Maratonul de Crăciun

Ca în fiecare an, în apropierea Crăciunului, timpul trece tare greu cînd ești la curs, dar se scurge repede cînd hoinărești prin mall, în căutarea cadoului perfect. Mă strecor prin mulțime, poate-poate mai găsesc și eu o decorațiune de Crăciun, una chiar și puțin turtită, dac-o fi. Iau trei globuri și-o ghirlandă, o căciulă pentru tata și-o tigaie pentru mama și mă întorc la cămin. Îmi fac repede bagajul cu speranța că nu voi pierde și ultimul tren, pun în el și un curs, chiar dacă mă întreabă conștiința de ce o fac. E vacanță, pînă la urmă, cine să învețe? Mă grăbesc la gară. Oftez, căci plouă în loc să ningă și mă întreb: oare suntem cu adevărat în decembrie? Cu vremea de afară îmi vine greu să cred. Reușesc să ajung la gară, urc în tren și mă reped spre telefon. O sun pe mama cu rugămintea să mă aștepte cu mîncare caldă. Ea spune că deja gătește ceva delicios și asta parcă mă face mai fericită ca niciodată!

În mai puțin de două ore ajung acasă. Imaginea din fața ochilor mei e dezolantă – covorul strîns grămadă, perdelele date jos de la geam, oale aruncate la întîmplare și abia de am loc să pășesc undeva. Mă frec la ochi, cu ideea că poate am vedenii sau poate că am greșit apartamentul, apoi pașii mă conduc spre bucătărie unde o găsesc pe mama. Cu șorțul mov pe ea, cu mănuși chirurgicale pe mîini, spală de zor podeaua camerei. Mă îmbrățisează cu patos și îmi spune cel mai călduros „Bun venit!”. Se uită la mine ca și cum totul în casă ar fi la locul lui. O întreb ce se întîmplă și îmi răspunde cu zîmbetul pe buze: „Curățenia de Crăciun, draga mea!”. Îmi dau seama că am picat într-un moment nepotrivit și parcă aș întoarce puțin drumul spre cămin, unde e mai multă ordine decît aici.

Dar rămîn. Acasă e acasă cu toate că, de data asta, casa e cu susul în jos. O ajut pe mama să pună fiecare lucru la locul lui, și-apoi decidem să luăm o pauză. Iau pe mine cele mai pufoase pijamale și îmi concentrez atenția asupra unui serial, pe care mă chinui de două luni să îl termin. Trece o oră, trec două, trei, patru; ochii îmi sînt roșii de la atîtea episoade, dar încă mai pot zări că-n bucătărie e lumină. „Oare mama a adormit cu lumina aprinsă? Se uită și ea la un serial?” Pășesc ușor spre bucătărie, deschid ușa și rămîn la fel de blocată ca atunci cînd am venit acasă. Mama face sarmale. O oală cu vreo 200 de bucăți așteaptă să fie pusă la fiert, în timp ce ochii ei cedează de la oboseală. Mama asta îmi face concurență la nopți nedormite; doar că ea nu se uită la seriale, ea face sarmale.

de Alexandra AXINIA