Scutură și citește
Navighează pe-o pagină de carte, Opinii 15 mai 2017 Niciun comentariu la Scutură și citește 32„sînt stupid și vulnerabl și gata de gesturi ultimative” – așa-și spune Ovio Olaru într-unul dintre poemele pe care le găsești în Proxima B. C-un titlu care are numele celei mai apropiate exoplanete de sistemul nostru solar, cartea de poezie a tînărului scriitor pare să n-aibă un stil precis, după care să se comporte de la început pînă la sfîrșit. Nu ai nevoie să te pregătești pentru ceva anume, pentru că oricum nu ai să știi ce-o să te lovească și în fața cărui tip de poem o să te trezești c-ai dat pagina.
Un amestec de geografie, explicații științifice, termeni afectivi, digitali și șocant de simple trăiri omenești – toate o să se învîrtă în cele două părți în care și-a structurat poetul cartea, ca în două nebuloase. Poate c-o să te întrebi cum și de ce au ajuns poemele într-o anumită jumătate a cărții și de ce nu și-au găsit loc în cealaltă, dar e bine să știi de la început că n-o să-ți spună nimeni. Cu un stil complex, deloc detașat sau adolescentin, Ovio Olaru pare să-ți ceară, prin scriitură, să iei în serios fiecare cuvînt din Proxima B. Nu se sfiește să vorbească despre sex, iubire sau despre nostalgiile pe care fetele i le-au lăsat în urmă și pare că transformă femeile din viața lui în niște zeițe care locuiesc cu cîteva etaje mai sus de scena pe care se joacă poeziile, cărora „le-am stricat tot spectacolul cu nepriceperea mea”.
Ia cartea în mînă, nu te pregăti intens, dar așteaptă-te, prin urmare, la tot soiul de comparații vitejești și astrale, pe care în alte locuri sigur n-ai să le mai întîlnești. Nu judeca poetul prea aspru, pentru c-ai să știi din start că Proxima B e-o carte a tinereții, în care intensitatea trăirilor pulsează la fiecare asociere mai ermetică de cuvinte. Chiar dacă unele poeme o să ți se pară exagerate, încearcă s-o sfîrșești și s-ajungi la poemele elegante de dragoste în care tînărul, un golan mai puțin excentric, pare să-și calmeze cuvintele și să se așeze, în sfîrșit, pe-o parte a galaxiei din care se vede clar că viața se petrece, totuși, undeva mai departe de iad.
Adaugă un comentariu