Dincolo de oglindă e un nonsens

Mai mulți copii care aproape au umplut sala, însoțiți de părinți sau de învățători s-au adunat joi, 28 februarie 2019, de la ora 11.00 în Sala Mare a Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul”, unde, din povestea britanică a lui Lewis Carroll, „Through the Looking Glass” s-a născut piesa de teatru „Alice în Oglindiria”. Sub regia lui Gavriil Pinte, laureat al Premiului UNITER pentru teatrul radiofonic, piesa a adus pe scenă zece personaje hazlii, venite din tărîmul numit Oglindiria. Țipetele și foiala copiilor pe scaune s-au stins brusc cînd, într-o lumină de un albastru electric, aproape nocturn, s-a ivit Alice (Raluca Pintilie). Aceasta este un copil aflat în căutare de lumi magice, așa că, atunci cînd se privește în oglindă, mișcîndu-și privirea de jos în sus la propria-i reflexie, dorința ei capătă viață.

O mini-scenă realizată de Roxana Ionescu, profesor la Universitatea Națională de Arte din București, o face pe Alice să pară că aleargă pe o bandă din mijlocul ei în drumul ei neobosit spre găsirea unei lumi fantastice. Se oprește brusc din alergat și privește în zare. Ajunge în universul regalităților albe și roșii, și, speriată, Alice simte că s-a rătăcit. Parcurge un drum inițiatic într-un univers în care întîlnește felurite făpturi ca unicornul, căprioara, insecta, toate înzestrate cu grai și cu un soi de rațiune. Scenele din desenul animat viu sînt jucate ba în fața publicului, ba în spatele unei cortine, într-un joc cu umbre și siluete proiectate în lumini de culoare roșie și albă. Monologurile personajului principal și unele dialoguri stîrnesc mici dubii și nerăbdare printre copii. „Oare Regina Roșie o va ajuta pe Alice să găsească drumul spre casa ei?”, se aude vocea unei fetițe care șoptește brusc către urechea colegei sale din public.

Oglindiria îi face cunoștință fetiței cu personaje pe-ale căror idei ea nu le înțelege, cu personaje care își pot aminti lucruri din viitor, fapt care pentru ea rămîne imposibil fiindcă este un om, iar acestuia nu-i este dat să-și amintească decît de trecut. Întreaga acțiune jonglează cu incertitudinile lui Alice și cu bucăți rupte din realitate pe care personajele le evocă în chip vădit. Astfel, căprioara pe care o întîlnește copila în drumul ei din Oglindiria se sperie și fuge din peisajul cu umbre atunci cînd aceasta se prezintă drept „Alice, un pui de om” tot așa cum același animal din lumea reală aleargă speriat la auzul unei puști și a unui om care i-au cotropit teritoriul. La sfîrșitul călătoriei, Alice găsește în pădurea în care se învîrte o coroană albă pe care, fără să zăbovească mult, și-o pune pe cap. Regina Roșie și cea Albă o supun unui examen cu adunări și scăderi pe care fetița le socotește conform teoriei din lumea ei. Or, reginele o descalifică pentru că, în lumea lor, simpla adunare unu plus unu nu va da niciodată doi. Ceața din mintea fetiței o determină, în final, să spună că lumea oglinzilor este una plină de nonsens.

Personajele se adună în jurul unei mese îmbelșugate unde prăjiturile și puiul prăjit sînt necuvîntătoarele care de fapt vorbesc și care nu se lasă mîncate. Din public, doi copii își sprijină capul în podul palmelor și se uită la spectacolul colorat din care Alice din lumea oamenilor se pomenește, în final, regină în pădurea din oglindă. Rîsetele tuturor copiilor se transformă în gălăgie în vreme ce actorii pleacă urechea la vibrațiile pe care cei mici le emit și care călătoresc, rînd pe rînd, de la scaune la scenă.

de Claudia COCIUG