De pe podium la Casa Albă
Punctul pe VIP 14 noiembrie 2016 Niciun comentariu la De pe podium la Casa Albă 39De-a lungul campaniei electorale, presa nu a scăpat-o nicio clipă din ochi pe Melania Trump, viitoarea Primă Doamnă a Americii, taxîndu-i fiecare gafă și cercetîndu-i trecutul, mai ales că a reușit să atragă numeroase critici încă de la începutul cursei pentru președinție. După primul său discurs, ținut la Conferința Republicanilor, pe rețelele sociale s-a viralizat un filmuleț în care soția republicanului Donald Trump recita pasaje întregi dintr-un discurs al lui Michelle Obama, actuală primă doamnă a Americii, susținut în 2008, culmea, la o Convenție a Democraticilor. Știrea a apărut pentru prima dată pe BBC News, în ediția online, iar la scurt timp jurnaliștii americani au acuzat-o de plagiat. Echipa de campanie a lui Donald Trump au reușit să scuze gafa, spunînd că „în unele privințe au fost incluse fragmente care reflectă modul său de gîndire”.
Cu doar trei zile înainte de alegeri, în presa de peste ocean a apărut zvonul că Melania Trump ar fi lucrat ilegal pentru o perioadă de timp. Imigrantă din Slovenia, aceasta nu ar fi avut finalizate actele necesare pentru a lucra încă din prima lună, cînd a semnat contracte de modeling de peste 20.000 de dolari. Acest fapt a fost descoperit după ce Donald Trump a condamnat imigrația ilegală a mexicanilor. Mai mult, Melania a fost criticată cel mai des pentru ședințele foto nud. Cu trei ani înainte de a-și întîlni soțul, a apărut pe coperta unei reviste lunare franceze pentru bărbați, devenind prima soție a unei președinte american care a pozat fără haine. Donald Trump i-a luat apărarea, susținînd că este un lucru normal în Europa.
Deși, conform sondajelor, Melania Trump este Prima Doamnă a Americii cu cel mai scăzut nivel de popularitate, se pare că ea va da totuși tendințele în modă. Rochia purtată la Convenția Republicanilor a costat peste 2.000 de dolari și s-a epuizat rapid din magazine. În prezent, Melania Trump pare să fi dat uitării trecutul său nonconformist, întrucît a declarat că va fi o primă doamnă în sensul tradiționalist, adică nu se va implica în politică și se va dedica acțiunilor de caritate.
Adaugă un comentariu