Nu știm foarte bine ce, dar am cîștigat

Avîntul care s-a creat înaintea și în ziua alegerilor europarlamentare arată o societate care, dincolo de proteste, de înjurături, de statusuri pe Facebook, de glumițe și de meme, a învățat că puterea ei stă în primul rînd în vot. În mod obișnuit, prezența la vot la europarlamentare e cea mai scăzută, pentru că nu prea ne interesează temele europene și pentru că nu prea avem în general cultură politică (de exemplu, se iese în număr mai mare la prezidențiale decît la parlamentare, deși cele din urmă contează mai mult).

Însă alegerile de săptămîna trecută au avut un caracter aparte, dat de contextul în care ne aflăm. După doi ani și jumătate în care principalul obiectiv al coaliției de guvernare a fost modificarea legilor justiției pe orice cale posibilă pentru a-și scăpa infractorii, oferind creșteri de salarii nesustenabile pentru a închide niște guri, după doi ani și jumătate de proteste în stradă și de avertismente din partea partenerilor occidentali, toate complet ignorate de putere, oamenii au realizat că nu mai trebuie să repete greșeala din noiembrie 2016 și că soluția este participarea la vot.

De cînd a cîștigat ultimele parlamentare, PSD a mers all in în lupta anti-justiție. Dragnea a atras de partea sa toate forțele relevante din partid pentru că mai-marii au și ei, la fel ca liderul, interesul ca ca lupta anti-corupție să fie anesteziată. Cu toate pomenile lor electorale, au forțat atît de tare limitele bunului simț că și o parte dintre votanții lor tradiționali i-au abandonat, unii migrînd către miniPSD-ul de debara, PRO România al lui Victor Ponta. Asta nu ar trebui să ne bucure foarte tare sau să ne creeze iluzii; dacă la următoarele parlamentare satelitul ăsta al PSD trece pragul, alături de ALDE și căpușa-de-putere UDMR, nu vor avea nici o jenă să facă alianță cu PSD-ul. Din fericire, ALDE e în prag de implozie după rezultatul dezastruos de acum; însă e bine să nu-i pierdem complet din cătare și să nu uităm că pe unele chestiuni și PNL și PMP mai pot face cîte un mic blat cu PSD (să ne amintim doar cît a mimat PNL-ul susținerea alegerilor primarilor în două tururi).

Nu înțeleg de ce mulți jurnaliști și analiști prezintă PRO România în calculele lor ca viitor partid de opoziție. M-am trezit eu peste noapte în universul paralel în care partidul ăsta nu e fondat de un plagiator fost PSD-ist, unde s-au refugiat alte rebuturi ale PSD-ului, precum Bănicioiu, parlamentar de Iași care are treabă cu orașul ăsta cîtă am eu cu Șimleu Silvaniei și ministru al Sănătății în perioada Colectiv, unul dintre cei care ne mințeau că totul e ok cînd mureau copiii cu zile prin ghenele pe care ne ambiționăm să le numim spitale? Sau, pentru o scurtă perioadă, Ecaterina Andronescu, care era chiar vehiculată ca un posibil candidat la prezidențiale din partea PRO România, a cărei disidență la PSD a durat pînă i-a livrat Dragnea al patrulea mandat de ministru al Educației? Să nu fim naivi, în orice calcul politic realist, procentele PRO România se adaugă la cele PSD.

Deși rezultatele alegerilor sînt neașteptat de bune, rămînem cu un mare minus după ele: nivelul discursului și mesajele transmise. Partidele, conștiente fiind de lipsa de cultură politică europeană a electoratului, și-au făcut campanie mai degrabă ca pentru parlamentare decît europarlamentare. De exemplu, mesajul principal al opoziției a fost, în mare, „vino să-i dăm jos!”. Dar a trecut votul și PSD are în continuare majoritate în Parlament, baroni locali în țară și multe dintre instituțiile publice sub control. Sigur, a fost un exercițiu bun, am văzut ce putere avem cînd ne implicăm, dar mă tem că mulți alegători, seduși de mesajul ăsta „de război”, se vor aștepta acum la lucruri care sînt imposibil de realizat. Și e posibil ca aceștia, văzîndu-și speranțele neîndeplinite, să redevină blazați pînă la alegerile care contează cel mai mult, localele și parlamentarele; localele pentru că cine controlează primăriile face și desface bugetele și, mai ales în mediul rural și urban mic, mobilizează lumea la vot într-o direcție sau alta (și știm cum o fac partidele tradiționale). Apoi, am pierdut șansa de a vorbi cu adevărat despre teme europene.

Să nu ne iluzionăm, așadar, n-am rezolvat mare lucru cu alegerile astea, doar am văzut că „se poate”. Însă această forță nu este una garantată, pentru că românii au memoria scurtă și perseverența cînd vine vorba de implicarea civică nu le este în sînge, așa că există posibilitatea ca pînă la următoarele alegeri o parte din electorat să se culce pe-o ureche. Mai mult, mașinăria de voturi a PSD va fi considerabil mai activă la cele care urmează decît la astea de acum. Este vital ca forța de reacție creată acum să nu se piardă pe parcurs, iar asta depinde și de cum vor juca USR-PLUS și PNL.

Vorbind strict despre rezultatul direct al alegerilor de acum, nici aici n-ar trebui să ne batem prea tare pe spate, dacă ne uităm să vedem pe cine am trimis în Parlamentul European. Lăsînd la o parte lista PSD, cu Claudiu Manda sau agramata de Grapini, celelalte partide îi trimit pe Vasile Blaga, o fosilă politică care trebuia demult dată uitării, Rareș Bogdan, adică Mircea Badea îmbrăcat în galben, homofoba Clotilde Armand, pucistul și plagiatorul Victor Ponta și odiosul de Traian Băsescu. Sigur, sînt și cîteva nume onorabile pe acolo, ca Nicu Ștefănuță sau Ramona Strugariu, dar sînt mai degrabă excepții și n-am încredere că avem o majoritate în echipa de europarlamentari români cu priceperea, inteligența și integritatea să voteze corect pe chestiuni importante legate de viitorul Uniunii, de la combaterea războiului hibrid dus de Rusia (să nu uităm cum europarlamentarii PSD au votat pro-Rusia în trecut) la securitatea cibernetică și 5G (cum înțeleg politicienii români internetul am văzut deja după Articolul 13) și la probleme de mediu.

În fine, urmează o perioadă sensibilă și tensionată pentru vedeta alegerilor, alianța USR-PLUS, pentru că va trebui să facă echilibristică între un soi de coaliție de opoziție cu PNL, care are scheleții săi în dulap, și nu puțini, și așteptările votanților săi, care nu vor reacționa cu blîndețe la orice compromis. PSD e în cădere – știi că partidul tău a ajuns să reprezinte opusul democrației cînd toate îndemnele la vot se traduc prin vot împotriva ta -, dar nu mort. Am auzit de atîtea ori jurnaliști și analiști predicînd moartea partidului ăsta că mi s-a albit, de fiecare dată a demonstrat că e o hidră care înlocuiește un dubios cu unul și mai odios. Sigur, singurul motiv pentru care PSD este pe locul al doilea și nu pe al treilea, după USR-PLUS, este iscusința cu care Meleșcanu a blocat, din nou (la fel a făcut și în 2014, cînd tot el era ministru la Externe), votul diasporei. Însă, oriunde s-ar situa, să-i cîntăm acum sfîrșitul ar fi naivitate și inconștiență.

Sursă foto: digi24.ro