Studenții din Tudor vor discuta cu peste 25 de companii
Academia de gardă 9 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Studenții din Tudor vor discuta cu peste 25 de companii 13Peste 25 de companii din Iaşi şi din alte oraşe ale ţării vor participa în perioada 9 – 10 noiembrie, la Tîrgul Internaţional de Cariere în Inginerie – TUIASI (TICI- TUIASI), organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Printre firmele participante se numără Altex, Delphi, Continental şi ArcelorMitall Galaţi. „Ne bucură interesul companiilor pentru tîrgul nostru, cu atît mai mult cu cît este la prima ediţie pe care îl organizează universitatea. Încercăm să aducem faţă în faţă, companiile şi studenţii, pentru ca cei tineri să afle din timp ce trebuie să aibă atunci cînd merg să se angajeze în instituţiile pe care le vizează ”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan, prorector responsabil pentru relația cu studenții.
CV-uri la minut
Evenimentul se va desfășura în holul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, unde timp de două zile organizatorii și voluntarii Centrului de orientare în carieră și incluziune socială al TUIASI vor ghida studenții participanți către standurile companiilor expozante. Reprezentanții acestora le vor prezenta tinerilor ce înseamnă munca într-o firmă și care sînt posibilitățile de susținere a unor internship-uri și de angajare la finalul studiilor.
Pe parcursul evenimentului, participanții vor putea folosi o aplicație creată de către organizatori pentru a-și realiza un „CV la minut”, pe care să-l tipărească atunci cînd se prezintă la tîrg, la punctul de informare. Studenții care vor dori să participe la eveniment fără să fi completat un formular anterior, vor fi ajutați în completarea CV-ului, la unul dintre calculatoarele disponibile la punctul de informare. De asemenea, la dispoziția acestora va fi pusă o cabină foto care realizează poze instant, pentru ca studenții și absolvenții universității să le poată adăuga la CV-ul pe care îl vor prezenta la standurile companiilor. În același timp, la Centrul de consiliere, orientare în carieră și incluziune socială vor fi organizate workshop-uri gratuite pentru realizarea unui CV, conform standardelor europene.
Cea de-a doua zi a tîrgului va consta într-o dezbatere cu tema „Cele patru lumi ale viitorului și noile competențe din domeniul tehnic în 2030”, la care vor lua parte reprezentanții companiilor prezente la tîrg, precum și profesori și cercetători ai universității. Discuția va avea loc la etajul I al Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, în sala CH III, în intervalul orar 13.00-14.00.
Adaugă un comentariu