În locul studenților au venit părinții

Așezați strategic în jurul unei bălți mari care s-a format în fața scenei, oamenii se balansează ușor, uitînd parcă de ritmurile muzicii. E vineri, 24 mai, puțin trecut de ora 20.00, iar cei care s-au adunat în fața Palatului Culturii se ascund pe sub umbrele și cîntă șoptit, rînd pe rînd, versurile lui Despot, Minculescu, Bitman și alți „grei ai muzicii românești”, așa cum alege Dan Negru să îi prezinte. Dintre studenții care au participat cu cîteva ore în urmă la „Marșul absolvenților” au mai rămas doar cîteva grupulețe care au fost rapid îngropate în mulțime de oameni care s-a strîns pe lîngă ei.

Adi Despot, solistul trupei Vița de vie, urcă încîntat pe scenă și-și mijește ochii uitîndu-se la persoanele care se întind în fața lui. Vremea e mohorîtă, iar puținii oameni care au venit să fredoneze alături de artiștii invitați se bălăngăne de pe un picior pe altul zîmbind pieziș. Atunci cînd Despot își trece degetele peste chitara mică pe care o ține la piept, ritmul piesei „Praf de stele” se scurge alene din boxele montate în dreapta și în stînga scenei. Zîmbetele oamenilor se sting rînd pe rînd, iar ochii se închid în timp ce ei se leagănă încet în voia muzicii. O fată scundă își face loc prin mulțime și se strecoară în primul rînd de unde, lovită parcă de o energie care-i lipsea întreg publicului, începe să fredoneze și să danseze în tandem cu artistul. Acordurile se schimbă rapid, trecînd la „Basu’ și cu toba mare”, melodie care, deși mai dansantă, nu reușește să îmbie ascultătorii pe „ringul” imaginar de dans.

În spatele celor care se perindă rînd pe rînd pe scenă stau cuminți cîțiva tineri care-și țin spatele drept, arcușurile îndreptate spre cer și viorile proprite de bărbii. La fiecare mișcare a dirijorului se prind toți într-un sincron aproape perfect și lasă muzica să curgă din instrumentele pe care le mînuiesc energici. Printre ei, în primul rînd, un băiețel blond, cu un zîmbet ștrengăresc întipărit pe buze, mișcă mereu din picioare în încercarea de a le așeza pe podea. Atunci cînd Dan Negru urcă pe scenă pentru a face intrarea următorilor artiști, se oprește de fiecare dată în dreptul băiatului, îi strînge mîna și spune răspicat „ia uitați-vă la el! Viitorul României!”.

Dansul ploii se face pe muzica de la Hara

Odată cu primele versuri din „Muro Shavo” mulțimea a început să se dezmorțească, oamenii și-au lăsat umbrelele sprijinite de gardul roșu de fier din fața scenei și au început să fredoneze rîzînd, pierzîndu-se în versurile pe care le puteai înțelege numai pe jumătate. Îmbrpcat într-un pardesiu negru de piele, cu un joben așezat pe cap, Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, se mișcă energic dintr-o parte în alta a scenei în timp ce, din cînd în cînd, îi mai lasă pe cei din public să cînte în locul lui. În urma sa rămîn versurile melodiei pe buzele tuturor, oamenii fredonîndu-și parcă unul celuilalt pentru a nu se opri din dansat. Mai în spate, două fete se mișcă rapid pe melodiile artiștilor care urcă, rînd pe rînd, pe scena din fața Palatului. Și-au strîns bine gecile în jurul taliei și dansează cîntînd și rîzînd cu gura pîna la urechi. Lîngă ele, un cuplu se întrece în piruete încercînd să imite vocea lui Cristian Minculescu care cîntă acum „Florea de Iris”, ca un fel de rămas-bun pentru public.

Înșirați unul lîngă celălalt, invitații se-ampleacă încă o dată în fața publicului și le mulțumesc mai ales studenților, chiar dacă aceștia au plecat deja demult, lăsînd loc părinților care și-au adus copiii la unul dintre concertele care „se țineu pe vremea lor”.