Săptămîna fără amendă la Biblioteca Centrală Universitară

Academia de gardă Niciun comentariu la Săptămîna fără amendă la Biblioteca Centrală Universitară 30
Săptămîna fără amendă la Biblioteca Centrală Universitară

Săptămîna aceasta, între 16-20 ianuarie, Bi­bli­o­teca Centrală Universitară „Mihai Emines­cu” Iași (BCU) organizează campania „Săp­tă­mî­na fără amendă”, prin care oferă tuturor utilizatorilor săi, studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice universitare sau cercetători, po­si­bilitatea de a restitui publicațiile restante fără a­ achita taxa de întîrziere.„Noi am inițiat încă de acum o jumătate de an o campanie prin care în­curajăm restituirea cărților care sînt împrumutate uneori de ani de zile și nu mai sînt restituite. Campania de acum este însă la prima des­fășurare și dorim să încurajăm atît stu­denții, cît și profesorii să returneze materialele. Face partea din politica BCU să recupereze cărțile împrumutate”, a declarat prof. univ. dr. Bogdan Maleon, director general al BCU.

Publicațiile trebuie returnate la punctele de unde au fost împrumutate, fără a fi deteriorate, cărțile pierdute sau distruse trebuind înlocuite cu exemplare identice. După data de 20 ianu­a­rie, restanțierii vor trebui să plătească amendă în conformitate cu Regulamentul de ordine şi funcţionare al BCU Iaşi.

La sfîrșitul anului 2016, reprezentanții BCU precizau că există aproximativ 430 de studenți care nu au restituit cărțile împrumutate la termenul indicat și 410 profesori.

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top