Cărțile au intrat în carte

Marele Gorsky nu e o carte ușoară. Ce-a făcut Vesna Goldsworthy nu e numai un exercițiu experimental de scriere, ci și unul care te provoacă pe tine, ca cititor, să ex­pe­ri­mentezi. Dacă n-ai trecut înainte prin cî­te­va liste de lecturi, n-ai să poți reuși să-n­țe­legi nimic și n-ai să ajungi să depistezi co­nexiunile întortocheate și maldărele de sen­suri pe care cuvintele scriitoarei le au. Un amestec de civilizație și cultură rusă, en­gleză și balcanică dă cărții încă de la pri­me­le pagini impresia c-ai avea în mîini ce­va neobișnuit. Și așa este – nu prin felul de a scrie, nu prin metafore (pentru că scrierea Vesnei este, mai curînd, una tranșantă, cu un mesaj concis și plin de înțeles), ci prin felul în care cartea a fost gîndită.

Fără să ascundă acest lucru, Marele Gor­sky este un fel de rescriere a Marelui Gatsby. Firul principal al poveștii ur­mă­reș­te o poveste de iubire imposibilă, asemeni romanului original, însă personajele Ves­nei Goldsworthy au structuri într-a­de­văr impresionante. Gorsky, eroul cărții, este o combinație între Gatsby și între Vronski, din Anna Karenina, iar caracteristicile pe care acesta le preia de la cei doi eroi atît de diferiți sînt vizibile.

Un alt lucru care face lectura cărții mult mai ușoară este chiar impresia că, pe lîngă partea de literatură, scriitoarea a încercat să-și transforme romanul și într-un scurt de­mers jurnalistic. Prezența oligarhilor ruși și a des­crierii societății londoneze actuale nu face decît să atragă atenția asupra orașului și să indice felul în care acesta s-a schimbat de-a lungul vremii, influențat de prezența i­migranților. Faptul că însăși autoarea este o imigrantă (mutîndu-se din Serbia la Lon­dra), nu face decît să dea un plus de autenticitate scrierii și deși naratorul său este un personaj masculin, similaritățile dintre cei doi sînt mai mult decît evidente – Nikola este un sîrb venit la Londra, pasionat de carte și, mai presus de toate, un fin observator. Un fin observator ai să fii și tu dacă, cu multă am­bi­ție, citești înainte de Marele Gorsky cîteva recenzii, te îndrepți întîi spre referințele că­tre care te trimite cartea și, abia în cele din ur­mă, începi lectura și poți spune cu mîndrie c-ai în­cercat și tu să fii un Nikola – măcar pentru aproape 200 de pagini.