Balena a cîntat folk pentru o seară

„Zi-mi un nume de fată care te-a urmărit toată viața”, îi a­runcă, mai mult ca o poruncă, solistul unui băiat cu barbă din public, care stă mîndru între două fete frumoase, una blondă şi una roşcată. Stă o clipă, se gîndeşte, dar îi spune, spre de­za­mă­g­i­rea însoţitoarelor lui, că nu a avut pînă acum vreo fată care să îi rămînă în gînduri. În parcul de la Balenă, unde se sărbătoresc Zilele Studentului Francofon, se aud acum în cor nume de fete. „Băi, eu încă mă mai gîndesc la Car­­men”, spune un tip brunet, cu-o șapcă roșie, care stătea rela­xat pe iarbă în timp ce prietenii săi rîdeau pe sub mustăți.

De pe scenă, cîntăreţul Adi Beznă zice că pe el, toată viaţa, l-a urmărit numele Ioana, iar după ce cîteva fe­te suspină în public la povestea de dragoste neîmpărtăşită, aces­ta începe concertul cu o piesă despre „fete ca ea, care l-au pă­ră­sit la timp”. Între copaci, la adăpostul ramurilor, se-ascund corturile albe ale celor din Asociația Studenților Francofoni din Iaşi. Pe ei îi ve­zi în hamacele colorate dintre copaci, pe băncile impro­vi­za­te din paleții pictaţi manual în culori pastelate, la „punctul in­for­ma­țional” sau prin spatele scenei. Băncile sînt toate ocupat­e așa că fiecare a găsit loc cum şi pe unde a putut. O parte dintre spectatori stau în fîntîna arteziană în formă de balenă, unii şi-au găsit loc pe scări, în timp ce alţii s-au aşezat direct pe iarbă. Printre stu­denţi s-au strecurat, chiar în mijlocul fîntînii ar­te­zie­ne, doi băieței de maximum șase ani. Dansează de zor și se pre­fac că au și ei chitări în mînă. Dau din cap şi îşi mişcă deg­e­tele, trăgînd din cînd în cînd cu ochiul la scenă, ca să mai „fu­re” cîte ceva de la artişti.

Afară se întunecă, iar formaţiile care se schimbă după cîteva zeci de minute fac probe de sunet. În parc e plin şi nimeni nu se dă dus prea curînd acasă, toţi aşteptîndu-i pe cei de la Aproape Unplugged să-și scuture chitările pe ritmuri de folk şi rock. „Batacanda” şi „Au înnebunit salcîmii” sînt cele mai fre­donate melodi, cîntăreţii abia auzindu-se la microfon la refren.

Amuzaţi, cei de pe scenă, după fiecare piesă, își tot repetă numele, „nu de alta, dar ca să nu uite publicul pe cine a ascul­tat”. „Fată, de ce tot zic ăștia numele a trei oameni, că eu văd nu­mai doi?”, întreabă nedumerită o domnişoară şatenă, îmbră­ca­tă într-o rochie albă cu flori roz. Nu primeşte un răspuns din partea prietenei sale, dar deduc amîndouă că unul s-ar afla în concediu, după pozele de pe Facebook.

„Dacă tot mai vreți melodii și tot strigați bis bis, o să mai cîntăm două pie­se”, zice artistul și-apoi îndrugă și-un „vă pup tare-tare pe gin­gii”. Nici n-apucă bine să cînte, că din spate cineva strigă „nu mulțumesc, poți să mă pupi pe frunte și-atît”, stîrnind hohote de rîs. Unii deja îşi fac planuri ca după concert să continue distracţia în cămin, iar alţii deja şi-au rezervat mese în pub-urile de la Cub şi doresc să îi ia şi pe artişti la „un pet de vorbă” ca să le mai cînte despre dra­gostea neîmpărtăşită.

Elena TANASĂ