Operele fundamentale ale limbii române se scriu de 90 de ani în Copou
Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii 13 martie 2017 Niciun comentariu la Operele fundamentale ale limbii române se scriu de 90 de ani în Copou 52Specializat în cercetarea ştiinţelor umane, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” a realizat una dintre lucrările științifice primordiale de studiu și explicare a limbii române, şi anume „Dicţionarul limbii române”. Rezistînd de-a lungul timpului numeroaselor forme de conducere care au existat în România, cunoscînd pe rînd monarhia, comunismul şi mai apoi democraţia, Institutul a trebuit mereu să se adapteze normelor politice şi să reziste constrîngerii venite din partea Partidului Comunist. Existînd de 90 de ani, vîrsta pe care o împlinește anul acesta, în luna septembrie, Institutul se confruntă astăzi cu două probleme majore: lipsa cercetătorilor tineri şi fondurile puţine alocate din bugetul de stat. Însă în clădirea acestuia de pe strada Codrescu, din Copou, se realizează în continuare una dintre cele mai migăloase și complexe operațiuni de cercetare din Iași și din țară.
Cercetătorii Institutului de Filologie Română „A. Philippide” spun că, atunci cînd vine vorba despre lucrări, începînd cu munca de teren, adunarea şi selectarea materialului şi pînă la produsul finit, acestea pot dura şi cîte zece ani pînă sînt finalizate. Unele dintre cele mai importante opere care au fost realizate la instituția din Iași sînt „Dicţionarul limbii române”, considerat şi Biblia limbii române, „Noul Atlas lingvistic pe regiuni. Moldova şi Bucovina”, „Dicţionarul literaturii române de la origini şi pînă la 1900” şi „Arhiva de folclor a Moldovei şi Bucovinei”. Aceste lucrări sînt mereu revizuite şi actualizate în funcţie de termenii care se introduc treptat în limba română.
Înfiinţat în 1927 de către profesorul căruia astăzi îi poartă numele, Institutul s-a adaptat de fiecare dată, în cei 90 de ani de existență, cerinţelor vremii şi fiecărui regim în parte, fiind nevoit să răspundă mereu cerinţelor ideologice şi să funcţioneze în pofida celor aflaţi la putere. Cercetătorii care lucrează de peste 50 de ani în institut spun că, în perioada ceauşistă, au fost persecutați ideologic, iar munca de cercetare pentru anumite lucrări era deseori încetinită din cauza cenzurii. „Nicolae şi Elena Ceauşescu voiau să devină membri ai Academiei Române. Elena Ceaușescu avea ambiții de felul acesta. Sigur că e o poveste grotescă în felul ei. Ea a avut și ambiția de a-și crea o mască de cercetătoare și a ales chimia, căci era un domeniu mai restrictiv”, a precizat conf. univ. dr. Bogdan Creţu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”.
În perioada în care regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej abia se instalase în România, activitatea de cercetare a Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iaşi a fost întreruptă timp de doi ani şi reluată abia în anul 1950. „Institutul poartă numele celui mai important lingvist din secolul al XIX-lea care a reprezentat un curent aparte în cercetarea filologică din România. Munca de cercetător trebuie făcută din pasiune. Nu este vorba de întreprinderi personale, nu eşti angajat pentru ce vrei să faci tu, ci dacă poţi face faţă unui comandament ştiinţific esenţial pentru ştiinţa românească. În cercetare, cine doreşte nu vine pe un post de administrator sau pe un post de contabil, ci vine pentru că acceptă ideea că poate lucra pentru interesul general şi din pasiune pentru cercetare, nu din frică”, a spus prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel, cercetător în cadrul Institutului „A. Philippide” din anul 1958.
Tinerii fug de cercetare
Institutul numără în total 28 de cercetători, iar în prezent acesta este împărţit în cinci departamente: de istorie literară, de etnografie şi folclor, de lexicologie şi lexicografie, de dialectologie şi sociolingvistică și de toponimie. Cercetătorii sînt angajaţi după aceeași ierarhizare care funcţionează şi în universităţi. „Există asistent de cercetare și apoi se avansează: cercetător științific – CS1, CS2, CS3; CS1 fiind echivalentul profesorului, CS2 conferențiarului, iar CS3 al lectorului și așa mai departe. Concursurile pentru posturi se fac după aceeași legislație, după aceleași criterii. Există șansa să avansezi. E unul dintre puținele domenii în care performanța în cercetare se vede în promovare”, a mai adăugat conf. univ. dr. Bogdan Creţu.
