Aterizați pe tărîmul poveștilor

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Aterizați pe tărîmul poveștilor 13
Aterizați pe tărîmul poveștilor

„Nu avem microfoane, de aceea trebuie să vorbiți tare, așa cum v-am învățat“, sînt ultimele indicații ale profesoarei de teatru Ana Hegyi, înainte ca trupa „Măştile vesele” de la Palatul Copiilor să intre pe scen­ă. Este vineri, 11 mai, iar în cadrul edi­ției cu numărul 26 a Tîrgului de Car­te LIBREX, are loc piesa „În Ţara de Nicăieri”, adaptată după un desen animat.

Scena amenajată în Atrium Pa­las este înconjurată de o mulțime de raf­turi pline cu cărți, iar cititorii atra­şi de titlurile oferite de edituri caută ceva pe gustul lor. Dacă înainte de ora 12.30, copiii din primele rînduri vorbeau unii cu alții și rîdeau zgomotos, atunci cînd își face apariția pri­mul personaj, un băiețel îm­bră­cat într-o tunică verde cu mînicile scur­te, care poartă o beretă în cap, și are o pană roșie, aceștia strigă în cor: „Pe­ter Pan“. Se pare că personajul lor preferat vrea să le comunice ceva, astfel liniștea se lasă ins­tan­taneu, mai ales că este însoțit de prietena sa, Wendy. Odată ce vin și „copiii pier­duți“, scena este neîn­că­pă­toa­re. Deghizați în pirați, aceștia aleargă dintr-un colț în altul, semn că nu găsesc pe cineva, iar apoi se apropie de public să le amintească cum a început aventura lor. „Totul a început cu mult timp în urmă, cînd Peter se lupta cu Gheară pentru a se apăra și i-a retezat dintr-o lovitură mîna piratului, iar acum tot încercă să se răzbune pe noi.“

Brusc, scena este din nou goală și intră victorios, nimeni altul de­cît Capitanul Hook. Îmbrăcat exa­ct ca în film, băiețelul care-l inter­pre­tează poartă aceeași pălărie roșie, dar care este prea mare și îi acoperă de multe ori fața, are o mustață lungă și o perucă cu păr negru cîrlionțat, toate acestea dînd viață personajului. În momentul în care apare și Peter Pan, lupta cu săbii este gata să înceapă, însă confruntarea dintre aceștia se lasă cu multe rîsete, co­piii amuzîndu-se copios în mo­men­tul în care căpitanul este învins. „Nu ai ce căuta în povestea copiilor!“, strigă Peter Pan în momentul triumfului, iar cei mici din primele rînduri îl aprobă conștiincioși: „da, da, pleacă!“

Lîngă ei stă o fetiță mică de trei ani, îmbrăcată toată în verde, cu aripi în spate și părul prins în coc, ea este personajul Tinkerbell, nu­mi­tă și Clopoțica. Atenția tuturor este distrasă atunci cînd aceasta în­cepe să alerge ca să prindă o pană, care tocmai s-a desprins de la pă­lăria căpitanului Hook și tot în­tin­de mîna în sus, uitînd cu totul un­de se află. Părinții emoționați stau cu telefoanele în mînă pentru a imortaliza orice moment, de parcă ar fi niș­te paparazzi, iar copii lor – vedete­le, și din cînd în cînd, de pe scenă se trimit pupici în aer.

„Copii, vouă vă place să vi­sa­ți? Atunci, închideți ochii și în­ce­peți să visați, dar împreună cu adulț­ii. Fără vise și fără povești sîn­tem pierduți. Aveți nevoie de mi­nim o oră de distracție pe zi“, stri­gă la finalul pesei Peter Pan acompaniat de ceilalți eroi, iar publicul aplaudă entuziasmat. Micii actori primesc felicitări și sînt nerăb­dă­to­ri să povestească ce au simțit în mo­mentul spectacolului, dar mai în­tîi fac o poză de grup ca peste ani să-și amintească despre debutul lor act­­oricesc.

de Diana CIOBANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top