început să se vadă deasupra Ate­ne­ului din Tătărași.