„Ce-am putea face de 1 De­cem­brie?”

Se spune că, pentru a fi cu ade­vă­rat o sărbătoare, o zi națională trebuie asu­mată de oameni: dincolo de as­pec­te­le protocolare (defilări, discursuri etc.), e nevoie de o anume spon­ta­nei­tate, de o anume naturalețe, de un sen­­timent colectiv că „e ziua noastră”. Pro­babil că exemplul tipic în acest sens îl constituie sărbătoarea na­țio­na­lă a SUA, 4 iulie. E veche, și-a cons­ti­­tuit o tradiție, iar cetățenii se re­cu­nosc în semnificația ei.

1 Decembrie este, deocamdată, de­­parte de a fi așa ceva. A fost insti­tui­tă recent, după cîteva decenii în care ziua națională (23 august) se ba­za pe un fals istoric („insurecția ar­ma­tă antifascistă și antiimperialistă” etc., în care rolul decisiv i se atribuia PCR). Vorba cuiva, are și dezavantajul că e iarnă, și vremea nu e propice pentru ieșiri în stradă și alte manifestări publice ale spiritului popular. Are doar aspectul formal și protocolar (defilare militară, politicieni care țin discursuri cu o mină gravă și patriotică, dezbateri televizate între istorici), plus avantajul că nu se lucrează. În ultima vreme, televiziunile – tot ele! – au încercat să-i schimbe substanța, adăugîndu-i o componentă mai mult sau mai puțin ludică: de pildă, acum cîțiva ani PRO TV a pus imnul pe diverse ritmuri, de la rock la manele. Evident, s-a ales cu un val de in­dig­nare – căci „așa-i românul”, 364 de zile pe an se lamentează pe la colțuri că trăiește într-o țară de doi bani, dar în a treisuteșaizecișicincea zi fix de­vine, mă-nțelegi, extrem de serios dacă cineva aduce atingere „simbo­lu­ri­lor na­ționale”.

Anul acesta cică va fi defilare prin pasajul de la Băneasa, ca să vadă po­po­rul cum, prin silința a vreo trei pri­mari și vreo două guverne, s-a mai inau­­gurat o nouă realizare a capi­talis­mu­­lui de cumetrie. Și, desigur, nu se va lucra. Dar va fi și ceva în plus: con­tinuarea datului cu părerea, pe la toate televiziunile, pe tema „a lovit sau nu Băsescu un copil?”. O oră sau două, cît vor ține defilarea și celelalte manifestări patriotice, poli­ti­cienii vor fi sobri. Apoi vor reveni la cam­pania electorală și la „dilema” fun­damentală: e sau nu trucat filmulețul cu Băsescu și copilul? (Deși răs­punsul la această întrebare e ușor de aflat: exis­tă laboratoare care pot face o experti­ză profesionistă).

Ce-am putea face de 1 De­cem­brie? Multe. De exemplu, să încer­căm să înțelegem mai bine ce fel de stat a fost România Mare și încotro o luase țara după Primul Război Mon­dial. Să încercăm să privim calm în urmă la di­versitatea culturală pe care o aveam atunci (cu doar două trei­mi din populație etnici români, cu două teritorii – Transilvania și Ba­sa­rabia – care au adus cu ele și o mare bogăție spirituală, cu o dinami­că a modernizării de invidiat, dar și cu „tare” postfeudale deloc neglijabile).

Dar, probabil, asemenea preocupări vor fi posibile atunci cînd vom consuma mai puțină energie în campania electorală și în privitul la televizor

Mircea VASILESCU