Fetele care au oprit rușii

Scor la pauză Niciun comentariu la Fetele care au oprit rușii 9
Fetele care au oprit rușii

După dezamăgirea pe care na­­țio­nala de fotbal condusă de Daum ne-a adus-o cu meciul împotriva Poloniei și a faptului că nu prea mai avem șanse la calificare, fe­te­le de la CSM Bucureşti au făcut să ne apară totuși un zîmbet în col­țul gurii. Jucătoarele noastre de ham­bal au făcut vineri cel mai bun meci din acest sezon la Rostov şi s-au im­pus cu 22-20. Astfel, acest rezultat este echilvalent cu calificarea în grupele principale ale Ligii Cam­pionilor.

Meciul a fost o surpriză. Jocul celor două echipe a fost mult peste media celor din acest sezon, atât Rostov, cît şi CSM Bucureşti avînd probleme cu băncile tehnice. Cu toate acestea și cu toate că în pri­ma repriză echipa noastră a părut a fi rigidă, jocul a început să se schim­be după cîteva schimbări în a­pă­ra­re. După modificări, atacul a de­venit mai energic, iar apărarea mult mai mo­bi­lă, sprijinită din poar­tă, a reușit să oprească nu­me­roase faze de atac din partea ad­versarelor. Așa am reușit să ter­minăm prima repriză cu un de­zavantaj minim, iar a­cest factor psihologic ne-a ajutat în cea de-a doua parte a meciului, cînd Carmen Martin a adus echi­pa noastră în avantaj.

După ce Oana Manea a fost trimisă pe teren am reușit și să ne desprindem, aceasta marcînd do­uă goluri și a scos trei aruncări de la șapte metri, ceea ce a dus re­zulta­tul de pe tabelă la 19-15 pen­tru CSM București și am rămas la conducere.

Un meci și o reușită remar­ca­bi­lă, mai ales că scorul a fost întors de la 9-2, cît arăta tabela de marcaj la începutul meciului, iar echipa adversă nu a fost una foarte sim­plă. Ba chiar cu o apărare care ar fi pus probleme oricui, iar rezultatul final, 22-20, este unul meritat de către fetele noastre.

Ultima partidă pe care FCM București o mai are de disputat nu mai este atît de importantă. Me­ciul cu FC Midtjylland va mai con­ta doar pentru puncte. În schimb Rostov mai are, în acest mo­ment, șanse minime să se cali­fi­ce, iar acest lucru s-ar întîmpla doar printr-o minune. Ambele e­chi­pe au dat totul pe teren, dar fe­tele de la FCM au arătat că și-au dorit mai mult victoria, chiar dacă au fost nevoite să fure calificarea rusoaicelor.

Autor:

Andrei Mihai

Secretar de redacție la Opinia studențească, student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” , secția Teologie Didactică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top