Zidul Berlinului nu a căzut
Editorial 8 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Zidul Berlinului nu a căzut 6Două săptămîni le-a luat oamenilor să înțeleagă ce s-a întîmplat. Bucuria, însă, nu avea să le dureze mult. Căderea Zidului Berlinului a scos la iveală o discrepanță adîncă, ce nu s-a lăsat biruită nici de cele mai îndîrjite eforturi. Au încercat germanii din Vest să-i înghită cu totul pe ceilalți, dar diferențele erau prea mari. Degeaba s-a crezut că eliberarea îi va uni și-i va face un tot. Poporul german se rupsese mai tare ca niciodată, de parcă nu ar fi vorbit aceeași limbă. A fost prima dată cînd s-a unit Vestul cu Estul, dar efectul avea să se cunoască abia după mulți ani. Nici acum, după douăzeci de ani parcă nu se înțeleg unii cu alții.
Germania arată ca un puzzle lipit strîmb, care se ține cu dinții de imaginea publică ideală. Dar se clatină destul de ușor, atunci cînd, din Uniunea Europeană se ridică voci consternate, care atacă falsa uniune. Lipiciul care îmbină două piese care nu se potrivesc iese la iveală din ce în ce mai mult. Nici pînă în ziua de azi nu s-a stins conflictul dintre cele două jumătăți. Vesticii spun răspicat că nu își găsesc nici un corespondent în partea cealaltă de Germanie. Dacă atunci cînd a căzut Zidul se plîngeau de cozi interminabile și aglomerație, acum spun că majoritatea dintre ei nu au reușit să se adapteze. Viața curge prea repede pentru ei, iar impactul unei alte lumi a fost considerabil. Au rămas sechele și de-o parte și de alta. Totuși, nu se poate spune cine resimte mai tare problema.
La douăzeci de ani de la „eliberarea” esticilor încă se mai iese în stradă. Nu așa cum ar trebui, cu urale sincere în care să creadă toți germanii. E o sărbătoare falsă în care se privesc unii cu alții cu ochii mijiți. Îndoiala se adîncește din ce în ce mai tare și printer oameni își face loc o credință injustă: crăpătura nu va fi niciodată astupată. Nu e vina oamenilor. Habar nu aveau ei, în acea zi de joi, 9 noiembrie 1989, că pe fiecare cărămidă dată jos cu pumnul se va scrie cîte un nume de om. Reacția a fost una cît se poate de authentică, în acele vremuri. Acum, însă, groapa se vede din ce în ce mai mult și nimeni nu mai închide ochii. Am putea spune cu ușurință că mereu a fost o diferență, în toată lumea, între Vest și Est și că unificarea este un model demn de urmat. Ne stă mărturie bucuria închipuită a germanilor că prăpastia dintre două lumi nu se poate niciodată micșora. Cel mult, oamenii se pot educa, treptat să o ignore și să o ia ca atare. Asta, pînă atunci cînd se naște vreun conflict.
Pînă la urmă, dărîmarea mormanului de cărămizi a început să semene mai mult cu un ideal fals. Pentru germanii din Vest, Zidul Berlinului nu a stat niciodată mai semeț.
Adriana ZĂVOI
Adaugă un comentariu