Filmele de la Cannes, aduse la Iași
Academia de gardă 31 octombrie 2016 Niciun comentariu la Filmele de la Cannes, aduse la Iași 33Șapte filme premiate la festivalul de la Cannes au rulat, timp de două zile, pe 28 și 29 octombrie, la Ateneul din Iași. Evenimentul „Les films de Cannes à Iasi” l-a adus acasă, la Iași, pe regizorul Cristian Mungiu și a făcut posibilă întîlnire dintre peste 1.500 de cinefili și regizorul de film Irina Margareta Nistor. Totodată, la festival au fost prezenți Mihai Chirica, primarul orașului, Andrei Apreotesei, directorul Ateneului și Andrei Giurgia, moderatorul manifestației.
Filmul „Toni Erdmann”, peliculă realizată în coproducție cu România, a deschis festivalul, iar cele 240 de locuri ale sălii „Radu Beligan” au fost ocupate începînd cu ora 16.00. Înainte de a începe, Andrei Apreotesei a precizat că își propune să investească într-un sistem audio performant și că dorește să aducă un proiector de cinema, ajutat fiind de Cristian Mungiu. Cel de-al doilea film, „Julieta, a rulat pentru un public de aproximativ 250 de persoane, organizatorii fiind obligați să suplimenteze numărul de locuri. Ultimul film, „The Neon Demon”, a început la ora 22.30 și s-a derulat cu sala plină.
Ultima zi a festivalului a adus la Iași patru filme, printre care și „Bacalaureat”, peliculă cu care regizorul Cristian Mungiu a cîștigat premiul pentru regie la festivalul de la Cannes. „Cu toată stima pentru filmele văzute pe calculator, dar dacă nu mergi la cinematograf, nu o să-ți cunoști niciodată prietena. Cinematograful este făcut ca să ieși din casă, să te vezi cu ceilalți, să-i auzi cum respiră și să dicuți cu ei pe baza filmului”, a precizat Cristian Mungiu. Înainte de a începe filmul, regizorul Irina Margareta Nistor a precizat că proiecția este dedicată Vandei Condurache. Totodată, pe 29 octombrie, la Ateneu au fost prezentate și alte trei filme,„The Salesman”, „I, Daniel Blake”, filmul care a obținut Palme DʼOr și „Juste la fin du monde”.
Evenimentul „Les films de Cannes à Iași”, organizat de Asociația Studenților Jurnaliști și Ateneul din Iași, face parte din festivalul, inițiat de Cristian Mungiu, „Les films de Cannes à Bucarest”. n
Adaugă un comentariu