Cînd vine vorba despre cercetare, cea mai deplînsă problemă este lipsa de tineri interesați de acest domeniu. Din cauza faptului că salariile se distribuie în funcţie de postul pe care îl ocupă, unui tînăr cercetător i s-ar cuveni cel mult o pătrime din salariul unuia de gradul întîi. „Cercetătorii se formează greu, dar dacă nu avem grijă să întinerim mereu cercetarea prin angajarea de tineri pe care să îi formăm în timp, activitatea asta dispare. Sună fatalist, dar dacă nu este o strategie prin care cercetarea să devină o prioritate naţională o să avem numai de pierdut”, a declarat dr. Gabriela Haja, şef al Departamentului de lexicologie şi lexicografie a Institutul de Filologie Română „A. Philippide”. Aceasta a mai precizat că unul dintre motivele pentru care din ce în ce mai puţini tineri au mai ales calea cercetării a fost legea pe care a dat-o guvernul Boc în anul 2009, de a îngheţa avansările din Academia Română şi universităţi. „Mulţi au fost frustraţi de acest lucru şi au plecat. Noi ne-am revenit abia în anul 2015, cînd am putut să angajăm oameni noi. Promovarea în sistemul academic se face lent, ceea ce e firesc, în funcţie de posturile rămase vacantate prin pensionare. Pînă să ajungi să eliberezi un post mic durează mult. Acest lucru este valabil şi pentru instituţiile de cercetare filologică atît din Cluj, cît şi din Bucureşti”, a adăugat dr. Gabriela Haja. În Cluj, a exemplificat șeful Departamentului de lexicologie, seniorii au acceptat să continuie să lucreze şi după pensionare deoarece, neangajîndu-se multă vreme tineri, nu au avut oameni care să îi formeze pe cei angajaţi recent.
Posturile limitate din cauza bugetului
O altă problemă cu care se confruntă instituţiile de cercetare specializate în ştiinţe umaniste este reprezentată de fondurile insuficiente alocate de către stat. Angajarea tinerilor nu este posibilă deoarece numărul posturilor este limitat de buget. „Bugetul e suficient cît să supraviețuim, dar există și posibilitatea de atragere a unor fonduri extrabugetare. Deocamdată nu apar foarte multe pe domeniul științelor socio-umane. Sînt destul de limitate și cu teme care se potrivesc foarte rar, trebuie să faci un efort foarte mare ca să le accesezi”, a precizat conf. univ. dr. Bogdan Creţu.
Acesta a mai afirmat că domeniile umaniste de tipul filologie, filozofie sau istorie sînt domenii în care cercetarea teoretică și fundamentală nu produce decît în puține cazuri rezultate directe care ar putea fi puse în vigoare în termen scurt și care să aibă efecte economice considerabile. Pe de altă parte, conf. univ. dr. Bogdan Crețu susţine că se produc modele de gîndire sau lucrări fundamentale care conservă valorile adunate pînă în prezent şi care vor avea valoare în timp.
O soluţie pentru a substitui lipsa banilor o constituie proiectele de cercetare finanțate la nivel național sau internațional. „Noi am reuşit să aducem la Institut oameni pe care i-am cunoscut mai întîi lucrînd în proiecte pe o perioadă determinată. Stabilitatea nu este aceeaşi ca la posturile finanţate de la buget, dar modelezi oameni şi îi poţi aduce în momentul în care se eliberează un post. E o formă de colaborare sau o altă formă mai este cea a doctoratului, nu este cazul la noi în Institut încă, dar conducătorii de doctorate din sistemul academic pot atrage tineri spre cercetare, deoarece în Academie durata unui doctorat este încă de patru ani cu posibilitate de prelungire dacă este nevoie”, a specificat dr. Gabriela Haja.
Institutul de Filologie Română „A. Philippide” încearcă să atragă anual cercetători tineri, iar un student, care
doreşte să urmeze această cale, trebuie întîi să se specializeze printr-un master, iar apoi să facă un doctorat. În prezent, deşi în ultimii trei ani Institutul a făcut cîteva angajări, încă se confruntă cu lipsa cadrelor tinere de cercetare, iar pe viitor, cînd se vor scoate la concurs posturi noi, se speră la cît mai mulţi candidați. Pentru acest lucru, conducerea instituției va demara o campanie de organizare a unor mese rotunde și alte evenimente de promovare a cercetării științifice desfășurate la Institutul „A. Philippide”.
De Beatrice Juravle și Andreea Anton
Adaugă un comentariu