În căutarea „comorii” din hîrtie

La ce vă gîndiți atunci cînd auziți cuvîntul comoară? Bănuiesc că mulți se îndreaptă cu gîndul spre desenele animate cu pirați unde practic mereu se căuta un cufăr plin cu bani. Alții, se pot gîndi la diverse obiecte de preț sau la ceva pierdut și regăsit peste ani, care reprezintă acum o valoare deosebită. Ei bine, probabil și eu ma-aș fi gîndit la astfel de concepte. Totuși, fiind o iubitoare de lectură, pentru mine cărțile reprezintă acele mici comori găsite în biblioteci, librării sau anticariate. O astfel de bijuterie a reprezentat cartea „O plimbare de neuitat” de Nicholas Sparks, pe care am vînat-o mult timp prin librăriile din țară. Poate nu reprezintă o operă notorie a literaturii universale, dar pentru o elevă în clasa a 12-a reprezenta o bijuterie în mica bibliotecă din cameră. Am căutat această carte după vizionarea filmului „A Walk to Remember”, regizat de Adam Shankman, avînd ca fundament romanul cu același nume scris de Sparks.

Dacă alte opere ale sale le-am găsit și cumpărat din librării, romanul amintit mai sus nu se afla în vînzare. După mai multe promenade prin librăriile din Chișinău și numeroase accesări ale siteurilor specializate, am pierdut speranța de a mai găsi cartea respectivă. Cu toate acestea, mai rămăsese o luminiță în capătul tunelului. Astfel, mi-am îndreptat privirile dincolo de Prut, spre librăriile din România. Am decis să merg împreună cu o prietenă la Cluj pentru a vizita orașul. După vreo zece ore în microbuz, am ajuns la destinație și am început plimbarea prin oraș. Fiind pentru prima dată în Cluj nu știam locurile și din greșeală am dat de o librărie.

Prietena mi-a sugerat să intrăm că „poate găsești cartea de care mi-ai povestit atîta”. Sinceră să fiu, nu aveam prea multe așteptări, dar am intrat. Căutam printre rafturile pline cu romane, pînă cînd, jos într-un colț, am găsit acea „comoară” de carte. Fără îndoieli am procurat-o, iar cînd ieșeam din librărie zici că țineam în mîini un diamant foarte prețios. Îmi amintesc de această experiență cu zîmbetul pe buze. M-am simțit ca un explorator de petrol în căutarea „aurului negru” ; aur care, după numeroase cercetări, găsește locul potrivit- mîinile mele. Păcat ca în prezent valoarea obiectelor se măsoară în bani. Am realizat că prețul lucrurilor este determinat oricum, întotdeauna, de atitudinea personală.

DE Victoria SUCITU