Țară, țară, nu mai vrem ostași!

Aproape fiecare turist care a fost vreo­dată prin Barcelona rămîne uimit de cantitatea de drapele pe care localnicii le înșiră mîn­dri la balcoane. Drapelul Cataloniei poa­te fi întîlnit oriunde te-ai uita și poate fi cum­părat în orice magazinaș pakistanez sau chi­nezesc. Probabil pînă nu demult foarte pu­țini oameni din afara Spaniei erau con­ști­enți despre lupta catalanilor pentru in­de­pen­dență.

După 1 octombrie lucrurile stau altfel. Un referendum inițiat de guvernul catalan și de­clarat de la început ilegal de guvernul de la Madrid a arătat o altă față a Spaniei vesele și însorite. De fapt, referendumul nu a adus ni­mic nou despre catalani, era lucru știut că aproximativ 40% dintre aceștia își doresc independența. În schimb a arătat incapacitatea prim-ministrului Mariano Rajoy de a gestiona problema așa cum s-ar cuveni într-o democrație vest-europeană.

Ziua referendumului s-a soldat cu peste 800 de răniți și cu o îndîrji­re și mai mare a celor ca­re vor să spună adio Spa­niei. De fapt, dacă pînă a­tunci referendumul era considerat ilegal, vi­olențele poliției i-au dat un soi de legitimitate, un motiv în plus pentru catalani să spună „vedeți de ce în­cercăm să scăpăm?”. Mai ales că pînă acum catalanii nu și-au construit cauza în jurul u­nor argumente solide și unificate. Mulți vor independența economică, Catalonia fiind una dintre regiunile cele mai bogate ale Spa­niei. Alții susțin că e nevoie de un stat a­parte din motive istorice sau de identitate. O altă categorie susține că se simte o­pri­mată de politicile de la Madrid, dirijate de Partido Popular. Apropo, sentimentul este reciproc, catalanii nu prea votează cu PP, iar PP nu pare interesat să rezolve conflictul ca­talan pe cale pașnică și poate că nici nu e interesat să păstreze o zonă fără profit electoral în cadrul țării. Prin urmare, catalanii independentiști nu au un răspuns clar și foarte bine definit la întrebarea „de ce?”.

Și nici la întrebarea „cum?”. Dacă pînă pe 1 octombrie foarte mulți susțineau că e­xistența Cataloniei în afara Spaniei dar în U­niunea Europeană e posibilă, astăzi nu mai sînt la fel de convinși. Poate unul dintre ce­le mai mari defecte ale scrutinului a fost lip­sa de informație concretă, un plan exact des­pre relațiile economice, politice și sociale ale potențialului stat cu Spania și UE. Oa­me­nii au votat sentimental, au scandat lozinci și au cumpărat și mai multe drapele, și mai mari. În același timp, nu a existat o campanie pentru rămînerea Cataloniei în componența statului spaniol. Lipsa de informare a generat și mai mult populism gratuit.

Din fericire, guvernul catalan nu s-a ți­nut de cuvînt și nu a declarat, așa cum pre­vedea legea, independența unilaterală du­pă 48 de ore de la anunțarea rezultatelor re­fe­rendumului. La Barcelona, Carles Pu­ig­de­mont a declarat că e deschis spre dialog. Din­­spre Madrid nu se aude nimic deocamdată, între timp cîteva bănci deja au decis să-și mu­te sediul în afara Cataloniei. Oamenii sînt îngrijorați și foarte precauți. Îngrijorați pentru ziua de mîine, pentru locurile de muncă pe care ar putea să le piardă, pentru tran­spor­­tul public și școlile afectate, în timp ce șefii guvernelor lor se privesc intens în ochi, aș­te­ptînd să vadă cine clipește primul.

Text de Anastasia CONDRUC, senior editor „Opinia Studențească”

Sursă foto: wpengine.netdna-cdn.com