Voi ce mai iubiţi azi?
Pastila de după 16 aprilie 2018 Niciun comentariu la Voi ce mai iubiţi azi? 23Spală-te pe dinţi şi apoi manîncă o portocală. Va avea gust de grapefruit. Totuşi va fi acceaşi portocală pe care ai cumparat-o acum două zile cu 4.49 kilogramul. În fond, Leonardo DiCaprio a fost ales cel mai frumos bărbat din lume pe cînd eram eu în primară şi abia cînd am ajuns la liceu am reuşit să îl văd cu Oscarul în mînă. Fără nicio importanţă, lumea îl va şti tot ca pe frumosul iubit al lui Rose care s-a dus la fund o dată cu Titancul. Şi trebuie să recunosc că şi mie îmi tresălta inima ca Scooby-Doo cînd rezolva un caz atunci cînd îmi apărea prinţul pe calul negru cu tobă sport intermediară de 60 de mm în faţa blocului să mă scoată la film.
Și pentru cine întreabă, ştiu de toba aceea pentru că doar despre asta a vorbit cu mine tot drumul pînă la cinema, şi pe parcursul filmului, şi în drumul înapoi spre casă. Fără izbîndă însă, dacă iau în considerare zîmbetul superb pe care îl afişa mereu, ochii albaştrii şi îngheţata adusă în mijloc de ianuarie direct la uşa mea, prinţul meu a rămas tot un fost căruia nu îi mai ţin minte numele. Şi chiar nu vreau să fiu rea, mi-aş fi amintit şi eu numele său dacă îşi amintea şi el că în acea joi a fost ziua mea de naştere. Astfel am ajuns să mă opresc din a-l căuta pe Făt-Frumos şi să devin mulţumită cu ce am în timp ce îmi ridicam unul dintre prieteni din covorul de pet-uri de bere de pe jos ,strîns după petrecerea dată tot de ei, în cinstea burlăciei mele. Aşa am ajuns să iubesc fiecare baiat care nu mă ajută să deschid uşa cît de o tona a facultăţii (care devine din ce în ce mai uşoară parcă de la un semestru la altul) şi fiecare telefon în care îmi sunt ceruţi banii de chirie pentru că Făt-Frumos, din păcate, nu există, dar apelurile pierdute de la proprietar încă sunt acolo.
de Larisa LUMINIȚĂ
Adaugă un comentariu