La un pas de a deveni cyborgi

Cercetătorii de la Universitatea din Mi­nne­sota au creat un senzor miniatural de presiune din silicon care le poate oferi roboților simț tac­til. Această descoperire ar putea duce la posibilitatea printării de electronice direct pe pie­lea umană, lucru care ar fi util în cazul persoa­ne­lor care și-au pierdut capacitatea de a simți din ca­u­za unor deteriorări ale pielii.

Michael McAlpine, cel care conduce acest stu­diu, a declarat că dacă pui senzorul pe un ro­bot chirurgical, acesta ar putea simți țe­su­tu­ri­le, iar operațiile s-ar desfășura mult mai ușor – fără a fi nevoie de camere de filmat, pentru că ro­botul ar ști singur cînd trebuie să se oprească și cînd să continue. Acești senzori vor putea fi fo­losiți în orice domeniu este nevoie de un robot care să interacționeze într-un mod cît mai u­man cu mediul, din punct de vedere tactil.

Tehnologia actuală reprezintă un senzor foar­te mic, cu o lățime de patru milimetri. Este fă­cut dintr-o cerneală pe bază de silicon. Procesul de printare 3D are mai multe etape. Mai întîi se printează o bază de silicon pur, apoi un electrod, adică conductorul electric, făcut din cer­neală conductoare, stratul unde se află senzo­rul propriu-zis, în formă de bobină, care este foar­te sensibil la presiune și care oferă dispozitivului abilitatea de a „simți” și încă două straturi de pro­tecție tot pe bază de silicon, iar apoi electrodul frontal. Datorită acestei cernele, el ar pu­tea fi printat direct pe pielea purtătorului, a­cest lucru nefiind testat încă.

Cercetătorii au reușit să printeze dispozitivul doar pe o mînă ar­ti­fi­ci­a­lă, dar lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat, specialiștii con­tinuînd studiul pînă cînd prin­tarea pe piele va reuși. Mai mult, gadgetul este su­ficient de a­van­sat cît să citească pulsul unei persoane.

Sistemul de funcționare al senzorilor 3D ca­re îți sporesc simțul tactil este destul de simplu. În momentul în care atingi o suprafață cu senzorul, conductivitatea electrică se schimbă ca re­zultat al modului în care atingerea inte­rac­țio­nea­ză cu dispozitivul și ajungi să simți.

Pe lîngă Michael McAlpine, cercetările s-au desfășurat cu ajutorul studenților Shuang-Zhu­ang Guo, Kaiyan Qiu, Fanben Meng și Sung Hyun Park de la Departamentul de Inginerie Me­canică al Universității din Minnesota. Cer­ce­ta­rea a fost finanțată de către „National Institute of Bi­omedical Imaging and Bioengineering” (NIBIB), iar lucrările propriu-zise s-au desfășurat în U­ni­versitatea din Minnesota.

Text de Elena TANASĂ