Rockerii duioși și Prințesa Rock and Roll
Șoc-șoc-groază! 21 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Rockerii duioși și Prințesa Rock and Roll 121Dacă ai fi vrut să te teleportezi în timp și să cînți împreună cu o sală de oameni versurile care-au răsunat din casetofoane din „Dacă ai ști” sau din „Am nevoie de tine”, înseamnă că n-ai lipsit luni seară de la concertul celor de la Direcția 5, numit „Happy day”. Dacă totuși ai lipsit, află că toate versurile despre iubire s-au cîntat acolo și că de-acum înainte, tot ce poți să faci e să-ți cumperi o jachetă din piele, cizme pînă la genunchi, ochelari de soare și-un microfon, care să te transforme și pe tine într-un rock star romantic din zilele noastre.
Dacă ai fi vrut să te teleportezn timp și să cînți împreună cu o sală de oameni versurile care-au răsunat din casetofoane din „Dacă ai ști” sau din „Am nevoie de tine”, înseamnă că n-ai lipsit luni seară de la concertul celor de la Direcția 5, numit „Happy day”. Dacă totuși ai lipsit, află că toate versurile despre iubire s-au cîntat acolo și că de-acum înainte, tot ce poți să faci e să-ți cumperi o jachetă din piele, cizme pînă la genunchi, ochelari de soare și-un microfon, care să te transforme și pe tine într-un rock star romantic din zilele noastre.i în timp și să cînți împreună cu o sală de oameni versurile care-au răsunat din casetofoane din „Dacă ai ști” sau din „Am nevoie de tine”, înseamnă că n-ai lipsit luni seară de la concertul celor de la Direcția 5, numit „Happy day”. Dacă totuși ai lipsit, află că toate versurile despre iubire s-au cîntat acolo și că de-acum înainte, tot ce poți să faci e să-ți cumperi o jachetă din piele, cizme pînă la genunchi, ochelari de soare și-un microfon, care să te transforme și pe tine într-un rock star romantic din zilele noastre.
„De unde vine fiorul care mă cuprinde?/ De unde vine emoția de-a te privi?/ De unde vine dorința de a fi cu tine?” Nu știi de unde vine dorința lor de-a fi alături de oameni, dar zeci de cupluri trecute puțin de prima tinerețe și de grupuri de doamne care chicotesc așteaptă în pîlcuri gata-gata să intre în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților, unde Direcția 5 le-a promis că le va transforma ziua de luni, 13 noiembrie, într-o „Happy day” încheiată așa cum se cuvine. Pe scenă, peste instrumentele înșirate se prelinge încet o lumină mov, în timp ce sala foșnește de nerăbdare. Un băiat poartă un tricou pe spatele căruia stă scris, cu galben electric, „Liga Studenților Electrotehniști din Iași”. Dă rapid din mîini cînd formația pare că se instalează pe scenă și face semne colegilor înșirați lîngă el și pe rîndul din spate spunîndu-le alarmat – „Gata, liniște, mă, că începe! Nu mai vorbiți! Sssssssst!”.
Muzica își face loc încetișor, împingînd spre ieșire cele cîteva voci care nu se astîmpără. După ce fiecare instrumentist își găsește locul, apare parcă levitînd, într-un soi de fugă, și solistul. Star rock rupt dintr-un calendar trecut de multă vreme, Cristi Enache nu doar că-i îmbrăcat tot în piele neagră și poartă cizme lungi, pînă la genunchi, dar are și ochelari de soare.
Aproape chinuit de energia multă pe care pare s-o aibă, sare, aplaudă și începe să cînte fără să spună vreo vorbă. Face semne către public, pare că se-ndreapă în cîte o direcție sau întinde microfonul, atunci cînd vocile din sală o dublează pe-a sa și îngînă în cor versurile mai puternic.
Salut! Ce faci? Unde e clipa?
Cînd Cristi Enache își scoate ochelarii de soare și Alina Crișan apare pe scenă, publicul deja are telefoanele în aer. „Ăsta-i un joculeț pe care-l facem în toată țara, pe unde mergem – noi spunem «Alina» și voi strigați «Prințesa Rock and Roll»”. Publicul strigă, aplaudă și o doamnă cu bucle blonde își proptește telefonul de marginea scaunului, apropiind imaginea de cea a solistului. În contrast cu imaginea de rocker dur, vocea lui Cristi Enache începe să cînte duios: „Are ceva din toate, din orhidee și din crin”, ca cea a Alinei să continue șirul florilor, parcă numindu-le dintr-o grădină botanică imaginară – „Din trandafirul nopții, cînd mă înțeapă cu un spin”. Femeile din sală cîntă cu ea și, cînd spre finalul piesei Alina rămîne singură pe scenă și-ncepe să se întrebe „Unde e clipa?”, cel care pare să o fi găsit este unul dintre chitariști care se cațără imediat pe una dintre boxele uriașe și începe afectat un solo.
Cînd auzi dintr-o dată vocea lui Cristi Enache spunînd „Salut! Ce faci?” nu te aștepți ca toată sala să-nceapă să cînte la unison „Aș vrea să-ți spun că te iubesc”. Printre scaune poți simți parcă un sirop cum plutește și-aproape că poți numi cuplurile care s-au cunoscut pe piesele băieților de la Direcția 5, după nivelul de entuziasm pe care fiecare-l arată.
La următorul „Salut! Ce faci?”, cînd lucrurile par să se miște mai repede și pasul următor este „Aș vrea să-ți dau acest inel”, un băiat blond, care poartă un tricou alb, își scoate imediat un inel de pe deget și-l flutură prin aer. Fetele din jurul lui rîd și voia bună pare să dureze și pe melodia „Dac-ai ști”, cîntată de toți oamenii pe care-i poți vedea în sală.
N-ai fi bănuit însă că oamenii pot cînta și mai puternic, dar cînd toată lumea a ajuns la „Te iubesc și te voi iubi/ Mereu ca în prima zi”, vocile celor de pe scenă nu se mai aud și în întunericul din sală peste care se plimbă luminile mov-verzui apar zeci de telefoane luminate, care se mișcă-n ritmul muzicii. Nu, nu ești la niciun protest, deși așa ai zice – aici, în loc de imn, toată lumea cîntă în sincron – „Te iubesc și te voi iubi/ Al tău cît voi trăi”.
Adaugă un comentariu