Cum să scapi hoțul prin lege

Pentru orice intenție ticăloasă se pot găsi mereu argumente populiste care, la o pri­mă vedere, stau în picioare. În cazul doctora­te­lor plagiate, acest argument găsit de parlamentari este că o lucrare acordată de o universitate trebuie să fie retrasă tot de către acea universitate. Mai concret, cel care dă poate să și ia înapoi. Un principiu care, la o primă lectură, poate fi valid și poate convinge.

Însă practica din România arată, de prea mulți ani, că au existat universități create doar pentru acordarea unor diplome false, fie ele de licență, masterat sau doctorat. Nu-i poți acum cere hoțului care a vîndut pielea ur­su­lui din pădure să o ia înapoi de la cel căruia i-a vîndut-o pentru că asta ar însemna să-și recunoască impostura.
Există universități de elită în România care pot face asta și în care lumea aca­de­mi­că și de cercetare mondială are încredere, însă aceste universități cu școli doctorale de cali­ta­te le numeri pe degete.

Guvernul găsise o cale prin care suspiciunile de plagiat, pînă cînd Ministerul Edu­cației va reuși să facă ordine în jungla șco­li­lor doctorale create pe minciună și im­pos­tu­ră, să fie analizate de către comisii de spe­cia­liști deasupra oricăror suspiciuni. Ceea ce s-a și întîmplat cîteva luni pînă cînd marii plagiatori au văzut că nu-i de glumă cu acest mecanism și au pornit cruciada mutilării lui în Parlament. Au reușit să o facă, pre­șe­din­te­le României le-a trimis legea înapoi la reexaminare și ei au votat-o din nou în aceeași formă pentru că scopul lor nu a fost să facă o lege mai bună, ci una care să ajute cîțiva hoți de diplome. Poate că tonul acesta pare prea dur.

Chiar este pentru că am văzut de aproape cu cît de mare greutate s-a făcut meca­nis­mul prin care în sfîrșit di­plomele cu suspiciuni sînt analizate corect iar acum totul este dărîmat cu o ușurință vecină cu iresponsabilitatea.
Guvernul nu stă să privească resemnat la ceea ce pare o acoperire prin lege a cazu­ri­lor de plagiat și, cu mijloacele legale pe care le are la dispoziție, va face totul pentru ca cer­ce­tarea românească de calitate să nu fie mu­tilată. Singura cale rămasă este contestarea la Curtea Constituțională a acestor modi­fi­cări legislative motiv pentru care sesizarea a și fost depusă, cu argumente solide care sperăm că vor fi luate în seamă.

Pentru că dacă argumentul că universitatea care a dat diploma o și poate retrage poate părea unul rațional există în modi­fi­că­rile aduse în Parlament și elemente care arată că de fapt se încearcă scoaterea bas­ma-curată a plagiatorilor. Printre aceste ele­mente cel care sare în ochi este modificarea prin care un doctor poate renunța de bună voie la titlul primit. Ori aici lucrurile sînt strîmbe rău și justificările nu mai stau în picioare sub nici o formă. Pentru că dacă un plagiator vrea să renunțe la titlul de doctor obținut fraudulos acest lucru are implicații legale asupra drepturilor de autor. Prin men­ținerea efectelor unor drepturi născute ca ur­mare a săvîrșirii unor fapte ilicite, ca ur­mare a simplei retrageri a titlului de doctor în ur­ma „renunțării” titularului, se creează o si­tua­ție de discriminare între persoanele care în ur­ma selecției pentru realizarea anumitor lucrări de cercetare, ori la ocuparea anumitor posturi pentru care cerința de calificare pre­vă­zu­tă a fost deținerea titlului de doctor și per­soanele care au fost selectate deținînd acest titlu ca urmare a obținerii lui ilicite. În pă­să­reasca juridică lucrurile stau cam așa: „Ur­ma­rea firească a «renunțării» ar trebui să fie declanșarea unei cercetări în urma căreia să se constate situația juridică a motivelor de renunțare și, în măsura în care acestea consti­tuie fapte ilicite, să se inițieze demersurile pentru anularea titlului pe calea instanței administrative, împreună cu toate actele subsecvente care au survenit ulterior, pentru înlăturarea tuturor efecte­lor produse, potrivit principiului repunerii în situația anterioară a emiterii actului anulat.”

Dacă traducem pentru toată lumea aceas­tă prevedere introdusă în lege înseamnă că cel care a furat de la altă persoană – dreptul de autor este un drept de proprietate (intelec­tua­lă în acest caz) – se sustrage fără nici o con­se­cință legală de la cercetarea care privește furtul de proprietate. Ori aci se cam clatină argumentele parlamentarilor și totul arată ca acoperirea unui furt, prin lege.

Text de Liviu IOLU, purtător de cuvînt al Guvernului