1-0 pentru Pătraru

Mai plați ca ecranul Niciun comentariu la 1-0 pentru Pătraru 12
1-0 pentru Pătraru

La un an de cînd a plecat de la TVR1 și a semnat cu Digi24, Dra­goș Pătraru a reușit să-l deranjeze pe redactorul-șef al postului de te­le­viziune, Cosmin Prelipceanu. În ca­drul ediției de luni seară, 22 mai, moderatorul de la Starea Nației a vorbit despre un subiect care a fost discutat prima dată la Antena 3 și pe care angajații Digi24 l-au evitat: legăturile dintre un fost administrator al RCS&RDS, Ioan Bendei, și DNA. Dragoș Pătraru a spus în direct că „nu fugi de subiect, ci îl a­taci (…) pentru că asta faci, ca in­s­tituție de presă, că nu ești în slujba lui Bendei sau a RCS&RDS” și că „apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă, deși între minciuni și manipulări (…) se află și chestiuni de interes public”.

Ceea ce l-a deranjat însă pe Cos­min Prelipceanu a fost propoziția „mai e și varianta în care legi­ti­ma­ția de presă are o acoperire și atunci, da, nu răspunzi în fața publicului” spusă de moderatorul de la Starea Nației, întrucît următoarea zi re­da­ctorul-șef i-a cerut public lista cu jurnaliștii acoperiți și l-a ame­nin­țat cu un proces, în cazul în care nu poa­te dovedi cele spuse. Dragoș Pă­traru însă l-a ironizat pe acesta în următoarea ediție, afișînd pe bur­ti­neră „Prostul nu e prost destul, da­că nu e și fudul”, spunînd „trebuie să scot lista, că mă dau în ju­de­cată ăștia” și prezentînd chiar o caricatură cu Cosmin Prelipceanu în chip de Elmer Fudd (vînătorul ca­re încearcă să-l prindă pe Bugs Bu­nny). În plus, invitat la Digi24, Cris­tian Tudor Popescu a criticat a­titudinea postului de televiziune spu­nînd că „nu e normal ce se în­tîm­plă”, iar Cătălin Tolontan a scris pe blogul personal „Să ne trăiți, Dra­goș Pătraru și echipa!”.

Apogeul a fost atins joi seară, cînd Digi24 a întrerupt Starea Na­ției exact în timpul unui material des­pre jurnaliștii acoperiți. Un „breaking news” cu declarația lui Klaus Io­ha­nnis după summitul NATO de la Bruxelles s-a transformat însă într-o mini-emisiune cu sincroane, declarațiile lui Angela Merkel și Donald Trump, dar și comentarii din partea unei moderatoare. E­mi­siunea a fost reluată după ora 23.00, iar Dragoș Pătraru a spus că emisiunea nu va fi scoasă din grila de programe pentru că există un contract pe trei ani.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top