Schimbarea vine cu fructul interzis

„Păi așa se parchează, mă?” „Așa e cînd mergi la vot.” Cei doi bărbați care și-au lăsat mașina în rond Tătărași, în drum, nu dau doi bani pe faptul că din cauza lor tram­vaiul n-a putut pleca jumătate de oră. Ignoră comentariile vatmanului, și „vezi că am anunțat poliția”, se urcă disprețuitor în trusa de scu­le pe roți și pornesc cu viteză și hu­ruit. Un tînăr iese cu mingea de fot­bal din secția de votare de la Școa­la 22 și o împingeleneș cu piciorul, traversînd terenul cimentat. E 5 du­pă amiaza, deja întuneric, și un flux constant de persoane încă votează. „Vii și tu cu mine?” „Păi eu am vo­tat deja.” „Aia e, mai votezi o dată!”, glu­mesc doi prieteni. „E ca fructul interzis votul ăsta”, spune Dragoș, taximetrist, referindu-se la cei ca­re-s nemulțumiți că nu pot vota pentru că n-au viză de reședință. Zice că încă nu știe pe ce partid va pune ștampila, dar vrea neapărat să mear­gă, că e dreptul lui. „Că dacă nu-l aveam, ieșeam în stradă și luptam pentru el.”

Un bătrîn cochet, cu fular alb, barbă căruntă și pălărie nouă iese din Liceul „Garabet Ibrăileanu”. „Aș vrea să vină lumina și pe strada noastră”, îmi spune, „dar am vă­zut și sondajele și sînt sceptic. Se schim­bă foarte greu lucrurile în țara asta pentru că e foarte multă corupție și mult oportunism. S-au schimbat după ’89, apoi au venit minerii, apoi iar după tragedia de anul trecut din Colectiv s-a mai încercat o schimbare, dar nu știu cît o să țină și asta, cum spuneam, sînt sceptic.” Îmi povestește că a lucrat 40 de ani în Statele Unite și că este „unul dintre acei români care s-a întors în țară să mai schimbe cîte ceva”, dar e dez­nădăjduit de ce a găsit aici. „Ne tre­buie un guvern pan-european, pro-Occident, ca să nu mai plece tinerii din țară”, spune bătrînul.

Cei doi tineri, un cuplu, nu-l sus­țin neapărat pe Cioloș, dar ar vrea să vadă oameni noi, proaspeți, în po­litică, nu „tot aceiași”. „Am vo­tat pen­tru schimbare”, îmi spun. „Schim­bare” e, ca de obicei, man­tra alegerilor, un cuvînt trecut de misticism, rostit de atîtea ori încît pare că și-a pierdut orice sens. „Am votat pentru schimbare, la fiecare alegeri asta votăm, dar pare că lu­cru­rile se schimbă din rău în mai rău”, spune alt cuplu pe la vreo 40 și ceva de ani. „Dar nu vorbiți cu noi, vorbiți cu tinerii, că părerea lor contează.” „Sau bătrînii, că și ei sînt mulți. Noi sîntem mai la mijloc așa, nu prea mai contăm.” Într-adevăr, discursul, mai ales în spațiul on­line, s-a polarizat în mod bolnăvicios între tineri versus bătrîni, de parcă unii și-ar dori să dea foc țării și cei­lalți s-o salveze și de parcă alte categorii n-ar mai exista. „Dacă nu vo­tezi cu PSD-ul, te dezmoșteneș­te?”, își tachinează un tip prietena, în timp ce intră în liceu. „Eu merg de caterincă, nu țin cu ăla sau cu ăla. Mă duc să mai iau niște aer”, spu­ne altul. Trei bătrîni plini de viață, glumind și rîzînd, se opresc în drum. „Cu PSD. Au furat și ei, dar au fă­cut și lucruri bune pentru toată lumea, nu doar pentru ei. Și cine nu fu­ră?” Bărbatul îmi arată mîna, cu de­ge­tele desfăcute. „Nu-s egale, nu? Așa și ei, nu-i pădure fără uscături.”

În Dancu sînt două secții, la grădiniță – „Hai că am votat cu toată lumea”, spune un tip, ieșind – și la școală. Familia de romi e reticentă. „E secret așa ceva, nu se spune”. Dar, traversînd strada, strigînd după mine și rîzînd, „Cu Ponta!” Tot aici, în fața școlii, doi bărbați își iau ră­mas bun. Unul dintre ei gesticu­lea­ză cu o mînă ca și cum ar pune ștampila și imediat după, cu cealal­tă mînă, mimează cuțitul care-i este înfipt în spate.