Președintele ales cu jumătate de suflet
Editorial 7 decembrie 2009 , de Opinia Studențească Niciun comentariu la Președintele ales cu jumătate de suflet 1Am votat pentru schimbare. De Guvern, de președinte, de țară, de orice. Ne-am astupat urechile și am ieșit din case buimaci, cu pleoapele grele de somn. Nu știam nici măcar în fața buletinului de vot care dintre cei doi o fi mai bun. Am ascultat și noi în stînga și-n dreapta ce spun ceilalți și am decis că de data asta bifăm alt chenar. Apoi, ne-am dus acasă și ne-am culcat pe o ureche. Am început a tresări cînd pe la televizor se zvonea că Geoană conduce în procente. Ne-am împărțit în două tabere și fie am hulit, fie am aplaudat. Schimbarea pe care am ales-o e doar fațada unei clădiri fără temelie. Înăuntru, treptele se prăbușesc la fel de zgomotos la fiecare mandat.
Degeaba a crezut mai marele că îi lăsăm cine știe ce moștenire. Ștampilele i-au adus noului președinte un măr stricat. L-a tot ros politica pe dinăuntru și nici gînd să se oprească. Dar îl lăsăm să se bucure de victorie acum cît încă vede numai coaja rumenă, frumoasă. Să creadă acum cît poate că noi am văzut în el schimbarea cea bună. Are să afle singur că țara asta e mai ușor de scufundat decît de salvat. Mai mult ca sigur, asta are să facă. Se vor răscula numai aceia care în cabina de vot au picurat cerneala cu siguranță și convingere. Din păcate pentru ei, însă, vor fi prea mulți care vor spune, cu lehamite, „am ales prost și de data asta”. Nu e nici o grabă. Peste cinci ani, tot ei vor ieși iar dintre pereți, la fel de nedumeriți.
Convingerile noastre politice se limitează la schimbare. Nu contează ce de fiecare dată avem aceiași doi candidați, cu aceleași jurăminte. Ce nu a fost bun în ochii noștri, dăm la o parte, fără să ne întrebăm dacă nu mai poate fi reparat. Ne-am transformat în radicali de cînd ne tot înșeală fata asta mare căruia îi spunem generic președinție. Ne minte că o să avem de toate, dar de la ea vedem doar cîteva promisiuni. Parcă niciodată nu a avut timp fruntea țării să se încrunte pentru români. S-au săpat ei între ei, cu parade ridicole scoase pe sticlă și înjurături spuse pe ton mieros în campanii plătite cu bani grei. Dar nu asta ne-a influențat. Oricum, ne spunem în gînd că ne-am făcut datoria și așteptăm să vedem ce-o fi de-acum încolo. Noi am dat-o pe brațe unui singur om, de aici să se descurce cum o putea mai bine. Pentru el sau pentru noi.
Adriana ZĂVOI
Articole similare:
Autor:
Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.
Adaugă un comentariu