O bulă și-o bursă

Editorial Niciun comentariu la O bulă și-o bursă 56
O bulă și-o bursă

Într-o societate a exceselor, am început să reparăm casa care se dărîmă văruind mansarda. Bursele studenților erau mici – în special la nivelul celor sociale, unde există adesea un crunt cerc vicios. Am cunoscut cazuri de tineri fără venituri care, muncind să se poată întreține în timpul facultății, au ajuns să renunțe la studii cînd picau de la buget, pentru că nu ar fi avut niciodată bani să plătească taxa de școlarizare. Și rămîn în aceleași posturi fără viitor în care lucrează tocmai pentru că nu au terminat facultatea. Asta nu înseamnă că o diplomă de licență îți garantează automat un loc de muncă sau know-how-ul ca să te angajezi măcar într-un domeniu conex. Am mai scris despre suplimentarea fondului de burse la universități încă de cînd l-a aprobat inițial Guvernul, prin OUG 2/2017. Însă dimensiunea burselor nu se contura încă – existau discuții că universitățile să poată stabili raportul dintre numărul de beneficiar și cuantumul în sine al remunerațiilor. Acum lucrurile s-au mai lămurit, (chiar dacă universitățile încă nu au stabilit concret cum vor pune în vigoare ultimul ordin de ministru) și putem vedea, cu cifre concrete, unele disproporții.

Un student cu medie mare poate lua o bursă de aproape 1.100 de lei pe lună, iar unul mediocru poate lua fără prea mari probleme 500 de lei, dacă are media mai mare de 7. Bursa devine, astfel, mai mare decît salariul minim pe economie net, încasat de muncitorii care trăiesc doar din asta. Veți spune că e normal – studenții reprezintă viitorul, trebuie încurajați să vină la facultate și, indirect, universitățile chiar s-ar putea să beneficieze de pe urma acestor creșteri. Ca să privim tot partea plină a paharului – poate un student va fi încurajat să rămînă în România și să nu plece în străinătate cînd are gratuitate integrală la transportul feroviar și o bursă mai mare decît salariu minim pe economie.

Însă vor fi situații în care studenții vor avea o bursă cît jumătate din salariile asistenților universitari. Dacă intrăm în calcule legate de cumulări de burse – vor fi cazuri în care studenții vor cîștiga mai bine decît cei din spatele catedrelor. N-ar fi capăt de țară, dar la cît de multe probleme există în sistemul de învățămînt superior din România, lucrurile trebuiau începute din altă parte, nu de bursele studenților.

Ministrul Pavel Năstase tocmai a anunțat că evaluarea școlilor doctorale, o prioritate cerută de sutele de cazuri de plagiat invocate și de slaba calitate a tezelor, nu se va mai face anul acesta. Iar Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, mai scoate din joben în fiecare săptămînă cîte o creștere salarială – 50% la medici, 30% în administrație, salariile de pînă în 4.000 de lei ale bugetarilor se dublează etc. Nu putem să nu ne întrebăm de ce nu s-au făcut aceste creșteri pînă acum, dacă tot sînt sustenabile? Au fost alții malefici sau ne-am croit o bulă și numai „băieții deștepți” se pregătesc pentru inevitabilul moment în care se va sparge?

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top